De by www.psd.ro (2010-10-21 00:00:00)
Sâmbătă, 16 octombrie 2010, a avut loc la Sala Palatului, Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat. Pe ordinea de zi s-au aflat: depunerea unei moțiuni de cenzură, adoptarea modificărilor statutului PSD și lansarea Programului Alternativ de Guvernare “România corectă, România socială, 100 de soluții de guvernare”.
Programul Alternativ de Guvernare, propus de PSD este un document amplu, structurat în trei părți : „Guvernarea de dreapta: şocuri, crize şi paşi înapoi”, „Viziunea politică – România corectă” și „Soluţiile de guvernare”.
Cele 100 de soluții propuse, sunt grupate în măsuri care vor fi aplicate în prima zi, în prima lună, în primul an, în primul mandat de la instalarea la guvernare.
Primul mandat / Primul an/ prima Lună / Prima zi :
1. Revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior diminuării cu 25%;
2. Anularea noilor metode de recalculare a pensiilor militarilor prin blocarea aplicării legii unitare a pensiilor;
3. Anularea impozitării pensiilor mici;
4. Îngheţarea cheltuielilor materiale la utilităţi şi medicamente şi plafonarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii la 50% faţă de anul trecut;
5. Eliminarea obligaţiei de plată a contribuţiilor sociale pentru persoanele angajate cu drepturi de autor;
6. Începerea auditului financiar al guvernului Boc.
Prima lună:
7. Încheierea unui pact social, împreună cu sindicatele, pentru a garanta existența unui dialog real între părți, astfel încât revendicările sindicatelor să poată fi incluse în proiectele pe termen mediu și lung. De asemenea, se va urmări blocarea desființării protecției sociale a salariaților, a contractelor colective și individuale de muncă;
8. Depolitizarea administrației, prin interzicerea numirilor politice mai jos de miniștri și secretari de stat. Numirile în sistem se vor face pe bază de concurs;
9. Creșterea salariului minim la 750-800 RON;
10. Reducerea impozitării muncii, prin scăderi la CAS-uri cu 3 puncte la angajator (ceea ce va stimula crearea de locuri de muncă) și plafonarea contribuțiilor la asigurările de sănătate la maxim 5 salarii medii;
11. Zero contribuții la angajator pentru 12 luni, pentru locurile de muncă nou create pe care se angajează șomeri, tineri sau persoane este 45 de ani, cu obligativitatea menținerii pe post încă un an de zile;
12. Relansarea sistemului de licitații publice privind achiziționarea medicamentelor;
13. Deblocarea posturilor din sănătate, în funcție de nevoi și de specificul sudomeniului de activitate;
14. Mărirea redevențelor nefiscale încasate de stat ca urmare a concesionării exploatării resurselor naturale neregenerabile,urmărindu-se creșterea veniturilor nefiscale cu cel puțin 10%;
15. Plata datoriilor statului către firmele private, astfel încât statul să nu mai fie un factor de blocaj în economie. Datoriile mai vechi de 60 de zile vor fi plătite sau compensate;
16. Auditarea cheltuielilor de capital și ierarhizarea priorităților de investiții la nivel național în funcție de randamentul acestora;
17. Modificarea Strategiei Naționale de Apărare (dacă va fi aprobată în forma actuală), astfel încât presa să fie scoasă din categoria amenințărilor la adresa statului;
18. Înghețarea pentru 1 an a prețului la energia furnizată populației;
19. Eliminarea sintagmei “de regulă” din Codul Fiscal, pentru a avea obligativitatea de a aplica măsuri de schimbare a fiscalității doar după un termen de 6 luni. Mediul de afaceri va avea reguli mai stabile privind taxele și impozitele de plătit;
20. În primul an, se dorește introducerea sistemului diferențiat de impozitare a veniturilor personale. Acest sistem va fi însoțit de un pachet de deduceri, pentru acțiuni care vizează stimularea muncii, a investițiilor, precum și finanțarea serviciilor sociale de sănătate, educație și asistență socială etc. Sistemul de deduceri va face ca veniturile celor din clasa de mijloc să nu fie impozitate suplimentar;
• Varianta cu 4 trepte: 0% (până a la 10 milioane, ca urmare a sistemului de deduceri), 15% (pentru ce depășește suma de 10 milioane până la 45 de milioane), 25% (pentru ce depășește suma de 45 milioane până la 90 de milioane), 35% (pentru ce depășește suma de 90 milioane);
• Varianta cu 3 trepte: 8%(până la 10 milioane), 12% (pentru ce depășește 10 milioane până la 45 de milioane), 16%( pentru ce depășește 45 de milioane).
21. Păstrarea impozitului pe profil la 16%, scutirea de impozit a profitului reinvestit;
22. TVA diferențiat, în sensul micșorării acestei taxe pentru produsele de bază și mărirea TVA-ului la produsele de lux. Pâinea, carnea proaspătă, laptele, uleiul și zahărul (cu anumite specificații tehnice), vor avea TVA de 5%. Reducerea taxei la alimente va trebui corelată cu realizarea consolidării fiscale;
23. Creșterea impozitării proprietăților de lux și a proprietăților multiple (terenuri, clădiri, mașini etc.), astfel încât veniturile din impozitul pe proprietate să crească de la 0,7%, în prezent, la 1,1% din PIB, diferențiat în funcție de natura și caracteristicile proprietăților. Se va accentua progresivitatea în impozitarea locuințelor, îndeosebi a celor de lux și se va introduce o taxă penalizatoare pentru terenurile agricole de peste 10 ha necultivate nejustificat;
24. Reducerea evaziunii fiscale, înăsprirea controlului muncii la negru, prin măsuri care pot atrage până la 2% din PIB. Intensificarea măsurilor de reducere a evaziunii fiscale în domenii precum petrol, panificație, industria alcoolului și tutunului, turism, hoteluri, restaurante, comerț, etc. Se urmărește implementarea rapidă a unui program de reforme a administrării taxelor promovat de Banca Mondială;
25. Îmbunătățirea colectării accizelor(inclusiv prin accizare la producător) în special la produse petroliere și băuturi alcoolice, astfel încât veniturile din accize să crească cu 30% față de nivelul din 2010;
26. Rambursarea TVA-ului pentru proiectele finanțate din fonduri europene, după fiecare cerere de rambursare și nu la finalul proiectului;
27. Reintroducerea sistemului de impozitare prin care microîntreprinderile pot opta pentru 16% pe impozitul pe profit sau 2-3% impozit pe cifra de afaceri;
28. Trecerea controlului financiar preventiv de la ordonatorii principali de credite la Curtea de Conturi;
29. Eliminarea influenței politice din numirile făcute în justiție – CSM propune, nu ministrul de Justiție, cine să fie numit sau înlocuit din funcția de procuror;
30. Îndreptarea luptei împotriva corupției și spre problemele majore privind cheltuirea banului public (din justiție, achiziții publice, spitale și școli);
31. Plata integrală a subvențiilor pentru agricultură;
32. Implementarea unor standarde de cost și calitate, precum și normativele de personal în administrația publică. Introducerea criteriilor privind performanța exprimată prin eficiență, eficacitate și economicitate specifice fiecărui sector al administrației publice centrale și locale. Introducerea organigramelor și a bugetelor standard pentru toate autoritățile publice locale.
33. Modificarea Legii Sponsorizării, în sensul măririi procentului de neimpozitare a agenților economici care finanțează acțiuni culturale, artistice, educative și de cercetare;
34. Prelungirea perioadei de activitate a medicilor de familie pensionabili, care doresc acest lucru și care lucrează în mediul rural sau în localități mici cu deficit de medici;
35. Compensarea medicamentelor cu 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1000 de RON;
36. Corelarea drepturilor distribuite ca ajutoare sociale (venitul minim garantat) cu o formă de muncă în folosul comunității. Reevaluarea tuturor alocațiilor și ajutoarelor pentru persoane cu handicap;
37. Continuarea ritmului de creștere a veniturilor nefiscale, cu cca 30%, prin revizuirea în concordanță cu practicile europene a sistemului de redevențe, chirii și dividende aferente activelor statului;
Reforme pentru creșterea economică
38. Obiectiv prioritar - absorbția de fonduri europene- prin preluarea celui mai bun model european, reducerea ghidurilor, salarizare specială pentru cei care lucrează în acest domeniu, ministru delegat special, evitarea suprapunerii cu programe din bugetul național, rambursarea TVA sau compensarea cu datorii la buget;
39. Introducerea programării bugetare multianuale, pe proiecte și programe. Sistemul va fi dublat de un sistem informatic integrat național pentru controlul construcției și execuției bugetare în timp real. Crearea Comisiei de transparență bugetară în Parlament;
40. Extinderea mecanismului impozitării diferențiate la mai multe domenii, printre care și TVA-ul aplicat adaosului comercial;
41. Stimularea industriei, pentru a crește producția și exporturile, pentru a se crea locuri de muncă productive. Una dintre soluții este cea de relansare a proiectelor de parcuri tehnologice și industriale pentru reducerea costurilor de operare;
42. Investiții majore în cercetare și inovare, prin creșterea ponderii în PIB, cât și prin crearea unor structuri speciale în zona Ministerului Economiei care să coordoneze cercetarea cu aplicare industrială. Un accent deosebit va fi pus pe dezvoltarea sectorului IT, în care vor fi păstrate facilitățile actuale și se vor introduce unele noi;
43. Crearea de facilități de creditare subvenționate pentru IMM-uri, prin contribuția comună a băncilor și a sectorului public. Recapitalizarea CEC-ului și Eximbank-ului. Acest rol de creditare poate fi preluat de o bancă sau de un fond de dezvoltare, după model german;
44. Sprijinirea exporturilor românești și către piețe emergente afectate de criza economică într-o măsură mai mică, prin deschiderea a 5 centre de promovare în parteneriat public-privat (Moscova, Beijing, Chișinău, Cairo, New Delhi);
Transparență și societate civilă
45. Impunerea unui amplu proiect de E-Guvernare, bazat pe principiul transparenței și al consultării publice. Dotarea primăriilor cu pachete IT&C standard pentru construirea de birouri unice, conectate la o bază națională de date. Sisteme de plată a impozitelor și taxelor prin internet și îmbunătățirea mecanismelor de consultare a societății civile pentru politicile publice;
46. Subvenționarea accesului la internet pentru toate unitățile de învățământ și realizarea unor Puncte Hotspot Wireless gratuit în jurul instituțiilor publice din toate localitățile;
47. Sprijinirea dezvoltării societății civile, prin finanțare publică și transparență și prin coimplicarea ONG-urilor în oferirea de servicii publice;
Agricultură, Mediu, Viața la țară
48. Modificarea concepției despre structura agricolă după cea existentă în Uniunea Europeană, bazată pe creșterea randamentului și nu a suprafețelor cu producții. Aplicarea unor sisteme de finanțare compatibile cu normele UE;
49. Construirea și lansarea unor mari Programe Naționale pentru Agricultură precum și pachete de măsuri fiscale dedicate pentru agricultură (scutire contribuții la noile locuri de muncă create, scutire la impozitul pe profit, garantare credite etc):
a. Centre de colectare și prelucrare produse agricole;
b. Încurajarea agriculturii de tip BIO;
c. Parteneriat public privat pentru refacerea sistemului de irigații;
d. Dezvoltare rurală (infrastructură deficitară – apă, canalizare, curent);
e. Stimulare legumicultură și pomicultură.
50. Relansarea programului Fabricat în România, într-o nouă formă, axată pe aceleași principii din perioada guvernării PSD, cu accent pe inovare, competitivitate și tradiție. Introducerea unui standard de excelență pentru produsele românești de calitate, care să fie recunoscute pe acestea sub forma unui logo, astfel încât ele să fie mai bine promovate, în comparație cu cele din import;
51. Creșterea bazei de impozitare și crearea de locuri de muncă prin programul TRADECO (tradițional și ecologic). Acest program se face în colaborare cu autoritățile locale, ministerul Agriculturii, ministerul Finanțelor, prin includerea într-o activitate sistematică a categoriei ”lucrători familiali nesalarizați” (cca 1,4 milioane persoane, în special din mediul rural);
52. Elaborarea unui set de stimulente financiare pentru comasarea terenurilor agricole – numai pe bază de cadastrare și intabulare;
53. Refacerea Plămânului Verde – împădurirea anuală a 45.000 ha și producerea anuală a 160 milioane puieți forestieri;
54. Taxarea severă a produselor de lux și introducerea unui impozit pe poluare. Accizarea producției de masă lemnoasă destinată exportului, întrucât exportul de lemn neprelucrat semnifică și un export al forței de muncă. Includerea unui TVA mai mic pentru produse eco. Sistem de eco-taxe și stimularea de achiziții publice ”verzi”;
55. Valorificarea deșeurilor urbane, a celor industriale inerte din construcții și a infrastructurii din transport pentru producerea de energie verde;
Taxe și controale
56. Promovarea unei legi prin care se va sancționa cu amendă penală angajatorul care acceptă și încurajează munca la negru;
57. Reducerea numărului de taxe parafiscale la jumătate;
58. Eliminarea anumitor privilegii din Codul Fiscal privind plata impozitelor și taxelor locale, care aduc un plus de 2% din PIB;
59. Creșterea cheltuielilor de capital, ca factor determinant al creșterii economice prin investiții. Investițiile vor fi audiate, ierarhizate în funcție de efectul economic de antrenare și eficiența lor socială, corelate pentru evitarea suprapunerilor, urmând a fi finanțate prioritar cele cu randamente mari. Introducerea unor standarde de rentabilitate la investiții cu efect multiplicator (indice de 1,7);
60. Implementarea legii controlului unic (pentru a se evita hărțuirea mediului de afaceri, suprapuneri ale organelor de control etc.);
61. Perfecționarea cadrului legislativ, pentru a fi în acord cu Directivele Europene privind contractele de credit pentru consumatori, cu accent pe protejarea consumatorilor în relația acestora cu băncile;
62. Ghișee unice în toate unitățile administrativ teritoriale, pentru relația cetățeanului cu administrația. Simplificarea sistemului de declarații privind contribuțiile angajaților și angajatorilor;
63. Politici de urbanism mai dure, prin control eficient al utilizării terenurilor, prin interzicerea amplasării de noi construcții și a desfășurării activităților în zonele expuse frecvent la inundații și identificarea altor activități susceptibile să conducă la creșterea riscului la inundații;
64. Transformarea vârstei de pensionare din obligație în drept, lăsând la latitudinea celui care atinge vârsta de pensionare decizia momentului în care se iese la pensie;
65. Introducerea posibilității legale de achiziționare de puncte anuale de pensie, necesare în cazul pensionării la limită de vârstă, de către cetățenii români care nu au contribuit la fondul de pensii pentru perioade cumulate de maxim 5 ani;
66. Creșterea valorii punctului de pensie la 45% din valoarea salariului mediu după stabilizarea fiscală și reechilibrarea bugetului;
Educație
67. Modificarea legii salarizării unice. Recunoașterea statutului social al profesorilor, al medicilor, al cadrelor medicale și al funcționarilor publici cu statut special, prin reconsiderarea pozițiilor pe care aceste categorii socio-profesionale le ocupă în grila de salarizare;
68. Alocarea a 6% din PIB prevăzută de Legea Educației pentru acest sector;
69. Pachet social garantat pentru educație. Acest pachet asigură asistența părinților privind creșterea nou născuților, condiții de integrare a copiilor la creșe, respectiv învățământ preșcolar, parcurgerea unui program școlar de calitate, în paralel cu asigurarea serviciilor de asistență medicală, dezvoltare fizică (în cluburi școlare sportive) și socio-culturală;
70. Reforma curriculară stabilă care va urmări, pe lângă îmbunătățirea competențelor de bază și a celor civice, dezvoltarea personală, educația ecologică, sanitară etc. Asumarea acestei reforme pentru o perioadă mai lungă de timp, pe baza unui acord politic și social larg;
71. Generalizarea programului ”Școală după școală” în tot sistemul de învățământ, concomitent cu susținerea alternativelor educaționale și cu redimensionarea programelor de activități extrașcolare.Demararea unor programe de educație sportivă de masă, precum și modernizarea și creșterea bazei materiale a sportului (săli de sport, bazine de înot);
72. Demararea proiectelor Campusuri Școlare și Licee în Mediul Rural și Modernizarea Infrastructurii și Logisticii Sistemului de Învățământ, care să asigure copiilor servicii de educație pănă la nivelul liceal, burse, cămin, catină și/sau transport zilnic (reluarea proiectului microbuzelor școlare), după caz, bază sportivă și locuințe pentru cadrele didactice precum și un învățământ modern și de calitate;
73. Se va susține Asumarea Autonomiei Universitare pentru creșterea perfomanțelor învățământului superior, prin alocarea de resurse adecvate și prin deschiderea internațională a sistemului;
Servicii medicale
74. Completarea legislației privind Descentralizarea din Sănătate, pentru a evita blocajele și pentru a se asigura finanțarea corespunzătoare;
75. Construirea și dotarea la standarde europene a 8 spitale regionale, în subordinea Ministerului Sănătății. Derularea unor proiecte cu Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții pentru reformarea sectorului de sănătate. Realizarea unui Centru Unic de Programare la nivel local, componentă a sistemului național informatic integrat pentru sănătate, care va permite pacienților accesul neîngradit la servicii medicale;
76. Înființarea unei Companii Farmaceutice Naționale, prin comasarea Antibiotice Iași, Unifarm, Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale, Sanevit Arad și Departamentul de Vaccinuri de la Institutul Cantacuzino. Noua companie de interes strategic național va dezvolta și va produce singură sau în colaborare cu mari corporații internaționale, vaccinuri sau insulină, medicamente pentru boli cardiovasculare, medicamente antitumorale orale, soluții perfuzabile etc;
Politici sociale
77. Finalizarea descentralizării serviciilor sociale în domeniul violenței în familie în vederea responsabilizării autorităților locale privind această problematică, precum și asigurarea resurselor financiare necesare;
78. Creșterea capacității de incluziune a persoanelor aparținând grupurilor supuse riscurilor de excluziune (femei, minorități, persoane cu dizabilități temporare sau permanente, vârstnici, tineri). Pentru femei, se dorește inițerea unui program național, bazat pe Fondul Social European, destinat încurajării tinerelor femei și, special, al tinerelor mame, pentru desfășurarea de activități economice independente;
79. Concesionarea de la stat, pentru o durată de 99 de ani, a unor loturi de pământ pentru familiile de rromi, ca parte a unui program de integrare a comunității de rromi. Susținerea înființării unei Agenții Europene pentru Rromi;
80. Promovarea politicii de încurajare a natalității, prin:
a. Revenirea la acordarea indemnizației maternale la nivelul de 85% din nivelul veniturilor din ultimul an;
b. Acordarea de deduceri fiscale pentru plata unor îngrijitori maternali;
c. Înființarea de noi creșe și grădinițe, simultan cu o politică salarială atractivă pentru persoanele care lucrează în acestea;
d. Acordarea alocației de 200 de euro la întemeierea familiei.
Justiție
81. Extinderea și îmbunătățirea Asistenței Juridice din Oficiu/gratuită, în paralel cu derularea unor ample campanii de informare a publicului larg, mai ales în zonele defavorizate (rurale, depopulate) și pentru categorii sociale în dificultate (persoane vârstnice cu venituri mici etc.);
82. Reformarea activității judecătorilor, care, ca instanță primă și accesibilă cetățeanului, trebuie să aibă competența de a soluționa litigiile cele mai frecvente dintre cetățeni;
83. Depolitizarea activității DNA și întărirea capacității instituționale și logistice a DNA și DIICOT, pentru efienticizarea activităților în aceste domenii. Implementarea unui Program Național pentru Stoparea Criminalității. Acesta va funcționa pe trei piloni: prevenirea infracțiunilor, aplicarea legii și reinserția socială a persoanelor care și-au ispășit pedeapsa conform legii;
84. Eficientizarea activității din justiție prin asigurarea unui raport corect între numărul de cauze, magistrați și infrastructură. Publicarea tuturor Hotărârilor Judecătorești pe Internet, cu protejarea datelor cu caracter personal a părților;
85. Corelarea cuantumului amenzilor cu valoarea mașinilor, după modelul practicat în unele state europene, pentru reducerea numărului accidentelor;
Dezvoltare regională
86. Întărirea Regiunilor și a atribuțiilor acestora pentru dezvoltare și întărirea descentralizării în jurul regiunilor (cu păstrarea județelor, după model francez). Prefecții vor funcționa la nivel de regiune, vor fi înființate Consilii Regionale alese și se va da Senatului funcția de reprezentare a intereselor aleșilor administrațiilor locale. La nivel regional, se va realiza simplificarea și reducerea structurilor teritoriale de reprezentare a ministerelor și agențiilor guvernamentale;
87. Alocarea diferențiată a resurselor la Nivel Regional, astfel încât regiunile mai puțin dezvoltate să beneficieze de alocații financiare mai mari. Prin dezvoltarea unei infrastructuri minimale, în fiecare Regiune vor exista:
a. O mare universitate/regiune. Se va asigura finanțare multianuală pentru instituțiile de învățământ superior;
b. Un mare spital regional, precum și dispensare rurale;
c. Infrastructură rutieră și feroviară modernizată;
d. Aeroport internațional în fiecare regiune de dezvoltare;
e. Centru sportiv polivalent la nivel internațional, în fiecare regiune;
f. Sistem de urgență, cu pompieri, ambulanță și poliție/regiune;
Infrastructură
88. Relansarea investițiilor în infrastructura de transport, prin:
a. Reactualizarea actualei CNADNR și înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi, pentru implementarea eficientă a programului național de construcție a autostrăzilor din România;
b. Finalizarea programului de construcție a centurilor ocolitoare la orașele de tranzit;
c. Finalizarea modernizării căii ferate pe coridorul IV, până în 2014 și începerea modernizării pe coridorul IX;
d. Dezvoltarea de aeroporturi locale pentru fiecare regiune de dezvoltare, modernizarea infrastructurii portuare de Dunăre, inclusiv alcătuirea unui program de refacere a flotei comerciale (prin stimularea și subvenționarea armatorilor români);
e. Crearea Autorității Metropolitane de Transport, care să coordoneze, sub toate aspectele, transportul public urban de suprafață și subteran, precum și transportul public suburban din jurul Bucureștiului
Reforme politice și administrative
89. Reforma Statului, pentru a pregăti economia în perspectiva intrării în spațiul Schengen și în zona EURO;
90. Reformarea Parlamentului, cu reducerea numărului de membrii, un sistem de vot mixt și preluarea regulamentelor în vigoare la nivelul Parlamentului European;
91. Reformarea funcției publice, prin redefinirea prerogativelor de putere publică. Optimizarea sistemului de instituții publice în scopul aprecierii acestuia prin reducerea numărului de agenții guvernamentale, asigurarea unei mai bune organizări în interiorul acestora, fără a afecta personalul de specialitate;
92. Îmbunătățirea structurii cheltuielilor administrației locale(reducerea cheltuielilor materiale);
Reforme politice și administrative
93. Se militează pentru un contract social trans-național european susținut printr-un buget al UE pentru perioada 2014-2020 alimentat din surse proprii și contribuții naționale și bazat pe principiile eficientizării cheltuielilor naționale prin transfer de resurse și responsabilități la nivel comunitar, al menținerii ponderii fondurilor strcturale și de coeziune precum și al ajustării proiecției bugetare multianuale cu rata inflației și un plus de minimum 7% pentru România;
94. Susținerea procesului de transformare a Uniunii Economice și Monetare în Uniune economico-socială și trecerea de la Europa-piață la Europa politică;
95. Asumarea unor Obiective în Uniunea Europeană, precum:
a. Revizuirea și relansarea programului streategic de investiții în Infrastructura Europeană (căi ferate, autostrăzi, transport de energie, Internet de bandă largă);
b. Asigurarea coeziunii teritoriale a UE, prin continuarea cheltuielilor structurale în beneficiul celor mai sărace regiuni din UE;
c. Menținerea finanțării comunitare a Politicii Agricole Comune, cu o deplasare a accentului pe dezvoltarea rurală și producția ecologică;
d. Stimularea activităților de cercetare, inovare, dezvoltare tehnologică (inclusiv în ceea ce privește sursele de energie regenerabilă) și creșterea competitivității în domeniile tehnologiei de vârf prin metode care să asocieze susținerea prioritară a zonelor în care este concentrat potențialul de progres cu nevoia creșterii potențialului tehnologic și creativ al membrilor rămași în urmă;
e. Introducerea generalizată a Taxei pe Tranzacțiile Financiare și folosirea sumelor astfel mobilizate ca fonduri proprii europene dedicate programelor de coeziune;
f. Promovarea unei politici externe și de securitate europene comune, precum și susținerea unei politici viguroase și vizionare de extindere care să includă Balcanii de Vest, Ucraina și Republica Moldova;
Politică externă și de securitate
96. Respectarea Tratatelor și Angajamentelor Internaționale ale României, în special în calitate de membru al Uniunii Europene și al NATO. Extinderea rețelei Consulare, pentru îndeplinirea cerințelor cetățenilor români aflați pe teritoriul UE. Înființarea de noi consulate în Italia, Portugalia și Spania. Diminuarea taxelor consulare;
97. Atingerea graduală a obiectivului ca 2,38% din PIB sa fie alocat Ministerului Apărării Naționale. Resursele financiare necesare procesului de transformare și respectării obiectivelor asumate în plan internațional vor fi asigurate din bugetul alocat apărării, din credite externe sau din alte surse legal constituite;
98. Oprirea privatizărilor din domeniile strategice naționale, pentru ca statul să își păstreze o poziție de control. Introducerea mecanismului managementului privat pentru companii și regii care rămân în proprietatea statului;
Proiecte pe termen lung
99. Sprijinirea proiectului Consiliului Investitorilor Străini de pregătire a României pentru o candidatură (comună cu o țară vecină, sau chiar individuală) pentru organizarea unui Turneu Final de Campionat European de Fotbal, după 2020. Costurile implică modernizarea societății pe toate palierele, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare și sunt distribuite pe durata a două mandate. Implică modernizare generală: aeroporturi, autostrăzi, hoteluri, centre sportive, politici de educație, ordine publică. În baza estimărilor actuale, numărul de turiști poate crește cu cel puțin 1 milion. Investițiile în infrastructură ar duce la creșteri de PIB pentru anii următori;
100. Program privind o candidatură pentru organizarea unui Expoziții Europene, în perspectiva anului 2019, anul în care România va deține Președinția Uniunii Europene.
Recomanda articolulZilele trecute, artistul fotograf Cătălin Colniceanu a postat pe facebook un text prin care îi solicita președintelui PP-DD Vâlcea datoria de...
La reclamația unui consătean care vrea să-i ia locul, primarul comunei Șirineasa de Vâlcea a fost verificat de ANI. Agenția i-a găsit lui Dan...
Am primit o poză umoristică în care apare senatorul Emilian Frâncu și nu mă pot abține să nu o public. Ar putea fi făcută afiș electoral...
De câteva zile sunt cuprins de furie împotriva democraţiei . În urmă cu două zile m-am certat, lucru care nu-mi stă în fire, cu un vecin...
Comentariile politice aproape că nu îşi mai au rostul în anumite situaţii legate de USL. Ce să explici, ce să combaţi, ce să aprobi ?Am spus...
Zilele trecute, artistul fotograf Cătălin Colniceanu a postat pe facebook un text prin care îi solicita președintelui PP-DD Vâlcea datoria de...
La reclamația unui consătean care vrea să-i ia locul, primarul comunei Șirineasa de Vâlcea a fost verificat de ANI. Agenția i-a găsit lui Dan...
Am primit o poză umoristică în care apare senatorul Emilian Frâncu și nu mă pot abține să nu o public. Ar putea fi făcută afiș electoral...
De câteva zile sunt cuprins de furie împotriva democraţiei . În urmă cu două zile m-am certat, lucru care nu-mi stă în fire, cu un vecin...
Comentariile politice aproape că nu îşi mai au rostul în anumite situaţii legate de USL. Ce să explici, ce să combaţi, ce să aprobi ?Am spus...
gigi spune:
Daca stiam eu ce fericire va veni in Romanica, nu mai plecam eu in Canada...