De Emanoil Popescu (2011-10-12 22:21:08)
Prefectul Petre Ungureanu a declarat sus şi tare că dacă situaţia o va impune va intra cu buldozerul ca să recupereze proprietatea instituţiei pe care o conduce.
Lucrurile stau cât se poate de simplu, prefectul Petre Ungureanu, de profesie avocat, un om cu un simţ al proprietăţii deosebit de dezvoltat, revendică o proprietate care aparţine Prefecturii Vâlcea şi care în acest moment este folosită de către Consiliul Judeţean. Este vorba de terenul pe care sunt amplasate garajele din spatele Prefecturii.
Deşi au fost purtate mai multe discuţii cu conducerea Consiliului Judeţean şi implicit cu preşedintele acestuia Ion Cîlea nu s-a ajuns la un rezultat concret. Preşedintele Cîlea recunoşte dreptul de proprietate al Prefecturii pe o parte, iar pe de altă parte „face scandal în presă”, după cum declară prefectul Ungureanu.
Practic, domnul Ungureanu nu doreşte să demoleze acele garaje ocupate acum cu autovehiculele Consiliului Judeţean, ci doreşte o cale de acces pentru construirea unui etaj deasupra garajelor. Chestiunea cu buldozerul a fost mai mult o figură de stil, dar de fapt „buldozerele le bag să fac şanţuri şi să bag conducte”, a precizat prefectul vâlcean.
Dincolo de ce s-a scris de multe ori în presă, prefectul Ungureanu este de părere că preşedintele Cîlea este „un om în vârstă, respectabil şi nu mă cert cu dânsul. Vă imaginaţi că nu vreau să demolez garajele deşi nu este corect ceea ce se întâmplă, eu n-am unde să bag maşinile Prefecturii pentru că stau ale lor, ale Consiliului Judeţean. Terenul, cu o suprafaţă de vreo 6.000 de metri pătraţi aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor şi nu fostului Consiliului Popular, fostul turn în care este acum Consiliul Judeţean. N-o să demolez garajele pentru că dacă mă pune cineva şi candidez la consiliu şi câştig, eu ce o să fac atunci ?”. Raţionament corect !
Cunoscut ca un om hotărât, care merge până în pânzele albe, Petre Ungureanu urmăreşte doar respectarea dreptului de proprietate şi de folosinţă pentru un teren. În acest sens a declarat că „dacă unii, sau preşedintele Cîlea, n-o să cedeze şi vor bâlci atunci de bâlci vor avea parte. N-o să mă urc eu pe buldozer, deşi ştiu, dar o să iau măsuri. O să vedeţi că o să demolez şi construcţiile ilegale din staţiuni după ce o să obţin hotărârile judecătoreşti. Îndemn pe cei care au terenuri pe Valea Lotrului, la Voineasa, să construiască, să facă pensiuni, şi să nu se mai ascundă de frica presei şi a unor şmecheri. Avem acolo curent, pârtia...”.
Vă vom ţine la curent cu orice amănunt care ar putea interveni în acest posibil conflict între două instituţii deosebit de importante pentru judeţul Vâlcea.
Recomanda articolul• Prefect Petre Ungureanu• Consiliul Judeţean Vâlcea• preşedinte Ion Cilea• revendicare de proprietate• demolare de garaje
Prefectul Petre Ungureanu a declarat sus şi tare că dacă situaţia o va impune va intra cu buldozerul ca să recupereze proprietatea instituţiei...
Când se primesc e-mail-uri trimise către presă şi încep cu „Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea...” automat toată lumea se gândeşte...
Dacă mi-ar fi permis un limbaj mai de stradă l-aş cataloga pe prefectul Ungureanu drept „un băiat adevărat”. Adevărul este că face cum...
Situaţia de pe DN7 a ajuns de ceva vreme şi în vizorul senatorului liberal Emilian Frâncu. Recent, parlamentarul vâlcean a dat publicităţii o...
Declaraţie fulminantă a prefectului Petre Ungureanu la adresa foştilor-foşti colegi de partid, parlamentarii liberali Emilian Frâncu şi...
Ceea ce oferea PSD-ul în 2009 ca fiind cel mai om al lor, unul menit să conducă România, pe Mircea Geoană, l-au exclus în urma deciziei luate...
Fără a face reclamă la „Vâlcea News”, (de ce oare anumite titulaturi trebuie să aibă un iz anglo-saxon cu mare putoare americană ?) a...
S-a anunţat prezenţa a trei grei ai politicii româneşti actuale la Vâlcea: Elena Udrea, ministrul Deszvoltării Regionale şi Turismului, şi...
Senatorul liberal Emilian Frâncu a recunoscut oficial că în relaţia matrimonială USL-istă, cel puţn la Vâlcea, lucrurile nu stau pe roze...
Prefectul Petre Ungureanu a declarat sus şi tare că dacă situaţia o va impune va intra cu buldozerul ca să recupereze proprietatea instituţiei...