De la albatros şi arici, acum Hotelul Alutus este, în sfârşit, pe mâini bune

De Emanoil Popescu (2011-06-24 16:14:46)

Măreşte imaginea

Când zici turism vâlcean faci inevitabil referinţă la Hotelul Alutus, cu el începi pentru că este un brand al zonei. Dacă până acum plutea o incertitudine asupra propritarului apele s-au limpezit şi hotelul este în momentul de faţă în mâna unor oameni serioşi, care vor şti cum să-l administreze pentru a-i reda strălucirea de odinioară.

Ne aflăm la finalul unui război cumplit, presărat cu manifestări suburbane, iar cei care au recurs la aşa ceva, tocmai ei, invocau aplicarea legii şi făceau apel la organele de Poliţie şi la jandarmi să se implice în favoarea lor. Cei care strigau ca din gură de şarpe în momentul executării silite, câţiva angajaţi şi avocaţi, făceau parte din „tabăra” lui Nicolae Minea, fostul şi presupusul proprietar, răspunzătorul direct pentru unele „inginerii financiare”, calificate de mulţi drept dubioase.

Tot ceea ce am văzut depăşeşte cu mult Circul Globus. Culmea este că actorii-clovni, cu vocaţie de slugă, spunea cineva, s-au întrecut pe sine în a-l sluji până în ultima clipă pe boss-ul Minea. Au făcut tot ce le-a stat în puţinţă pentru a-l obstrucţiona în misiunea sa pe executorul judecătoresc Ovidiu Bălan. La început chiar au reuşit să-l pună în dificultate pe executor prin decibelii vociferărilor şi fluturarea unor hârtii care ar fi avut „calitatea” de acte.

Executorul Bălan a venit cu „lecţia nepregătită” şi de aceea a avut ezitări în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă. Mai mult ca sigur că s-a lăsat intimidat şi de corul de huiduitori a lui Minea şi de faptul că i s-a strigat că ar fi sluga prefectului. De unde până unde acest lucru, ce are... „hotelul cu Prefectura” ?

S-a invocat faptul că lichidatorul execută silit o societate falimentară „Albatros-Batros-com”, care n-ar mai fi proprietara hotelului şi acesta ar aparţine în prezent patrimoniului societăţii „Aric(i)-com”. Eh, d-ale lui Minea ! Până la urmă, după vreo două ore şi mai bine de „negocieri”, fragmentate de câte un „huooo !” şi apostrofări, executorul a luat decizia ca împreună cu lichidatorul să pătrundă în forţă în clădirea hotelului pentru preluarea acestuia.

Sub protecţia poliţiştilor şi jandarmilor, acest lucru a fost posibil după spargerea unei uşi şi înlăturarea cordonului de slugi credincioase. Acestea din urmă au plecat ca în scenariul filmului „Sobieski şi românii”, doar că aceste persoane nu aveau un comportament demn, iar unele chiar plângeau. Decadent spectacol, demn de Tristan Tzara !

Voi reveni şi cu alte amănunte picante. Important este că... totul este bine când se termină cu bine !