Vieţii Vîlcii, cu simpatie

De Mircea Mărgărit (2011-10-08 20:27:34)

Măreşte imaginea

Sincer, nu mă aşteptat ca ziarul să-mi dedice un editorial, pe care îmi permit să-l reproduc integral, pentru aceia dintre dumneavoastră care nu au reuşit să-l citească.

Cu ce v-am deranjat, domnule prefect?

Nu ştim cine este domnul Mircea Mărgărit şi nici nu cred că redactorii cotidianului Viaţa Vâlcii l-au deranjat vreodată cu ceva. Nu ne interesează despre cine scrie, nu la modul că nu-i citim articolele - ba chiar i le citim şi unele ni s-au părut foarte interesante - ci pur şi simplu este dreptul dumnealui să scrie ce vrea şi despre cine vrea. Că domnia sa are o răfuiala personală cu editorul şef al cotidianului nostru, este din nou problema dânsului sau, mai bine spus, a dânsului şi a domnului Petre Tănăsoaica. Nu ştim însă de ce şi-a făcut un obicei din a comenta cu răutate şi, uneori, atac la persoană unele ştiri date de redactorii cotidianului nostru. Nu susţinem că nu greşim, pentru că cine nu munceşte nu greşeşte. Insă ne asumăm greşelile şi încercăm să le îndreptăm pe cât putem.

In urma cu doua sau trei zile am constatat cu surprindere că domnului Mircea Mărgărit nu i-a plăcut o ştire publicată de noi despre prefectul Petre Ungureanu şi a considerat dumnealui că acea informaţie, preluată dintr-un comunicat Econtext - nu suntem singurul ziar care foloseşte, cu citarea sursei, comunicatele Econtext - are un substrat. Nu, domnule Mărgărit, ştirea nu are nici o altă interpretare şi nici nu credem ca s-a gândit cineva din Vâlcea să-i dea un alt sens. Toţi vâlcenii ştiu că prefectul Petre Ungureanu are o soţie avocat ce cîşstigă foarte bine, toţi ştiu că atunci când a fost numit în funcţie avea o firmă de avocatură renumită şi din care îşi asigura un trai mai mult decât decent. N-am vrut să insinuăm nimic şi stirea respectivă a fost scrisă de cea care semnează în acest colţ de pagină - şi care îşi asumă informaţia, nu şi răutăţile pe care le înşiraţi dumneavoastră - nu de Mihaela Beleţ, la care vă referiţi fără gentileţe, măcar aşa, că este o domnişoară. Cu tot respectul, pentru că sigur aveţi ani în faţa noastră - şi de experienţă şi de viaţă - vă spunem ca v-aţi înşelat.

Îl rugăm, însă, pe prefectul Petre Ungureanu să ne spună şi nouă dacă şi-a angajat un altfel de purtător de cuvânt care să ne tragă la răspundere pentru ceea ce scriem noi despre dumnealui. Noi ştim că are un consilier care se ocupa de imaginea sa şi dacă se consideră lezat de vreo informaţie publicată de Viaţa Valcii ne poate trimite un drept la replică, precizări, orice fel de comunicat şi îl asigurăm că va fi publicat. Nu credem că redactorii ziarului nostru l-au "deranjat" în activitatea sa de prefect, ba din contră, au achiesat la parteneriatul pe care ni l-a solicitat la începutul mandatului şi au încercat să fie cât mai obiectivi. Ne-ar fi plăcut să vă întrebăm personal, dar pentru că lucrurile au denaturat deja, vă aşteptăm, domnule prefect, să ne spuneţi public, nouă, redactorilor, cu ce v-am deranjat.(Gabi Bercea)

Stimată domnişoară Bercea - şi aici îmi cer iertare pentru greşeala săvîrşită faţă de domnişoara Beleţ, căreia i-am atribuit greşit articolul Prefectul, în topul datornicilor şi codaş la venituri salariale - editorialul dumneavoastră conţine şi adevăruri, dar şi afirmaţii false, asupra cărora îmi permit să vă atrag atenţia mai jos, tocmai pentru că, aşa cum intuiţi, am ani (şi nu puţini) în faţa voastră, redactorii Vieţii Vîlcii, ani din care mai bine de 15 i-am petrecut în presa scrisă, audio şi online.

Am fost redactor şef la Curierul zilei, am înfiinţat şi am condus o vreme Ziarul de azi, cu banii altora, dar cu ştiinţa mea, mi-am risipit banii pe un ziar al meu, Schimbul trei, am fost lector asociat la Facultatea de Jurnalism de la Constantin Brâncoveanu, am condus postul de radio Muntenia FM.

Vă spun lucrurile astea şi îmi pun şi faţa lîngă articol nu din orgoliu.

Vi le spun ca să răspund frazei de început a editorialulul şi ca să înţelegeţi că, măcar în mintea mea, am toată legitimitatea să comentez, uneori cu răutate, recunosc, articolele de presă care, în formă sau în fond, nu sînt, zic eu, ceea ce ar trebui să fie.

Apoi: nu am nici un fel de răfuială personală cu domnul Petre Tănăsoaica, cu care nu am vorbit niciodată, activitatea sa în presa argeşeană fiind deja încheiată în momentul în care, în 1996, am renunţat la catedra de franceză-engleză de la Liceul Colibaşi, ca să mă fac ziarist la Curierul zilei.

Dacă i-am reproşat ceva, aşa cum se vede din articolele mele care îl privesc, a fost, pe de o parte, faptul că nu-şi informează cititorii şi, pe de altă parte, faptul că face mult prea dese şi mult prea mari greşeli de cultură generală.

Am scris ca de la un fost director de ziar către un actual director de ziar, iar domnul Tănăsoaica nu este singurul director de ziar căruia să-i fi dedicat un articol sau mai multe.

Apoi: prefectul Ungureanu nu m-a angajat să-i apăr imaginea din ziare.

Articolul pe care l-am incriminat abordează greşit sau, mai degrabă incomplet o informaţie care cuprinde cifre.

Uite, ca de la un fost lector de jurnalism, către un jurnalist tînăr, reiau ideea:

Acele cifre, salariul, respectiv datoriile prefectului, nu spun nimic în sine.

O informaţie care conţine cifre trebuie să le coreleze, să le prezinte într-un context, din care cititorul să înţeleagă semnificaţia şi rostul lor în acea ştire.

Un exemplu: în 2010, în România au murit pe şosele 4.235 de oameni (nu ştiu dacă au fost atîţia, dar ca exemplu, merge). O asemenea informaţie nu ne spune nimic, dacă nu o prezentăm într-un context. Au fost mai mulţi morţi în 2009? Mai puţini? Dar acum trei ani? Fenomenul e în creştere sau în scădere? Ne îngrijorăm sau ne bucurăm? Sînt întrebări minime pe care ziaristul trebuie să presupună că şi le va pune cititorul şi e misiunea lui de ziarist să lase cît mai puţine lucruri nelămurite.

Aşadar, fără un context minim, o cifră nu-i spune cititorului nimic, aşa cum mie, cititor al Vieţii Vîlcii, nu mi-au spus nimic nici salariul, nici datoriile prefectului Ungureanu.

Lucrurile astea le-am explicat, de fapt, în articolul meu şi mă mir că, în loc să fie interpretate ca o lecţie de presă fără plată, au fost considerate comentarii făcute cu răutate şi atacuri la persoană.

Apoi: lipsa contextului minim îi lasă cititorului latitudinea să interpreteze cum vrea el informaţia.

Ca idee, un cititor nu din Vîlcea (vezi articolul O maimuţă fără coadă îi răspunde unui fraier cu cioc) m-a tratat drept idiot, cretin şi dobitoc că nu m-a dus gîndul că semnificaţia articolului e că Ungureanu ia şpagă!

Aşadar, iată dovada că articolul a fost scris prost, din moment ce autorul s-a gîndit la una, iar cititorul s-a gîndit la cu totul altceva!

Un asemenea articol este fundamental greşit, pentru că autorul nu poate, după publicarea textului lui, să se ducă la fiecare cititor acasă şi să-i explice ce a vrut, de fapt, să spună. Intenţia trebuie să fie clară din articol, nu din amendamente, de altfel imposibil de adus textului.

Apoi: o observaţie pe care i-am făcut-o şi lui Petre Tănăsoaica. Ziarul vostru, dacă v-aţi ostenit să-l puneţi pe Internet, trebuie să fie inteligibil pentru toţi cititorii din toată lumea! Aşadar, nu toată lumea ştie ce e soţia prefectului şi cîţi bani cîştigă, ca să înţeleagă că articolul nu e un atac.

Asta trebuia să spuneţi dvs., domnişoară, să înţeleagă lumea largă că prefectul îşi plăteşte împrumutul nu cu şpagă, pentru că din salariu nu poate, el fiind codaş la venituri!

Uite că ăla de la Piteşti a zis că e vorba de şpagă!

Repet, nu sînt purtător de cuvînt al prefectului şi nu scriu ca să-l apăr.

La fel aş fi scris şi dacă în locul lui, pe prima pagină se afla Ion Cîlea, cu salariu şi cu datorii, nu cu 400 de kilometri de asfalt! (Chiar, o fi mult, o fi puţin 400?).

Cred că titlul editorialului ar fi trebuit să fie Cu ce v-am deranjat, domnule Mărgărit?

Recunosc însă că numele meu nu le spune nimic cititorilor Vieţii Vîlcii, pentru care, şi aşa, editorialul e oarecum obscur.

Mă gîndeam că domnişoara Bercea ar fi trebuit să-i îndrepte pe cititori către articolul care a provocat editorialul, sau măcar să dea cîteva citate reprezentative, ca să înţeleagă lumea despre ce se vorbeşte. (Asta pentru că tot vorbeam despre articole care au nevoie de amendamente).

Nu ştiu dacă prefectul s-a deranjat în urma articolulului domnişoarei Bercea şi chiar sînt curios ce va răspunde.

Pe mine sper că e clar ce m-a deranjat şi, o dată cu întreaga mea simpatie pentru tinerii lui Petre Tănăsoaica şi pentru eforturile lor de perfecţionare, trebuie să le atrag atenţia, totuşi, că efortul nu este suficient, dacă nu e şi îndreptat încotro trebuie.

Mai cu binişorul, mai cu prăjina lungă, este exact ceea ce încerc eu să fac, nu numai cu Viaţa Vîlcii, ci şi cu alte ziare din "raza de acţiune a macaralei".

A bon entendeur, salut!

Recomanda articolul