Prefectul Ungureanu este de părere că senatorul Frâncu şi deputatul Buican n-au maniere

De Emanoil Popescu (2011-07-28 22:38:13)

Prefectul Ungureanu este de părere că senatorul Frâncu şi deputatul Buican n-au maniereMăreşte imaginea

Declaraţie fulminantă a prefectului Petre Ungureanu la adresa foştilor-foşti colegi de partid, parlamentarii liberali Emilian Frâncu şi Cristian Buican. Cu toate că nu s-a pronunţat în mod direct, a lăsat să se înţeleagă că la anumite manifestări din cadrul Prefecturii Vâlcea n-o să-i mai invite pe cei doi pentru că... sunt lipsiţi de maniere.

Conflictul dintre Petre Ungureanu şi cei doi liberali este mai vechi şi „datează” din momentul în care prefectul, pe atunci deputat liberal, şi-a dat demisia din PNL şi a pus umărul vârtos să înfiinţeze şi să organizeze filiala locală a PLD-ului, care mai apoi a fuzionat cu PD-ul. Se plătesc nişte poliţe sau, cum se mai spune, „două săbii nu au loc într-o singură teacă !”.

Au urmat apoi o serie de declaraţii belicoase reciproce. În cazul senatorului Frâncu, cearta oficială cu Petre Ungureanu a avut loc la o întâlnire a acestuia ca prefect cu parlamentarii vâlceni. Au fost nişte discuţii prelungite în contradictoriu între cei doi, au ieşit ceva scântei şi... s-au despărţit aruncându-şi priviri războinice.

În ceea ce-l priveşte pe deputatul Cristi Buican, prefectul nu poate să uite cu una sau două că a fost reclamat de liberal pe la Guvern, la ministere şi la multe alte foruri.

Prefectul Ungureanu a dorit să precizeze în declaraţia sa că nu interzice accesul parlamentarilor liberali în Prefectură şi nici nu-l limitează, ci doar că nu-i mai invită la diverse evenimente pentru că n-au un comportament adecvat în concordanţă cu funcţiile oficiale pe care le ocupă.

Sunt convins că şi cei doi „inculpaţi” au ce să-i reproşeze fostului lor coleg. Le aştept reacţiile ! Nu de alta, dar vara este lungă, evenimente majore nu prea se conturează... măcar de ceva „circ” să avem parte.

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Emanoil Popescu

Comentarii

gheorghe ionita spune:

Maniere

Ma asteptam sa ni se spuna/argumenteze de ce ar fi lipsiti cei doi de maniere, fie macar doar dupa parerea prefectului. Prin urmare prefectul zice dar nu SPUNE.... Iar daca a hotarat sa nu-i mai invite la reuniuni publice ce se desfasoara la prefectura , asta pare ca supararea pe sat a practicantului unei meserii vecchi si onorabile. Daca nu o va face va dovedi aceeasi lipsa de maniere asa ca cine zice ALA e.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri