De Gheorghe Smeoreanu (2011-06-18 16:04:04)
Dacă Ponta şi Antonescu vor continua escaladarea agresivităţii verbale împotriva lui Băsescu şi a PDL, va veni un moment când nu va mai exista loc de întoarcere. Dacă trendul incitării la ură se va menţine încă un an, cei doi riscă să îşi pună partidele pe care le conduc vremelnic în situaţia limită dar totuşi puţin probabilă în care, dacă vor pierde alegerile, se vor dezagrega şi vor dispărea din istorie. După ce îţi caracterizezi adversarii drept "borfaşi", "criminali", "draci", idioţi" şi soliciţi manifestări de stradă pentru "a scăpa ţara de ei", singura şansă a supravieţuirii politice este să câştigi alegerile. Paradoxul procentelor uriaşe în sondaje pe care le are la această oră USL conduce la aceeaşi concluzie a existenţei unei singure posibilităţi pentru evitarea neantului. Cine a avut 60-70 % şi pierde, nu are unde să se mai ascundă, pentru el nu mai există nici timp, nici spaţiu. Poate fi cazul lui Traian Băsescu dar şi al PNL şi, mai ales, al PSD.
Antonescu şi Ponta nu se comportă ca şi cum ar exista democraţie şi alternanţe la guvernare, ci precum un jucător de pocker care îşi pipăie pistolul sub haină în momentul în care, cu cealaltă mână, pune totul pe o singură carte.
Iată cum logica lucrurilor face să vină vorba despre un pistol, instrument cu care poţi să te sinucizi ori să ucizi. Cu cât radicalizarea opoziţiei se îndreaptă spre ieşirea din sfera de gravitaţie a democraţiei, cu atât creşte, după părerea mea, riscul acţiunilor violente şi chiar al asasinatului politic. Nu ar fi o noutate pentru românii care şi-au asasinat o mulţime de şefi de guvern şi de stat, de la I.G. Duca la Antonescu, de la Armand Călinescu la Nicolae Iorga, de la Gheorghe Argeşeanu la Ceauşescu. Psihosociologia omorului politic constă în faptul că aproape nimeni nu l-a putut prevedea, nici măcar cu puţin timp înainte.
Pentru că mai avem, inexorabil, doar un an până la primele alegeri, consider că tonul acuzaţiilor formulate de opoziţie ar putea să evite aluziile la dispariţia fizică a adversarilor, ori demonizarea acestora până într-acolo încât cine ştie ce fanatic ar confunda diatriba cu îndemnul la crimă. Sunt destui adepţi ai USL care, dacă li s-ar sugera că trebuie să se sacrifice, chipurile, pentru ţară,aflaţi sub psihoza unor televiziuni dâmboviţene, nu ar ezita să accepte arma care li s-ar întinde. O spune unul care seară de seară realizează emisiuni politice la un post de televiziune şi care, fără a fi înregimentat politic, a început să primească ameninţări mai mult ori mai puţin voalate, acelaşi lucru întâmplându-li-se şi unor reprezentanţi ai societăţii civile care, întâmplător, apreciază măsurile de reformă ale tandemului Băsescu - Boc.
Mai mult ca sigur, Ponta şi Antonescu nu îşi trăiesc la dimensiuni sufleteşti îndemnurile la extirparea, cu aluzii la cea fizică, a celor pe care tocmai i-am amintit. Probabil retorica lor aflată la limita instigării la crimă e doar retorică şi nimic mai mult, una pe care şi-o pot permite în lipsa altor mijloace de expresie.
Este posibil însă ca aceşti doi lideri să nu îşi dea seama că emulii lor sunt mult mai accentuaţi, iar partizanii lor provinciali se schimonosesc adesea de o ură despre care îţi faci impresia că numai sângele o poate potoli.
Ei bine, asta ne-ar mai lipsi.
Recomanda articolul• Victor Ponta• Crin Antonescu• asasinatul politic• I.G. Duca• Armand Calinescu• Nicolae Iorga• Gheorghe Argeseanu
„Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus miercuri, 23 mai, o adresă semnată de Constantin Adrian Balaban Grajdan (şeful ISC) prin...
Să ne imaginăm că nu a trecut moţiunea de cenzură şi că suntem încă sub guvernul Ungureanu şi ne uităm la Antena 3 seară de...
Un pic de istorie: Cambodgia. În 1970, generalul Lon Nol îl îndepărtează de la conducerea ţării pe prinţul Sianouk şi instaurează un...
Să judecăm la rece. Profesorii primesc ceea ce merită.USL oferă dăscălimii mai întâi un ministru impostor, apoi unul curat plagiator....
Aparenta incapacitate a actualei puteri de a da un demers valid de guvernare vine din propria concepţie. Din faptul că liantul lor de cimentare a...
Nu am dreptul să-mi exprim sentimentele cu privire la moartea lui Mircea Mărgărit, Senior Editor al „Criteriilor” , fiindcă nu mi-ar ierta-o...
M-am plictisit de Ponta. Mă oboseşte acest copil. E de-a dreptul plictisitor tocând aceeaşi placă uzată. USL nu colaborează cu PDL, bla bla...
Se ştie demult că piticul sovietic a fost cel mai mare pitic din lume. În mania lor de a demonstra superioritatea comunismului, bolşevicii au...
Dacă USL va veni la putere, o va face pe aripile celei mai parșive campanii de presă din istoria țării. Spun asta fiindcă Antena 3 nu...
Au fost mulţi cei care au vrut să vadă semnele maturizării psihologice - tîrzii, ce e drept - în discursul rostit de Ponta la învestirea...
Anghel Gheorghe spune:
Domnule Dâncu,cred că sunteți analist politic,dar şi un extra manipulant de opinie. Din cauza celor scrise voalat ați trecut la intimidări,ceea ce pentru cât de cât democrația noastră românească conduce nu la pluralism politic ci la DICTAT POLITIC. De încălcarea Constituției,de separarea puterilor în stat,de înșelarea poporului român prin minciună,de încălcarea jurământului făcut pe Biblie şi Constituție, de numărul de loc de neglijat al persoanelor decedate din cauza reformelor P.D.L,de vânzarea intereselor României şi poporului român, ș.a.m.d. SUNTEŢI CONȘTIENT? CONȘTIENTIZAȚI CUM TRĂIESC CEI DIN JURUL DUMNEAVOASTRĂ ŞI ATUNCI VEŢI FI CU ADEVĂRAT ANALIST POLITIC.