Petre Tănăsoaica este posedat de diavol

De Mircea Mărgărit (2011-10-01 08:27:50)

Măreşte imaginea

Să nu vă aşteptaţi la dovezi manifeste.

N-o să-l vedeţi pe directorul Vieţii Vîlcii umblînd cu ochii bulbucaţi, cu părul vîlvoi, bolborosind vorbe numai de el ştiute şi fugind de sfînta apă ca - ei, da! ca dracul de tămîie.

Dacă o să-l vedeţi aşa, e foarte posibil ca ziaristul să fi petrecut prea mult timp cu prietenii lui anglo americani Johnnie, Jack şi James, descendenţi faimoşi ai familiilor Walker, Daniels şi Beam.

Ca să găsim semnele posesiei diavoleşti, trebuie să ne întoarcem la Sfîntul Augustin, care, pe la începutul secolului al V-lea, spunea, într-unul din discursurile lui, că errare fuit humanum, diabolicum est per animositatem in errore manere.

Cum am zice, Dumnezeu i-a dat voie omului să greşească o dată, dar dacă, din fudulie, greşitul nu admite că a greşit, e dovada că pe acela a pus stăpînire dracul.

Fiind stabilită premisa, nu ne rămîne decît să vedem dacă Petre Tănăsoaica greşeşte şi nu recunoaşte.

În urmă cu cîteva zile, într-un editorial pe care l-a vrut "cu cheie", domnul Tănăsoaica comite o eroare omenească: vorbeşte despre romanul Şogun şi spune că acţiunea se petrece la Hong Kong, într-o firmă pe care o paşte falimentul.

E drept, există şi un roman Şogun, există şi un roman a cărui acţiune se petrece la Hong Kong într-o firmă pe care o paşte falimentul, numai că nu e vorba despre ACELAŞI roman, ăsta cu falimentul fiind, de fapt Nobila casă, a aceluiaşi James Clavell care a scris şi Şogunul.

O greşeală omenească, aşa cum spuneam, pe care o admiţi la unul picat la bacalaureat, nicidecum la un director de ziar cu pretenţii de intelectual (directorul are pretenţii, nu ziarul!), mai ales că Tănăsoaica nu era la examen, nu-l obligase nimeni să scrie despre Clavell şi putea să scrie un editorial cu referire la boierul cel rău din Punguţa cu doi bani, un fel de şogun autohton, nu-i aşa?

Nu l-am executat pe loc pe editorialist, l-am avertizat doar că s-ar putea să greşească, lăsîndu-i posibilitatea să revină şi să admită că a încurcat borcanele. Să publice, aşadar, o erată, ca să nu-i lase pe colegii lui, picaţii la bacalaureat, să creadă că acţiunea din Şogun se petrece în China.

Erată, pe dracu!

În loc să admită că a greşit, domnul Tănăsoaica revine cu un editorial în care îi dă şuturi în dos celui care i-a atras atenţia că greşeşte, adică mie, "unul Mircea Margarit, bagator de seama de pe la Pitesti si administrator pe site-ul unui fost prieten, socotitor de virgule, vocale si consoane, vanator de scapari lingvistice si pedagog ad-hoc de presa on-line".

De dragul demonstraţiei, admit că sînt şi băgător, şi socotitor, şi vînător, aşa cum zice Petre Tănăsoaica, ba uite, mai las şi de la mine şi admit că sînt chiar mai beţivan decît el.

Asta însă nu schimbă cu nimic fondul problemei.

Domnul Tănăsoaica a greşit şi, din fudulie, nu vrea să-şi recunoască greşeala.

Diabolicum est...

Notă: o să spuneţi că o singură greşeală nerecunoscută nu e dovada clară că Tănăsoaica e fudul şi că l-au încăierat dracii.

Atunci o să vă mai amintesc încă una, aceea că Cicero vorbea cu pietre în gură, ca să-şi îmbunătăţească dicţia, cînd toată lumea, mai puţin Tănăsoaica şi colegii lui, picaţii la bacalaureat, ştie că ăla era Demostene, trăitor în altă ţară şi în alt veac.

Nici pe asta nu a amendat-o autorul, spre paguba cititorilor lui, care îi iau de bune pretenţiile de intelectual.

Dacă nici cu două nu vă mulţumiţi, atunci aveţi răbdare, pentru că, pe pariu, domnul Petre va lovi din nou, în curînd!