Roibu n-a agresat pe nimeni. Tiberiu Pîrnău şi-a înscenat agresiunea

De Emanoil Popescu (2011-08-14 23:51:01)

Roibu n-a agresat pe nimeni. Tiberiu Pîrnău şi-a înscenat agresiuneaMăreşte imaginea

Am văzut şi apoi revăzut de mai multe ori filmuleţul postat de către Tiberiu Pîrnău, directorul de la „Ziarul de Vâlcea”. Am încercat să urmăresc şi să înţeleg tot vizionând cele 86 de secunde de înregistrare video dacă stă în picioare faza cu agresiunea managerului general al Oltchim, Constantin Roibu, împotriva ziaristului Tiberiu Pîrnău.

Înainte de a-mi da cu părerea mi-am propus să aştept două-trei zile să văd şi reacţiile celorlalţi din presa locală. În ritmul actual cred că o să-mi crească barba bine-mersi şi o să mai şi albească şi reacţii... pauză. Nu este chiar mult de atunci când se tot vorbea de SZR (Sindicatul Ziariştilor din România), de fel de fel de asociaţii ale jurnaliştilor sau de Clubul Român de Presă. Acum nu mai este nimic. Fiecare partid care a fost la putere a contribuit într-un fel sau altul la subordonarea presei intereselor politice şi orice formă de organizare a ziariştilor a fost ucisă când a început să fie mai puternică decât ar fi trebuit şi trimisă în derizoriu.

După toate acestea să mă mai mire lipsa de reacţie a presei locale la incidentul de la Oltchim ? Cred că aceia care n-au reacţionat în vreaun fel au fost motivaţi economico-politic, nu-l suportă personal pe Tiberiu Pîrnău, fac parte dintre deontologii atît de dragi mie sau nu cred în veridicitatea filmuleţului postat. Aceasta din urmă părere am auzit-o în treacăt de la un individ cu posesie de amic în presă, ori acesta îi spusese exact acest lucru – „Tiberiu Pîrnău şi-a înscenat agresiunea, că doar acum sunt atâtea programe de falsificare video !”.

Simpatice maimuţe bipede, nu ? Teoria conspiraţiei a pătruns şi în lumea creierelor limitate, iar unele dintre ele scriu şi fac bani din amărâta, tentativa actuală de presă, una care nu reacţionează când un confrate este faultat în public. Credeţi oare că Roibu şi-ar fi permis măcar să încrunte o sprânceană dacă ar fi ştiut că în următoarea secundă va avea parte de o presă ostilă ? Ştia domnia sa pe ce se bazează când şi-a permis să execute, repet, în public un ziarist.

Dacă eu şi încă vreo câţiva ne luăm bani de la PCC atunci ne permitem să scriem anti-Roibu ! În acelaşi timp le cred motivaţiile şi la cei care trăiesc pe banii Baronului Chimic. Dar de aici şi până într-acolo să se spună că şi-a falsificat proba este cale lungă. TV Realitatea a dat verditul că este bună şi de aceea a şi publicat-o împreună cu un alt incident în care agresorul de ziarişti era acelaşi Nea Costică. Acest lucru spune multe, dar în nici un caz despre înscenarea agresiunii.

Dormiţi liniştiţi deontologilor pentru că nici nu vă imaginaţi de ce coşmar o să aveţi parte. Veţi dispărea de pe piaţă şi nimeni n-o să-şi aducă aminte de voi..., pentru că cuvântul vostru nu contează ! (Cacofonia este obligatorie în acest caz !)

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Emanoil Popescu

Comentarii

selena spune:

nu a fost inscenareee

cunosc de o viata pe tiberiu si niciodata nu ainscenat nimic...este o persoana prea inteligenta si prea deschisa si nu ar fi capabil sa fie fals cxu asa ceva ,,,,,numai ca e lume care ii mananca invidia ca niciodata nu o sa ajunga la nivelul lui ----tibii tot inainte te sprijin in decizia ta si in tot ce s aintamplat da a fost agreesat iar despre roibu nici nu stie sa vb normal ca un om cu carte----

Raspunde acestui comentariu!


Corina Popovici spune:

Sunt oripilata

Nu cred ca o sa mai citesc presa din Valcea. Daca totusi o sa simt acest impuls atunci o sa fiu mult mai selectiva. 2-3 ziare mai merita citite la noi pentru ca in rest, ca sa-l citez pe un amic al meu, sunt hartii igienice tiparite.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri