Masacrul care a urmat după masacrul de la Oslo

De Gheorghe Smeoreanu (2011-07-30 00:13:38)

Măreşte imaginea

Masacrul comis la Oslo de numitul Anders Behring Breivik precum şi comentariile pe care le-am auzit despre acest caz m-au determinat să mă mai mir o dată (a nu ştiu câta oară) de următorul fapt.

În pregătirea şcolară a fiinţei umane îşi găsesc un loc binemeritat tot felul de discipline, mai puţin acea disciplină cu privire la modul în care fiinţa umană însăşi funcţionează. Oamenii învaţă, slavă Domnului, destulă matematică şi economie, gramatică şi literatură, istorie şi geografie, în schimb psihologiei, care este ştiinţa despre ce au oamenii mai scump, mai intim, mai important, i se acordă o atenţie infimă. Învăţăm cum funcţionează motoarele, bursele, statul, inima, biosfera, sistemele filosofice, în vreme ce ignorăm aproape total funcţionarea propriului nostru sistem psihic, cu complexele sale dezvoltări şi evoluţii, cu strălucirile lui uneori geniale dar şi cu abisurile lui de coşmar.

Absenţa aproape totală a psihologiei ca disciplină ştiinţifică atât din programele şcolare, cât şi din dezbaterile noastre cotidiene, lipsa cronică a unei viziuni psihologice corecte în mass-media provoacă multe neajunsuri pe care le-am fi putut evita. Dacă oamenii ar fi instrumentaţi cu solide noţiuni de psihologie, democraţia ar funcţiona mai bine, toleranţa ar creşte, comunicarea s-ar îmbunătăţi, întreaga noastră viaţă ar deveni mai bună şi mai frumoasă.

Cazul nefericitului norvegian a fost abordat din toate unghiurile, mai puţin din acela al psihopatologiei. Toată lumea a procedat de parcă abordarea psihopatologică ar fi fost sinonimă cu acceptarea masacrului, cu îmbrăţişarea fascismului şi xenofobiei, cu lipsa compasiunii faţă de victime şi familiile lor. Cazul tipic de deviere de la subiect îl reprezintă senatorul Iulian Urban, care a dezvoltat pe blog o întreagă teorie despre influenţele nefaste ale liderilor UE care au încurajat muticulturalismul afectând astfel siguranţa cetăţeanului pe continent. Ignoranţa respectivului senator a născut o monstruoasă polemică în care s-au angajat alţi ignoranţi.

Pentru a nu lungi prea mult acest text, voi spune că orice manual de psihiatrie vorbeşte despre cazurile din categoria Breivik.

Cum nu ne aflăm aici la o conferinţă de specialitate şi pentru că nu-l pot studia personal pe acest Breivik, mă limitez la a spune că în manualele la care mă refer se găsesc trimiteri clare la psihoza care presupune un delir exterminator, la schizofrenia paranoidă unde bolnavii primesc comenzi mesianice de a ucide. Despre aceste lucruri este vorba în cazul de faţă.

Cum ajunge un psihotic norvegian să aibă acces la arme de foc şi explozibili, asta este o altă chestiune care merită şi ea discutată. Care este gradul de preocupare faţă de sănătatea mintală a populaţiei unei ţări, cât de strict se ţine evidenţa bolnavilor sau a celor pe cale de a face un puseu psihotic, iată o altă temă serioasă de dezbatere.

Dincolo de psihologie şi de latura ei sumbră care este psihopatologia, dincolo de psihiatria care presupune, în plus, metode chimioterapeutice, orice discuţie despre cazul masacrului de la Oslo devine profund neserioasa şi mincinoasă. Ori tocmai asemenea abordări tembele au curs ca un şuvoi în presa noastră cea de toate zilele. După masacrul de la Oslo a mai urmat un masacru în presa din România, victime fiind toţi cei care au fost puşi să creadă că numitul Anders Breivik este altceva decât un nebun neinternat la vreme.

Atât şi nimic mai mult.