De Gheorghe Smeoreanu (2010-07-14 00:00:00)
Obligat de excluderea din PNL a lui Ion Nicolae, cel care a comis "crima" de a întreba unde sunt banii încasaţi la ultima campanie electorală de la membrii partidului şi de la sponsori, îmi permit să le adresez liderilor liberali vâlceni câteva întrebări clare şi la obiect.
1. De ce a ascuns senatorul Emilian Frâncu faptul că la şedinţa Comisiei de Onoare şi Arbitraj în care s-a decis că Bogdan Pistol şi-a câştigat postul de preşedinte prin fraudă el a fost prezent, reprezentând-o, cu procură, pe semnatara reclamaţiei, Bogdana Gras ? De ce în mâna ziaristului Romeo Popescu, cel care a publicat decizia de dizolvare a Biroului Municipal a ajuns un document din care rândurile care atestau faptul că Frâncu fusese prezent şi ştia totul lipseau ?
2. Cum şi-a permis PNL Vâlcea să mintă comunitatea la alegeri spunând că propune un dandidat, pe nume Bogdan Pistol, care este preşedintele PNL Rm. Vâlcea, când acesta nu mai era preşedinte din 16 februarie ?
3. Unde s-a dus suma de 15.000 de euro încasată de la candidaţi pentru sondajul de opinie, cine a "compus" sondajul lansat pe piaţă şi ce sponsori au fost păcăliţi cu acest fals grosolan ? Nu cumva sondajul real indica faptul că Bogdan Pistol este pe locul 4, după Frâncu, Ion Nicolae şi Nicolae Sofianu ?
4. A fost înşelat cumva Dan Niţu, patronul de la "Damila", să sponsorizeze un candidat de paie pentru a i se fura, practic, o sumă uriaşă ?
5. De ce este atât de...liniştit Bogdan Pistol şi de ce s-a consolat el cu eşecul ? S-a mulţumit cu ceea ce a rămas prin buzunare ?
6. Cum se explică concordia de ultim moment dintre Cristian Buican şi Emilian Frâncu ? Printr-o vinovăţie comună ? Se au cumva la mâna cu privire la destinaţia sumelor uriaşe încasate de la sponsori în campanie ?
7.A ştiut Crin Antonescu ceva despre farsa de la Rm. Vâlcea ? Dacă nu, cine l-a înşelat pe preşedinte ? Dacă da, e şi el complice ?
Iată 7 întrebări care pot fi năucitoare pentru liderul Cristian Buican. Nu de alta, dar corupţia internă de partid mi se pare mai ordinară decât orice alt gen de corupţie. Să-i înşeli pe ai tăi e mai grav decât să-i înşeli pe alţii, nu-i aşa, dle Buican ?
Recomanda articolulLa reclamația unui consătean care vrea să-i ia locul, primarul comunei Șirineasa de Vâlcea a fost verificat de ANI. Agenția i-a găsit lui Dan...
Am primit o poză umoristică în care apare senatorul Emilian Frâncu și nu mă pot abține să nu o public. Ar putea fi făcută afiș electoral...
De câteva zile sunt cuprins de furie împotriva democraţiei . În urmă cu două zile m-am certat, lucru care nu-mi stă în fire, cu un vecin...
Comentariile politice aproape că nu îşi mai au rostul în anumite situaţii legate de USL. Ce să explici, ce să combaţi, ce să aprobi ?Am spus...
Lansarea lui Emilian Frâncu are loc astăzi, de Înălţare, lăngă Catedrala din Ostroveni, bun prilej pentru zvoneri să presupună că nu este...
La reclamația unui consătean care vrea să-i ia locul, primarul comunei Șirineasa de Vâlcea a fost verificat de ANI. Agenția i-a găsit lui Dan...
Am primit o poză umoristică în care apare senatorul Emilian Frâncu și nu mă pot abține să nu o public. Ar putea fi făcută afiș electoral...
De câteva zile sunt cuprins de furie împotriva democraţiei . În urmă cu două zile m-am certat, lucru care nu-mi stă în fire, cu un vecin...
Comentariile politice aproape că nu îşi mai au rostul în anumite situaţii legate de USL. Ce să explici, ce să combaţi, ce să aprobi ?Am spus...
Lansarea lui Emilian Frâncu are loc astăzi, de Înălţare, lăngă Catedrala din Ostroveni, bun prilej pentru zvoneri să presupună că nu este...
Popovici Mircea spune:
SOCIETATEA ESTE DE VINA, ACEASTA SOCIETATE IN CARE VALORILE SUNT JUCATE IN PICIOARE DE NISTE NEICA NIMENI. DE CE NU AVETI CURAJUL SA SPUNETI REALITATEA ? VOI ARTISTILOR NU VEDETI CA DUPA 1989 ADEVARATELE VALORI SI NU NUMAI IN CULTURA, AU FOST DATE LA O PARTE IN FAVOAREA NON-VALORILOR ? Daca nu realizati cat mai repede acest lucru mare pacat. Multi artisti, oameni de stiinta, oameni care au creat bunuri materiale in aceasta societate, daca nu au putut sa fure, avand cu adevarat o educatie, au ajuns sau vor ajunge nu rau ci foarte rau. Traim intr-o societate depravata, a hotilor, a profitorilor, a tradatorilor si vanzatorilor de tara. TREZITIVA FRATILOR.
Jeni i-a raspuns lui Popovici Mircea
• Si ,,da,, si ,,nu,,
In general,aurorul comentariului are dreptate.Astazi se promoveaza ,enorm de mult , incultura, lipsa de bun gust etc. si nu arta.Madalina era cu adevarat artista ,chiar daca genul muzical in care se incadrau melodiile sale nu mai este la moda.Cine face,de fapt, aceasta moda? Cine si cum se ajunge acolo,pe sticla,ca sa promoveze moda ? In toate domeniile. Ca sa poata sa fie promovat,un tanar trebuie sa dea bani.Caci pe cei de la televiziune nu-i intereseaza daca o anume melodie are sau nu valoare,prin mesajul transmis. Melodiile Madalinei transmiteau clar un mesaj.Cauza sinuciderii sale auici sunt.Cel care ar fi trebuit sa demonteze acest mesaj este sotul ei.In ceea ce-l priveste pe autorul comentariului, cuvantul ,,fura,, nu-ai are locul. Un adevarat artist(sau in alte domenii,specialistul adevarat) ,nici prin gand nu trebuie sa se gande4asca la ,, furat,, Eu mai sunt inca optimista si sper in revenirea la normalitate a lucrurilor. De la aceasta anormalitate a pornit actuala criza. Se pot spune multe lucruri,dar ma opresc aici. Va rog sa-mi trimiteti ziarul in ,,imbox nu la spam ,, Va multumesc mult. Trebuie sa recunosc faptul ca articolele nu mai au acea tenta spre violenta verbala,asa cum va spuneam intr-un alt comentariu. Cu stima, Jeni
Nicu Gheorghe spune:
Un comandor de marină îl face pe Traian Băsescu "trădător de ţară" Scrisoare Deschisă către preşedintele României Domnule preşedinte Traian Băsescu, Decît să mai insistaţi în luarea de măsuri îndreptate împotriva poporului român, mai bine v-aţi ocupa de exploatarea românească a minelor de la Roşia Montană. Aveţi acolo destui bani ca România să trăiască bine mulţi ani de acum încolo. Nu glumesc. Chiar vă aştept, pentru că mi se pare important să vă văd reacţionînd la vocile cetăţenilor. În ultimul timp, oamenii de rînd nu vă mai văd în mijlocul lor. Unde sînt "băile de multime" de alta dată? Nici la TV nu mai vreţi să apăreţi. Staţi în "turnul de fildeş" de la Cotroceni şi... faceţi presiuni asupra bietului Boc, care va rezista cît va putea. Dar dacă se rupe aţa? Luaţi-ne în seamă domnule preşedinte! Din ce în ce mai mult sunteţi perceput ca un trădător de ţară. Dacă sînteţi preşedintele meu, faceţi ceva pentru mine! Nu aveţi voie să acţionaţi împotriva mea. Iar dacă acţiunile dvs. sînt împotriva mea, nu vă pot percepe altfel decît ca pe un trădător al intereselor mele, adică ale celui care v-a votat. Ieşiţi de sub influenţa "Guvernului Mondial"! Nu vă place expresia, nu? Dar atunci cum să interpretez insistenţa dvs. de a nu schimba nici o virgulă din scrisoarea de intenţie adresată FMI? Dar este mai bine să faceţi ca ţara să dea în clocot? Este mai bine să vă vedeţi propriul popor îngenunchiat? Amintiţi-vă cum a murit Ceauşescu! Mi-ar fi milă de dvs., aşa cum mi-a fost milă şi de Ceauşescu (pe care eu nu l-am iubit, l-am urît chiar, dar nici n-am fost de acord să fie asasinat). N-au trecut decît 2 decenii de atunci. Puneţi-vă memoria la treabă şi...vedeţi unde vă situaţi în ochii poporului. Asta ca sa va feriti la timp de furia multimilor. Profitaţi de cei ca mine, care încearcă să mînuiască doar cuvintele. Dar dacă daţi peste cei care mînuiesc bîtele? Spuneţi că nu sînt alte soluţii? Aş putea să fiu de acord cu dvs., domnule preşedinte, dar numai după ce văd că veţi pune în practică toate soluţiile propuse de Opoziţie, sindicate şi... mai puţin patronate. Dacă propunerile lor n-ar da rezultatele scontate, atunci aş fi de acord să luaţi şi măsuri antipopulare. Dar pînă atunci nu pot accepta măsurile dvs. de îmbogăţire a bogaţilor şi de sărăcire a săracilor. Îmbogăţiţii de carton, care s-au înfruptat pînă acum ca hienele din averea acestei ţări, trebuie să fie obligaţi să susţină deficitul bugetar. Că doar ei sînt vinovaţi de starea în care am ajuns ca ţară. Ei şi dvs., politicienii. Nu ne mai ameţiţi că ei sînt motorul economiei româneşti şi că ei trebuie să fie protejaţi. Ştim bine cum s-a îmbogăţit majoritatea lor. Iar dvs. ştiţi bine că nu-i interesează bunăstarea acestui popor. Au doar interese personale. Poporul acesta nu-i chiar tîmpit, aşa cum cred mulţi dintre politicieni. Este doar prea răbdător. Dar vă sfătuiesc să nu profitaţi prea mult de răbdarea lui. S-ar putea să "dea în foc". Aş vrea să vă mai dezvălui că ştim de ce se plătesc şi în prezent salarii "nesimtite" şi ilegale, în timp ce luaţi măsuri de austeritate împotriva "nemernicului" de popor care vă încurcă. Ar fi bine să ne spuneţi cu ce cotizaţie contribuie la partid fiecare din acei consilieri ministeriali (şi alţii ca ei) cu salarii de zeci de mii de lei, mai mari chiar decît ale şefilor lor, miniştrii? Cum pot să înţeleg altfel faptul că subalternii au salarii mai mari decît şefii? Nu mai spun de salariile diriguitorilor agenţiilor guvernamentale. Nu mai spun de numărul acestor agenţii şi de numărul prea mare de ministere. Toate acestea se întîmplă ca să adunaţi cît mai mulţi bani negri la partid pentru cumpărarea "proştilor" în campanii electorale. Apropo! Ne puteţi spune de ce PDL-ul nu are nici o datorie financiară, în timp ce celelalte partide au? Nu bate oare la ochi? Aşa-i că-i avantajaţi acum pe toţi cei care v-au sponsorizat? Aş putea să înţeleg, dar vă întreb: de ce trebuie acum să recuperaţi tot de la "plebe"? Simţiţi că poate să mai ducă samarul greu pus pe umeri? Eu vă informez că nu. Mai reevaluaţi situaţia! Eu vă spun dvs. toate acestea, dar, în acelaşi timp, mi-e teamă că mă plîng "lupului" şi-mi pun întrebarea retorică: Nu cumva şi preşedintele meu are aceleaşi interese personale ca şi clasa îmbogăţiţilor? Chiar sîntem un stat mafiot? Întrebările sînt retorice, dar nu vă împiedică nimeni să răspundeţi la ele. Domnule preşedinte, dacă aceste reproşuri vi le-ar fi făcut un politician din Opoziţie, aţi fi spus că este o declaraţie populistă. Eu nu sînt politician. Sînt doar un om obişnuit al cetaţii. Ascultaţi-mă! Vă aştept reacţia. Doar sînteţi în slujba mea, nu? Prof. univ. dr. ing. TĂNASE SUSANU, Constanţa e-mail: tinel47@hotmail.com P.S. Vedeţi că mi-am dat toate datele? Sper să nu mă trezesc cu Serviciile Secrete la uşa mea. De ce sper? Pentru că, naivul de mine, încă mai cred că multele Servicii Secrete din România acţioneazaă pentru promovarea intereselor poporului român. Deci nu mi-e teamă de ele. Şi dac-ar fi să-mi fie teamă, ce pot să-mi ia mai mult decît viaţa?! Aşa-i?
popg18 spune:
De fapt, e mai mult o "minunare", ca sa incerc un spirit de gluma daca imi e permis. Ar putea suna cam asa: 8. De ce Bogdan Pistol nu a fost citat, el sustinand ca nu a fost instiintat oficial nici de la nivel national, nici de la cel judetean despre faptul ca la Curtea de Onoare si Arbitraj se judeca situatia cu pricina, pentru a se putea apara? Daca ati citit cu atentie hotararea ati intuit ca "inculpatii" Bogdan Pistol si Biroul lui politic de paie nu s-au prezentat la nici un termen "de judecata". Din ce motiv? Simplu, pentru ca daca a fost emisa o citatie, ea fost tinuta incuiata in vreun sertar de la sediul PNL Valcea. Ori... cheile nu erau nici la Pistol, nici la Francu si, probabil, nici la Buican, ci la alta persoana (o anume doamna foarte ambitioasa) care si-a insinuat cu multa dibacie, din timp, oameni de incredere la sediul PNL? Situatia e cu atat mai bizara cu cat in 2009, la alegerile din PNL Valcea (municipale si judetene) Pistolica si Bucian isi declarasera iubire vesnica, candidand in tandem, ca o echipa, primul pentru sefia organizatiei municipale, iar cel din urma pentru cea a organizatiei judetene? Mai mult, in echipa lor l-au inclus chiar si pe Ion Nicolae, pe ultima suta de metri, acesta din urma fiind suparat pentru faptul ca Francu prefera sa ii dea o sansa si lui Adranel Cotescu la municipiu si ii solicita lui Ion Nicolae sa munceasca mai mult si la nivel judetean.