Actorul, nevasta şi croitoreasa

De Mircea Mărgărit (2011-10-27 13:30:21)

Măreşte imaginea

Nevasta unui director de instituţie publică dă concurs de ocupare a unui post în faţa unei comisii conduse chiar de soţul-director, care, oarecum neaşteptat, îi acordă calificativul maxim şi o declară cîştigătoare.

Pe lîngă aspectul imoral al situaţiei, organele competente au descoperit că soţia soţului participase la concurs fără să îndeplinească toate condiţiile.

Ca urmare, Agenţia Naţională pentru Integritate a sesizat Parchetul, acuzîndu-l pe director de abuz în serviciu şi de conflict de interese.

Directorul cu pricina este Mircea Diaconu, iar soţia lui este, evident, soţia lui, care ocupă - ilegal, după cum zice ANI - postul de regizor artistic la Teatrul Nottara.

Nu e mult de cînd am scris despre un alt conflict de interese în care se află senatorul liberal de Muscel, am scris în termeni nu foarte elogioşi, ba chiar dimpotrivă şi, în urmă, mi-am pus problema dacă nu cumva am sărit calul (vezi articolul Ţapul Mircea a supt, cu derogare, de la două oi).

Ştirea cu nevasta e proba că nu am sărit calul, ba chiar mă gîndesc că am fost prea blînd cu onorabilul.

E mai mult de o lună de atunci, dar actorul - senator nu şi-a rezolvat conflictul de interese între cele două funcţii, aşadar continuă să sugă, cu nesimţire, atît din bugetul Parlamentului, cît şi din acela al teatrului.

Şi în cazul de faţă, Mircea Diaconu recurge la aceleaşi argumente imbecile care, observ, tind să devină o specialitate a casei.

El nu explică de ce şi-a angajat nevasta pe un post care nu i se cuvenea, sau de ce crede că i se cuvenea, el nu explică de ce a încălcat legea, sau de ce crede că nu a încălcat-o.

El o ţine gaia-maţu că e victima pedeleului şi, probabil, a lui Băsescu şi, în locul explicaţiilor de bun simţ şi la obiect, incompatibilul familist teatral zice aşa:

"Trăim în România. N-am ce să comentez. E vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii".

Vă place, nu-i aşa, cum o dă cotită onorabilul?

Cît a luat două salarii, nu a fost vijelie, nu a fost teroare stalinistă şi nici nu veneau Ana, Luca şi cu Dej să-l ia cu duba, după metodele şi principiile anilor cincizeci.

Astea s-au stîrnit brusc cînd au ieşit la iveală găinării de felul acelora pe care, vai, neostenitul lătrău le tot combate, cînd le vede la alţii.

De ce nu explică el, cu argumente, că tot ce a făcut este în spiritul şi în litera legii? Să fie pentru că acele argumente NU există?

ANI zice că nu există, Diaconu nu zice nimic, el abate discuţia spre locuri mai puţin periculoase.

"Soţia mea nu este croitoreasă. Este actriţa Diana Lupescu. Ce vină are ea săraca? Asta mă doare cel mai mult, este posibil să sufere ea".

Trebuie, din nou, să-mi exprim uimirea că un senator poate să spună atîtea prostii şi nimeni să nu-l tragă de mînecă sau să-l ducă la un control la psihiatru.

Să înţelegem, aşadar, că a fi croitoreasă e o chestie de căcat, în vreme ce statutul de actriţă, mai ales cînd eşti marea Diana Lupescu, îţi permite să calci pe lîngă lege?

Şi despre ce suferinţă vorbeşte ăsta?

Dacă Parchetul va ajunge la concluzia că Diaconu a procedat legal, femeia va rămîne regizor, pe aceiaşi bani. Dacă Parchetul ajunge la concluzia că Diaconu a încălcat legea, femeia va rămîne regizor, pe aceiaşi bani, că doar e nevasta lui Diaconu.

Deci, care suferinţă?

Închei cu o constatare mai veche, care rămîne însă valabilă:

Mircea Diaconu, senatorul liberal de Cîmpulung, a îmbătrînit ca un ţap. Caracterul i s-a strîmbat precum coarnele animalului pomenit şi, cînd vorbeşte, pune bărbi şi face numai căcăreze.

Recomanda articolul