De Emanoil Popescu (2011-09-26 01:38:54)
Am primit din nou un e-mail de la amicul meu francezul, un personaj care a mai fost eroul unor materiale postate pe acest site. De această dată francezul nostru a venit de câteva luni în România pentru că i s-a terminat contractul în Franţa. După o perioadă de odihnă, una deosebit de scurtă, personajul nostru numit simbolic francezul, a dorit să muncească, să muncească în România ca inginer constructor.
A încercat pe la multe uşi, majoritatea au rămas închise sau a obţinut doar nişte promisiuni, de fapt doar vorbe goale. Deh, criza ar putea spune mulţi, dar nu este chiar aşa. Intervine şi bătaia de joc a unor indivizi care, ca să-şi protejeze incompetenţa lor, fac orice le stă în putinţă pentru a pune beţe-n roate celor care vor să-şi vadă de muncă şi nimic mai mult.
Primesc deseori e-mail-uri de la AJOFM Vâlcea şi urmăresc cu interes activitatea acestei instituţii conduse de domnul Nicolae Cornoiu. Din câte am înţeles, ultima bursă a locurilor de muncă, organizată în urmă cu câteva zile, chiar a fost un succes în domeniu. Am amintit de AJOFM Vâlcea pentru că la nivel de ANOFM lucrurile stau... puţin altfel. E-mail-ul de la amicul meu francez este încă o mărturie negativă la adresa unor oameni pe care îi doare la bască de faptul că unii oameni chiar vor să muncească şi nu-şi găsesc un loc de muncă, iar lor nu le pasă nici cât este negru sub unghie.
Mă abţin să mai comentez în vreun fel e-mail-ul francezului pentru că relatarea sa îmi provoacă o mare SILĂ despre felul în care o instituţie a statului poate să umilească un om, un inginer constructor capabil în domeniul său. „Am fost ieri la târgul de joburi organizat de un ORGAN al statului degeaba român, ANOFM. ... nimic cu alte cuvinte ! În rest, pe lângă nimic erau reprezentanţii nimicului, televiziunile... multe. Statul va da nimic aşa că veniţi de luaţi lumina nimicului !”.
După care continuă cu date „precise”: „Oferta de job. Descrierea firmei. S.C. Firmă Random S.R.L. este un lider pe piaţa naţională în făcutul chestiilor. Activitatea firmei e aceea de a face chestii, lucru care nu e deloc uşor aşa cum pare. Chestiile făcute de Firmă Random (de la chiloţi cu imprimeu de leopard până la freza lui Ştefan Bănică Jr.) sunt recunoscute ca fiind cele mai tari din industria chestiilor. Acum, pe timp de criză de nervi, Firmă Random scoate la vânza concurs postul de angajat.”.
Buuun, trec mai departe – “Descrierea postului: Angajatul trebuie să facă tot ce i se spune. Cerinţe: Persoana pe care o căutăm trebuie: 1) Să facă să fie bine; 2) Să rezolve task-urile înainte să-i fie cerute, eventual înainte să fie gândite şi concepute; 3) Să ştie foarte bine www, css, asp, php, html, XML, omg, wtf, ffs, Flash, Photoshop, Premiere, Max, Maya, C++, C#, Fortran, NET, Java, MySQL, latină, arabă, chineză, klingoniană; 4) Să nu fumeze, să nu bea, să nu mănânce, să-şi controleze dracu’ vezica până ajunge acasă (Aceste vicii sunt calea către partea întunecată. Viciile duc la pauze, pauzele duc la relaxare, relaxarea duce la timp în care nu munceşti.); 5) Să nu aibă blog, cont pe facebook, twitter, yahoo, forumuri etc.; 6) Să nu aibă păreri (tupeiştii care îşi vor permite să îşi dea cu părerea vor fi biciuiţi patru zile per părere); 7) Să aibă maşină propie, pe care să o folosească în interesul firmei; 8) Să vină cu PC-ul de acasă şi să-şi cumpere programele pe care le foloseşte”.
Pe măsură ce citeam aceste rânduri nervozitatea îmi creştea, dar asta nu-i totul. Au mai urmat: “9) Să nu comenteze când primeşte feedback negativ; 10) Să nu întrebe de ce tot feedback-ul pe care îl primeşte e negativ; 11) Să semneze contracte fără să le citească; 12) Să nu fie nemulţumit (orice nemulţumire se pedepseşte cu moartea, iar la noi poţi să mori de mai multe ori, pentru că avem experţi Voodoo); 13) Să aibă cel puţin cinci sau mai multe diplome de master sau doctorat (pentru că noi nu folosim hârtie igienică); 14) Să nu fie urât, pentru că nu ne plac oamenii urâţi şi toată lumea ştie că îţi strici imaginea dacă stai de vorbă cu oameni urâţi. Plus că s-a dovedit ştiinţific că nivelul de competenţă e direct proporţional cu felul în care arăţi.”.
Fantastic, dar real. Mulţi se pot regăsi în această descriere pentru că şi ei au trecut prin aşa ceva. Au urmat “Beneficii: 1) Posibilitatea de a lucra peste program şi în weekend pentru tot restul vieţii; 2) Pachet salarial amuzant (e atât de mic încât te face să râzi); 3) Şansa de a face să fie bine; 4) Impozit de 87%; 5) O dată la trei ani, oportunitatea de a se bate într-o arenă, pe viaţă şi pe moarte, pentru o mărire de salariu de 1,3%; 6) Colegi degeaba care o lălăie toată ziua şi care nu-şi justifică salariul uriaş; 7) Ocazia de a renunţa la viaţa personală în detrimentul cooperative, firmei; 8) Posibilitatea de a renunţa la drepturile legale garantate de Codul Muncii pe care le are ca angajat.”.
Parcă este un deja-vu la toate aceste lucruri şi toate acestea văzute acum şi de un om care a muncit pe bani frumoşi în Franţa, dar în România este mai greu, la noi trebuie să ai încă vreo două-trei perechi de c… ca să poţi să ai şi tu un amărât de loc de muncă. La finalul e-mail-ului mi-a scris despre “Bonusuri: 1) Toaletă public; 2) Fluturaş de salariu; 3) Aer gratis; 4) Asigurare medicală (adică te asigurăm în fiecare zi că n-ai nici pe dracu’); 5) Acces la limba română; 6) Interneţi. Persoanele interesate pot depune şpaga şi CV-urile unde vor până când avem noi chef.”.
Am promis doar… no comment !
Recomanda articolul• Bursa locurilor de muncă• ANOFM• AJOFM Vâlcea• director Nicolae Cornoiu• dorinţa de a munci• bătaie de joc
dojo spune:
Am o ruda in SUA care a fost concediata ca nu era frumoasa si nu avea Mertzan ca sa se duca la clienti. Avea o masina mai modesta ca si salariul era tip om de serviciu.