De Emanoil Popescu (2011-10-04 17:39:37)
Din nou, pentru a nu ştiu a câta oară, Biroul de Presă al Oltchim a umplut ziarele vâlcene cu un comunicat de presă care în esenţă are acelaşi etern subiect – PCC-ul, acţionarul minoritar, este de vină pentru orice, chiar şi dacă un guguştiuc îşi lansează excrementele în zbor tocmai deasupra combinatului. Până când trebuie să se creadă Nea Costică Roibu mai deştept decât toţi ceilalţi ?
Din nou s-a găsit un ţap ispăşitor, mereu acelaşi, PCC-ul, pentru toate eşecurile manageriale ale baronului chimic Roibu. Şi de această dată se arată cu degetul spre PCC şi se strigă „Pârăcioşii”, pentru că acest acţionar minoritar ar fi depus o nouă solicitare la Comisia Europeană pentru investigarea unor „aşa-zise” măsuri de ajutor de stat pe care Oltchimul ar urma să le primească.
În schimb, Biroul de Presă, a se citi ca de obicei Constantin Roibu, nu aminteşte nici un cuvinţel despre faptul că tot acum încă 1.000 de angajaţi la Oltchim, respectiv Divizia Petrochimică din comuna Bradu, judeţul Argeş, ceea ce reprezintă circa 30% din numărut total de salariaţi, vor fi trecuţi în şomaj tehnic.
Chiar nu înţeleg cât poţi să fii de prostovan şi să te mai uiţi în gura lui Roibu ca la un mântuiror al combinatului chimic şi să iei de bune toate câte le înşiră, vrute şi nevrute, într-o manieră jmecherească, cu “J”. Chiar nimeni nu s-a plictisit de acelaşi comunicat la care supuşii lui Roibuleţu schimbă doar data şi câteva virgule acolo, iar în rest îi dă copy-paste şi dă cu UE la tot poporul ?
Nea Costică trage tare în continuare să rămână la conducerea Oltchimului, cu toate că toată lumea s-a săturat de prezenţa sa mesianică. “Fost-ai taică cât ai fost”, dar extrem de puţini au curaj să spună aceste lucruri chiar şi în cercuri restrânse. Poliţia secretă a lui Roibu, vânătorii de greşeli, mişună printre angajaţi şi trage cu urechea chiar şi când are un coleg vreo flatulaţie. Iar cel care îşi permite să respire de mai multe ori pe minut decât i se spune se va regăsi în mod cert pe lista cu viitoarele disponibilizări.
Despre toate aceste lucruri, despre atmosfera de la Oltchim şi teroarea zilnică în care trăiesc angajaţii, mi-a spus, sub protecţia anonimatului, un vecin de cartier, un om care mai are puţin până la pensie. Când aude de Roibu aproape că se teme şi să ridice privirea din pământ. Oare n-ar trebui să se teamă de PCC şi nu de Roibu, dacă într-adevăr acest acţionar minoritar ar fi de vină sau tot politica managerial falimentară a baronului chimic este mai tare ?
Recomanda articolul• Combinatul Chimic Oltchim• manager general Constantin Roibu• PCC• Comisia Europeană• ajutor de stat• 1.000 de angajaţi în şomaj tehnic
În urmă cu mai puţin de o săptămână scrisesem „Va scăpa Oltchimul de Roibu sau de faliment ?”. Sper ca de această dată cei care mă...
Se apropie deznodământul în ceea ce priveşte drumul pe care va apuca Oltchimul – spre faliment sau spre redresare economică. La finele acestei...
E unii oameni care nu ştie până unde să se intinde şi nici pe unde este limitele ! Astfel de oameni se ascunde în spatele unui Birău dă...
În presa locală au apărut nişte informaţii potrivit cărora în orice moment poate surveni o poluare masivă de la rezervoarele de stocare a...
Din nou, pentru a nu ştiu a câta oară, Biroul de Presă al Oltchim a umplut ziarele vâlcene cu un comunicat de presă care în esenţă are...
Din sursele mele am aflat că mâine, la ora 10, Mihai Diculoiu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, va organiza o amplă mişcare sindicală...
În urmă cu mai puţin de o săptămână scrisesem „Va scăpa Oltchimul de Roibu sau de faliment ?”. Sper ca de această dată cei care mă...
Se apropie deznodământul în ceea ce priveşte drumul pe care va apuca Oltchimul – spre faliment sau spre redresare economică. La finele acestei...
M. Pătraşcu spune:
De Roibu se tem astăzi nu numai salariaţii, atâţia câţi au mai rămas, ci şi mulţi politicieni care au "supt" ani de zile de la "vaca lăptoasă" care a fost odată OLTCHIM. Ei se tem pentru ce va dezvălui Roibu dacă va fi mătrăşit de la conducerea combinatului. Asta este explicaţia pentru care Roibu rezistă, şi rezistă, şi rezistă... Şi tot asta este explicaţia pentru care Roibu nu va păţi absolut nimic, chiar dacă se va dovedi că el a furat OLTCHIM-ul, aducându-l în halul în care este astăzi!