Feţele schimonosite şi riscul asasinatului politic în România

De Gheorghe Smeoreanu (2011-06-18 16:04:04)

Măreşte imaginea

Dacă Ponta şi Antonescu vor continua escaladarea agresivităţii verbale împotriva lui Băsescu şi a PDL, va veni un moment când nu va mai exista loc de întoarcere. Dacă trendul incitării la ură se va menţine încă un an, cei doi riscă să îşi pună partidele pe care le conduc vremelnic în situaţia limită dar totuşi puţin probabilă în care, dacă vor pierde alegerile, se vor dezagrega şi vor dispărea din istorie. După ce îţi caracterizezi adversarii drept "borfaşi", "criminali", "draci", idioţi" şi soliciţi manifestări de stradă pentru "a scăpa ţara de ei", singura şansă a supravieţuirii politice este să câştigi alegerile. Paradoxul procentelor uriaşe în sondaje pe care le are la această oră USL conduce la aceeaşi concluzie a existenţei unei singure posibilităţi pentru evitarea neantului. Cine a avut 60-70 % şi pierde, nu are unde să se mai ascundă, pentru el nu mai există nici timp, nici spaţiu. Poate fi cazul lui Traian Băsescu dar şi al PNL şi, mai ales, al PSD.

Antonescu şi Ponta nu se comportă ca şi cum ar exista democraţie şi alternanţe la guvernare, ci precum un jucător de pocker care îşi pipăie pistolul sub haină în momentul în care, cu cealaltă mână, pune totul pe o singură carte.

Iată cum logica lucrurilor face să vină vorba despre un pistol, instrument cu care poţi să te sinucizi ori să ucizi. Cu cât radicalizarea opoziţiei se îndreaptă spre ieşirea din sfera de gravitaţie a democraţiei, cu atât creşte, după părerea mea, riscul acţiunilor violente şi chiar al asasinatului politic. Nu ar fi o noutate pentru românii care şi-au asasinat o mulţime de şefi de guvern şi de stat, de la I.G. Duca la Antonescu, de la Armand Călinescu la Nicolae Iorga, de la Gheorghe Argeşeanu la Ceauşescu. Psihosociologia omorului politic constă în faptul că aproape nimeni nu l-a putut prevedea, nici măcar cu puţin timp înainte.

Pentru că mai avem, inexorabil, doar un an până la primele alegeri, consider că tonul acuzaţiilor formulate de opoziţie ar putea să evite aluziile la dispariţia fizică a adversarilor, ori demonizarea acestora până într-acolo încât cine ştie ce fanatic ar confunda diatriba cu îndemnul la crimă. Sunt destui adepţi ai USL care, dacă li s-ar sugera că trebuie să se sacrifice, chipurile, pentru ţară,aflaţi sub psihoza unor televiziuni dâmboviţene, nu ar ezita să accepte arma care li s-ar întinde. O spune unul care seară de seară realizează emisiuni politice la un post de televiziune şi care, fără a fi înregimentat politic, a început să primească ameninţări mai mult ori mai puţin voalate, acelaşi lucru întâmplându-li-se şi unor reprezentanţi ai societăţii civile care, întâmplător, apreciază măsurile de reformă ale tandemului Băsescu - Boc.

Mai mult ca sigur, Ponta şi Antonescu nu îşi trăiesc la dimensiuni sufleteşti îndemnurile la extirparea, cu aluzii la cea fizică, a celor pe care tocmai i-am amintit. Probabil retorica lor aflată la limita instigării la crimă e doar retorică şi nimic mai mult, una pe care şi-o pot permite în lipsa altor mijloace de expresie.

Este posibil însă ca aceşti doi lideri să nu îşi dea seama că emulii lor sunt mult mai accentuaţi, iar partizanii lor provinciali se schimonosesc adesea de o ură despre care îţi faci impresia că numai sângele o poate potoli.

Ei bine, asta ne-ar mai lipsi.