De Gheorghe Smeoreanu (2010-08-07 00:00:00)
Trecut de 60 de ani fără să se fi remarcat în vreun domeniu, vicepreşedintele C.J. Vâlcea Dumitru Persu e un exemplu tipic al ratării provinciale. Acest om, arătos în tinereţe şi cu o anume distincţie şi azi, s-a mulţumit să fie printre fruntaşii Vâlcii, chiar dacă inteligenţa şi carisma i-ar fi permis să devină o figură politică de nivel naţional. Numai că de aici a început drama. Dacă la Bucureşti sau în alt oraş mai mare îţi permiţi să urci şi să cobori, sperând că vei urca iarăşi, la Rm. Vâlcea începi să te consideri un nemernic în cazul în care ieşi din prim-plan. Carevasăzică, Dumitru Persu s-a obligat pe sine să rămână în topul acestui mic oraş, permanent şi cu orice preţ, ceea ce l-a constrâns la nişte compromisuri teribile şi l-a deformat până la schimonosire. De pildă, acest Persu a optat să fie mereu în umbra cuiva, pentru că locul întâi i s-a părut întotdeauna prea riscant. Când eşti de meserie "umbră", trebuie să compensezi asta prin gălăgie, eşti nevoit să faci permanent pe nebunul, să fii, cum s-ar spune, o umbră demnă de şeful tău. În plus, fiindcă fineţurile nu sunt deloc apreciate în provincie, Persu a optat definitiv pentru tuşa groasă, pentru retorica stridentă şi pentru comportamentul de saltimbanc.
Înfăţişarea l-a împins pe acest om să prefere stilul dandy, ceea ce i-a potenţat cameleonismul şi histrionismul. Aşa se face că persoana foarte plăcută care este Dumitru Persu se transformă, în spaţiul public, într-un actor care interpretează pe un ton ridicat rolul necesar pentru a rămâne în topul vieţii publice. În aceste momente, Persu ştie să fie nesimţit, golan, demagog de joasă speţă.Îşi revine însă,deîndată ce s-a tras cortina şi atunci este omul de lume, barbatul elegant, convivul spiritual. Dumitru Persu îmbătrâneşte aşadar între golăneală şi eleganţă.
Să nu ne rezumăm însă la cele spirituale, fiindcă orice dandy are nevoie de parale pentru a părea arbitrul modei. De-a lungul vremii, Dumitru Persu a jucat toate jocurile de interese posibile şi imposibile la nivel local, a vândut când ursul, când numai pielea lui din pădure, însă a ştiut întotdeauna că nu are dreptul să fure ca un şef, drept pentru care a şi supravieţuit.
Aceste este omul politic de la PSD Dumitru Persu. Dacă rezista comunismul, ar fi fost un comunist cu haine şi şpriţuri şi amante umane, ca să zic aşa. Cum PMR, PRM şi renăscutul PCR au fost ori sunt partide fără forţă şi fără parale, Persu a ales PSD aripa locală, unde baroneşte discret.
Indiscutabil, acest gen de activişti a reprezentat o frână pentru România. Fără să fie corupţii exemplari ai epocii ( sunt doar umbre şi în corupţie) ei s-au opus, conştient şi de cele mai multe ori inconştient, oricărei forme de progres şi sincronism european.
Dumitru Persu este încă în forţă, dovadă fiind can-can-urile urbei, cărora vrea să le acorde, când se iveşte prilejul, o cochetă aprobare indignată. Forţa sa umană şi politică vor rămâne însă, până la sfârşit, invers proporţionale cu forţa economică şi socială a zonei unde acest distins hârciog îşi face veacul.
Recomanda articolulZilele trecute, artistul fotograf Cătălin Colniceanu a postat pe facebook un text prin care îi solicita președintelui PP-DD Vâlcea datoria de...
La reclamația unui consătean care vrea să-i ia locul, primarul comunei Șirineasa de Vâlcea a fost verificat de ANI. Agenția i-a găsit lui Dan...
Am primit o poză umoristică în care apare senatorul Emilian Frâncu și nu mă pot abține să nu o public. Ar putea fi făcută afiș electoral...
De câteva zile sunt cuprins de furie împotriva democraţiei . În urmă cu două zile m-am certat, lucru care nu-mi stă în fire, cu un vecin...
Comentariile politice aproape că nu îşi mai au rostul în anumite situaţii legate de USL. Ce să explici, ce să combaţi, ce să aprobi ?Am spus...
Zilele trecute, artistul fotograf Cătălin Colniceanu a postat pe facebook un text prin care îi solicita președintelui PP-DD Vâlcea datoria de...
La reclamația unui consătean care vrea să-i ia locul, primarul comunei Șirineasa de Vâlcea a fost verificat de ANI. Agenția i-a găsit lui Dan...
Am primit o poză umoristică în care apare senatorul Emilian Frâncu și nu mă pot abține să nu o public. Ar putea fi făcută afiș electoral...
De câteva zile sunt cuprins de furie împotriva democraţiei . În urmă cu două zile m-am certat, lucru care nu-mi stă în fire, cu un vecin...
Comentariile politice aproape că nu îşi mai au rostul în anumite situaţii legate de USL. Ce să explici, ce să combaţi, ce să aprobi ?Am spus...
PSIHO spune:
un escroc marunt care va cadea in urmatorii 2 ani
Poliţia Presei i-a raspuns lui PSIHO
• Ceva despre Calinici
http://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/08/despre-situatia-ziarelor-de-azi-de-pe-piata-romaneasca-ziaristul-poet-stefan-dumitru-afrimescu-cauta-loc-de-munca/