De Dumitru Sîrghie (2011-07-25 15:35:09)
A existat o perioadă când actualul senator Ion Toma dădea ora exactă în politica judeţului Olt. Sentimental, dar şi aspru în aceeaşi măsură, orgolios până-n celula-mamă, ambiţios din fire, jucător ca şi Traian Băsescu, Ion Toma avea să fie numit liderul parlamentarilor PSD din Senatul României.
Un fotoliu încălzit multă vreme de Ion Iliescu, un politician de referinţă pentru istoria noastră post-decembristă.
Cu bunele sau cu relele pe care le-a pricinuit unora sau altora, senatorul Ion Toma a marcat memoria muritorilor de rând ai acestui judeţ, fiind singurul politician din Olt care a încercat (şi chiar a reuşit parţial) să scurteze (la propriu şi la figurat) drumul dintre Slatina şi Bucureşti şi chiar drumul dintre Oltenia şi Bucureşti, domnia-sa fiind responsabil politic de întreaga noastră Alutanie (a se citi judeţele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea).
A promovat o mulţime de camarazi politici din Olt în funcţii aflate la cele mai înalte niveluri (secretari de stat, directori-generali în diferite ministere, şefi de cabinete pe la diferite instituţii centrale şi departamente ale Parlamentului României etc.). A fost exigent cu colaboratorii să, dar şi generos în acelaşi timp, purtându-şi generozitatea şi exigenţa ca pe nişte distincţii la reverul hainei sau ca pe nişte flori la butonieră.
A promovat şi a ajutat deseori oameni din presa locală şi, în general, prin atitudinea sa a fost şi a rămas prietenul ziariştilor din Olt, indiferent de orientările acestora şi indiferent în solda cărui om politic sau partid s-au aflat şi s-ar afla ei.
Cât a fost şeful Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Senatul României (o poziţie pe care-a ocupat-o multă vreme fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu) ar fi putut trimite în boxa acuzaţilor pe mulţi politicieni din Olt care au comis fărădelegi şi care astăzi îl înjură pe la colţuri. N-a făcut acest lucru… Dintr-un patriotism local sau din acelaşi orgoliu paroxistic de a nu terfeli onoarea unui judeţ şi aşa dezonorat de cohorte întregi de politicieni, care au făcut umbră pământului degeaba.
N-am să încerc astăzi să dezleg misterul ruperii totale dintre domnia-sa şi preşedintele CJ Olt, d-l Paul Stănescu. N-am să încerc nici să traduc votul pe care i l-au dat primarii PSD din Olt la acele alegeri, în urma cărora Paul Stănescu l-a învins fără drept de apel. N-am să insist nici în a descifra prietenia sa actuală cu deputatul Florin Iordache, deputat pe care senatorul Ion Toma l-a îngenuncheat, în câteva rânduri… Am să vă spun însă că mă încearcă o nostalgie a faptului că Ion Toma nu se află astăzi în pavilionul de onoare şi de luptă al PSD Olt. Fiindcă, în credinţa mea, persistă ideea că partidul acesta ar avea nevoie acum de un politician radical, aşa cum a fost şi, probabil, mai este Ion Toma.
Chiar aşa stând lucrurile, din poziţia sa actuală, de lider regional al UNPR (partid despre care nu ştim în braţele cui va sfârşi), Ion Toma produce insomnii unor indivizi, aflaţi atât în interiorul formaţiunii sale, cât şi în exterior, în rândurile PSD şi PDL Olt.
Adaptând – pe moment – principiul „Dacă vrei să câştigi, trebuie – mai întâi – să pierzi!”, senatorul Ion Toma se află în cărţile politice ale acestui judeţ necăjit. Cu 9%, procent recunoscut de însăşi USL Olt, procent aflat în creştere, Ion Toma poate fisura PSD şi PDL, dar – mai ales – poate să-i scoată pe liberalii lui Ioan Ciugulea din istorie.
Aviz triumviratului local PSD-PDL-PNL!
Recomanda articolul• Ion Toma• triumvirat local PSD-PDL-PNL Olt• UNPR• Traian Băsescu• Rodica Stănoiu• Paul Stănescu• Senatul României• Ion Iliescu
Vă cunosc de nişte ani buni şi întotdeauna, când a venit vorba de domnia voastră, am încercat să-mi cenzurez limbajul şi chiar să fiu mai...
Iisus Christos – “Cine va răbda până la capăt, acela se va mântui.”. Frumoase cuvinte, care exprimă o quintesenţă existenţială. Cine...