De Mircea Mărgărit (2011-05-31 13:47:54)
Precizez din capul locului că nu am nici un fel de relaţie cu patronul hotelului Grand Hotel Sofianu, din Râmnicu Vîlcea, nu i-am fost niciodată client şi îi folosesc numele pentru că numai aşa veţi înţelege mai bine ce am înţeles eu dintr-un articol publicat de Viaţa Vîlcii sub semnătura domnişoarei Gabi Bercea.
Nu sînt apologetul lui Sofianu şi nici avocatul lui, dar mi se pare inacceptabil modul în care omul de afaceri este tratat în ziarul amintit.
Textul cu pricina, pe nume Să le fie lor bine, este, zic eu, o execuţie sumară în urma unui proces de intenţie în care, în loc de probe, sînt folosite bănuieli aproape calomnioase şi o inexplicabilă - penntru mine - ostilitate a autoarei faţă de Nicolae Sofianu.
Să vedem dar ce şi cum.
În rezumat, Nicolae Sofianu vrea să concesioneze două parcări adiacente hotelului şi se opune, pe căi legale, hotărîrii primăriei de a da aceste parcări în administrare altei firme. Domnişoara Bercea se opune şi ea faptului că Sofianu se opune hotărîrii amintite şi nu economiseşte nici indignări, nici demascări nici calomnii pentru a-şi face publică opoziţia.
- Domnişoara Bercea nu vrea ca parcările să-i fie concesionate lui Sofianu, pe motiv că, peste ani, se va schimba legislaţia şi bunurile concesionate vor trece în posesia celor care le-au concesionat. Păi dacă s-ar fi croit legi pe calapodul gîndirii domnişoarei Bercea, însăşi instituţia concesionării nu ar fi trebuit permisă, de teamă că vreodată se vor schimba legile în favoarea concesionarului!
Mă tem că autoarea se îngrijorează de soarta domeniului public numai pentru că e vorba de Sofianu, altminteri, deşi citesc destul de des ziarul, nu am remarcat vreo opoziţie la alte concesionări.
- Domnişoara Bercea nu vrea ca parcările să-i fie concesionate lui Sofianu, pe motiv că acesta a construit la baia comunală un centru spa, unde preţurile sînt mari şi unde nu se duc decît vîlcenii cu bani şi şmecherii, şi ea se teme că, urmînd acelaşi model, parcările vor fi accesibile doar clienţilor hotelului. Deşi intenţia lui Sofianu este doar o ipoteză a autoarei, chiar dacă ar fi aşa, primăria nu are decît să prevadă în contractul de concesiune nişte clauze care să permită accesul oricui în acele parcări. Simplu, nu?
- Domnişoara Bercea nu vrea ca parcările să-i fie concesionate lui Sofianu, pe motiv că hotelul a fost construit fără să respecte proiectul iniţial.
Nu ştiu şi nici nu e important, în context, dacă Sofianu a respectat proiectul iniţial, dar mi se pare aberant ca logică să legi concesionarea parcărilor de proiectul hotelului. Se teme autoarea că Sofianu va face parcări rotunde acolo unde ele sînt dreptunghiulare şi invers? Sau e vorba, la acest punct, mai mult decît la celelalte, de acea inexplicabilă ostilitate a autoarei faţă de Sofianu?
În sfîrşit, argumentul suprem, domnişoara Bercea nu vrea ca parcările să-i fie concesionate lui Sofianu, pe motiv că "daca ar fi sa luam la bani marunti investitia de acolo, respectarea proiectelor, a documentelor si a actelor normative in vigoare in ceea ce priveste constructiile, probabil ca am constata mult mai multe nereguli decat au constatat altii. Nu mai vorbim de demolari fara autorizatie si alte asemenea".
La fel de absurd ca şi argumentul cu încălcarea proiectului iniţial, acest argument se află periculos de aproape de ceea ce se cheamă calomnie. Autoarea se abate de la obligaţia de a-şi susţine acuzaţiile cu probe care să arate că investiţia de acolo - de la Grand Hotel Sofianu, presupun, deşi parcă vorbeam despre parcări - s-a făcut cu încălcarea proiectelor, documentelor şi a normativelor în vigoare.
Îmi închipui, totuşi, că Gabi Bercea are aceste probe şi că doar lipsa de spaţiu tipografic a împiedicat-o să ni le prezinte. Îmi închipui, de asemenea, că nimic nu o va împiedica să le prezinte celor interesaţi, în eventualitatea în care Nicolae Sofianu îi va cere să-şi susţină acuzaţiile în faţa judecătorilor.
Ne-am cam saturat de oameni de afaceri care sustin ca fac totul spre binele populatiei acestui oras si, de fapt, alearga sa se imbogateasca pe spinarea ei, spune autoarea în concluzie.
Acel ne-am cam săturat valorează cel puţin la fel de mult ca restul articolului.
Dacă e vorba de un plural de modestie - în locul firescului m-am săturat - atunci e vorba doar de o turnură stilistică.
Dacă însă subconştientul i-a jucat o festă, atunci în acel plural l-am putea bănui şi pe cel care îşi pune subordonaţii să se dedea la execuţii sumare în piaţa publică. Sau, la rigoare, în parcarea hotelului, ca în cazul de faţă. (sursa fotografiei: www.ramnic.ro)
Recomanda articolulPrecizez din capul locului că nu am nici un fel de relaţie cu patronul hotelului Grand Hotel Sofianu, din Râmnicu Vîlcea, nu i-am fost niciodată...
E de mirare că unii politicieni şi unii ziarişti folosesc verbul a decapita pentru a descrie ceea ce i s-a întîmplat lui Mircea Geoană. A...
Prin grija domnişoarei Mihaela Beleţ, prefectul Vîlcii ajunge din nou pe prima pagină a ziarului lui Tănăsoaica, erou negativ al unei ştiri...
Să nu vă aşteptaţi la dovezi manifeste. N-o să-l vedeţi pe directorul Vieţii Vîlcii umblînd cu ochii bulbucaţi, cu părul vîlvoi,...
Directorul Vieţii Vîlcii publică astăzi un editorial pe care cu mare greutate poţi să-l înţelegi, dacă nu eşti din Rîmnicu Vîlcea, dacă...
Schimbarea lui Constantin Roibu din fruntea Consiliului de Administraţie de la OLTCHIM este un fapt pe care nici un ziar serios nu-l poate trece cu...
petre tanasoaica spune:
...asa ca inabilitatewa domnisoarei Bercea de a pune problema nu-mi provoaca mari neajunsuri, decat poate numaiasa, din perspectiva profesionala. Si pana la urma de unde sa stie Bercea ca va citi cineva, Margarit de la Pitesti, un subiect indelung dezbatut in Valcea, ca sa reia subiectul de la capat, in asa fel incat sa-l priceapa si el? Pe scurt, Sofianu a concesionat baile publice ca sa faca un hotel. A facut un proiect, pe care nu l-a respectat, iar in proiectul ala trebuia sa fie inclusa si o parcare. Iar hotelul are parcare fata- spate, adica doua, daca ar fi sa le numaram, nu? Dar, dupa principiul romanesc "las ca fac ce vreau eu si apoi obtin si restul, adica tot", omul vrea mai mult. Asta ar insemna sa ia parcarea blocurilor de langa. Pot si eu sa spun acum ca Mircea Margarit executa sumar un ziarist fara sa stie despre ce este vorba?