De Mircea Mărgărit (2011-10-26 02:36:00)
Ca fiecare român, şi senatorul Mircea Diaconu are o opinie privind regionalizarea.
Opinia lui, însă, e mai cu moţ, Diaconu fiind de părere că regionalizarea este o lovitură de stat.
Dacă domnul senator a vorbit serios, înseamnă că nu are proprietatea termenilor, pentru că lovitura de stat înseamnă cu totul altceva.
Pe scurt, lovitură de stat înseamnă schimbarea bruscă şi violentă a puterii guvernante, cam aşa cum s-a întîmplat în decembrie 1989 în România.
Ca urmare, Ion Iliescu a ajuns conducătorul de fapt al României prin uzurparea puterii, iar insistenţa lui de a numi puciul "revoluţie" e doar încercarea de a-şi legitima statutul de uzurpator, pe care l-a avut pînă la alegerile din mai 1990.
Aşadar, senatorul Mircea Diaconu încearcă să fie original, dar dă cu bîta-n baltă, pentru că regionalizarea nu are nimic din metodele şi nici din consecinţele unei lovituri de stat.
Nefiindu-i suficientă nota de originalitate pe care o aduce în problema reorganizării administrative a ţării, domnul senator plusează, precizînd că ar fi vorba despre "o lovitura de stat de drept, o lovitura de stat democratic, o lovitura de sistem."
Din aceste precizări trebuie să tragem concluzia că Diaconu chiar nu are habar despre definiţia loviturii de stat, despre care crede, se pare, că e o lovitură dată statului, un fel de afront sau de şut în cur!
Moţul acestei declaraţii maro îl pune politologul de circumstanţă cînd ne spune şi de ce e o lovitură dată statului democratic şi de drept (na, că i-am îndreptat eu oarecum prostia):
"Pentru că nu poţi face lucrul ăsta cîtă vreme au fost nişte alegeri legale şi constituţionale, care au instituit o structură cu oameni, cu mandate. Iar tu, printr-o singura lovitură de pix, pe o ordonanţă, pe ceva de genul ăsta, modifici acest sistem, îl anulezi. Deci desfiinţezi consiliile judeţene, cu oameni, cu mandate, cu sisteme, le comasezi şi pui tu pe cine vrei. Brusc, din pix!"
Mi-e greu să cred că un senator al României poate să bolborosească asemenea inepţii în faţa presei. Şi totuşi astea sînt cuvintele pe care presa le prezintă ca fiind rostite de Mircea Diaconu la Curtea de Argeş, astea sînt argumentele cu care un senator se opune unei măsuri pe care alţii o cred necesară.
Dacă pe aia cu lovitura de stat am desluşit-o pînă la urmă, ineptul parlamentar voind, de fapt, să spună că e o lovitură dată statului, pe asta cu lovitura de pix mi-e şi mai greu să o pricep.
Din ce spune el aici, un marţian ar înţelege că guvernul dă cu pixul, desfiinţează consiliile judeţene şi pune în loc, tot cu pixul, pe cine vrea el.
Oricine altcineva ştie - mai puţin marţienii şi, se pare, senatorul liberal de Muscel - că acele consilii de grija cărora moare incompatibilul nu se desfiinţează, ci se împuţinează, iar la conducerea lor vor fi aleşi oameni tot în urma unor alegeri legale şi constituţionale şi asta numai după ce legile cu pricina vor fi modificate.
Mircea Diaconu este senator al Opoziţiei şi, ca urmare, nu-l putem acuza că se opune acţiunilor guvernului, am zice, dimpotrivă, că e chiar o obligaţie să critice lucrurile care i se par demne de a fi criticate.
Pe lîngă obligaţia asta, cred însă că o are şi pe aceea de a-şi alege cu mai multă grijă argumentele, pentru că, cu asemenea bolboroseli, senatorul reuşeşte o performanţă rară: să-şi dea singur lovitură de stat sau, cum am zice, să-şi tragă singur şuturi în cur.
Recomanda articolulPalavramentarul de operetă Mircea Diaconu vorbeşte de nu ai ce să alegi din ce zice. Dacă nu mi-ar fi teamă de codul de procedură civilă,...
Nevasta unui director de instituţie publică dă concurs de ocupare a unui post în faţa unei comisii conduse chiar de soţul-director, care,...
Ca fiecare român, şi senatorul Mircea Diaconu are o opinie privind regionalizarea. Opinia lui, însă, e mai cu moţ, Diaconu fiind de părere...
Mircea Diaconu, senatorul liberal de Cîmpulung, a îmbătrînit ca un ţap. Caracterul i s-a strîmbat precum coarnele animalului pomenit şi,...
L-am văzut din nou la televizor pe Mircea Diaconu într-unul din acele filme vechi în care omul e simultan zăpăcit, simpatic, naiv, brigadier de...
O ştire aparent fără importanţă, publicată sub semnătura colegului Bogdan Nicula, mi-a atras atenţia. Ştirea a apărut tocmai acum când...
Plec de la ideea că în politica românească după ’90 cam totul este posibil, sau aproape totul. Dacă este să pun în calcul şi zvonistica...
Directorul Bibliotecii Judeţene - insituţie care îşi va pierde rangul într-un viitor judeţ Muntenia - se opune reorganizării teritoriale,...
Orice pesedist îţi va spune că preşedintele Consiliului Judeţean este nevinovat şi că dosarul care se judecă la Tribunalul Argeş este...
Desfiinţarea judeţelor şi împărţirea administrativă a României în regiuni revin din nou în discursul preşedintelui Băsescu. Şeful...
Guminski Traian spune:
Foarte putini ziaristi mai scriu in Romania la ora 2.00 din noapte. Felicitari domnule Margarit!