Sufletul lui Nicolescu nu vrea să părăsească trupul

De Gheorghe Smeoreanu (2011-06-20 16:54:27)

Măreşte imaginea

Folclorul vorbeşte despre situaţia tragică în care sufletul mortului continuă să dea târcoale trupului, indivizii de acest fel numindu-se strigoi.

Un strigoi politic este astăzi dl Constantin Nicolescu, care se încăpăţânează să conducă, chipurile, în continuare atât Consiliul Judeţean Argeş, cât şi PSD Argeş, în pofida faptului că are o interdicţie judecătorească de a se întâlni cu vreo duzină de primari, cu mai mulţi directori din consiliu şi cu un deputat.

Preşedintele CJ nu mai urcă în birou, merge doar până la mezanin, unde îşi cheamă secretara pentru indicaţii, iar pe la partid nu mai trece , tot de teamă să nu dea bot în bot cu vreun coleg de dosar penal. Nu credeam că demnitatea preşedintelui Nicolescu îi va permite vreodată să se complacă într-o astfel de situaţie, punând întreaga funcţionare a consiliului judeţean şi a partidului nu doar sub semnul întrebării, ci şi sub acela al ridicolului. Fiindcă ceea ce se întâmplă e penibil de-a dreptul, e jenant, e murdar, e demn de milă ori de silă.

Să ne fie iertate aceste cuvinte dure, dar dl Nicolescu îşi dezamăgeşte crunt adepţii şi cei care au suferit pentru suferinţa lui prin această manieră fricoasă şi nedemnă, compromiţătoare şi (nu mai găsim cuvinte) de a se agăţa de funcţie ca un copil de fusta mamei.

Oare, îşi permite să spere dl Nicolescu că rămânerea în funcţie îi va conferi un fel de imunitate, ori că venirea la putere a USL va fi factorul care va clasa dosarul ? Din comportament, asta se deduce, ceea ce îi dă dreptate latinului: "Quos Deus perdere vult, dementat prius". Nu traduc, pentru a nu se spune că mi-am permis să îl tratez pe dl Nicolescu drept un dement.

Problema este mai simplă decât crede dl Nicolescu şi se află dincolo de dreptate sau nedreptate. Chiar presupunând că rechizitoriul DNA este mai fantasmagoric decât "Capra cu trei iezi", tot se impunea o demisie de onoare, fiindcă nimeni nu îşi poate permite, oricât de nedreptăţit s-ar considera, să pună într-o lumină proastă instituţia Consiliului Judeţean Argeş şi organizaţia PSD Argeş. Nici oamenii acestor două instituţii nu sunt datori să joace, majoritatea, comedia susţinerii şi a îngrijorării, nu au de ce să fie obligaţi să meargă cu capul în pământ de teamă că oricând li s-ar putea reproşa ca şeful lor este trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Dl Constantin Nicolescu nu este în situaţia unor oameni de afaceri care, deşi sunt într-un proces de corupţie, se văd obligaţi să meargă la firmă pentru a derula activitatea şi a plăti salariile. Domnia sa este învestit cu două funcţii majore, de mare demnitate şi cu maximă încărcătură simbolică. Iată că pronunţăm din nou cuvântul "demnitate", care ne sare în faţă prin logica situaţiei.

Despre demnitate este vorba aici, repetăm, chiar dacă dosarul de pe rol ar fi unul mai evanescent decât aerul.

Aici nu este vorba despre USL sau PDL, depre Băsescu sau Ponta, ci despre un om numit Constantin Nicolescu, un om pe care mulţi, printre care mă prenumăr, l-au considerat un monument de orgoliu şi altruism. Ori, aceste calităţi ar fi fost suficiente pentru a-l îndruma spre soluţia demisiei de onoare.

Voi presupune, în încheiere, că după toate etapele procesului dl Constantin Nicolescu va fi declarat nevinovat. În paranteză fie spus, m-aş bucura să fie astfel, chiar dacă la această oră nu îmi permit să îl cauţionez prin scrisul meu şi, de altminteri, poate nici nu şi-ar dori acest lucru. Chiar în eventualitatea în care ar fi absolvit în justiţie de orice vinovăţie, pentru situaţia actuală în care blochează şi jenează două prestigioase organizaţii, un consiliu judeţean şi o filială de partid, dl Constantin Nicolescu tot vinovat va rămâne.

În istorie, astfel de situaţii au o singură rezolvare şi anume retragerea, cel puţin temporară, orice alte amănunte fiind inutil de abordat. Ca să rămân la metafora amară din titlu, voi spune că pentru moment sufletul lui Nicolescu trebuie să se despartă de trupul preşedinţiei CJ şi PSD, chiar dacă vreodată se va reîntoarce acolo, iar omul va învia ca Lazăr din morţi. Spun asta şi pentru că, atenţie:

Strigoii nu pot nici muri, dar nici învia.

Vreodată.

Punct.