De Gheorghe Smeoreanu (2010-06-26 00:00:00)
Îmi imaginez că sunt neamţ sau francez sau de oricare altă naţionalitate şi joc "Conquiztador" (jocul acela de cultură generală) şi întrebarea sună astfel: În care ţară din lume Curtea Constituţională a blocat o lege doar pentru ca judecătorii să îşi protejeze pensiile nesimţite pe care le iau în acelaşi timp cu salariul ? Variante: Etiopia; Madagascar; Insulele Vanuatu; România. Dacă am fler şi am urmărit scena politica internaţională, răspund fărăsă clipesc: România !
Numai în această ţară oportunismul şi nesimţirea au atins un nivel capabil să ducă naţiunea spre autodistrugere. Nu am nicio înclinaţie spre şovinism, însă sunt absolut sigur că la maxim a treia generaţie în urmă mumiile în robe care au dat acest verdict sunt greci, turci, tătari, bulgari, ţigani. Aflaţi la porţile Orientului, am fost şi rămânem veceul Balcanilor.
Nu am putut fi, moralmente, de acord cu tăierea pensiilor, dar am fost conştient că un buget din care 80% se consumă pentru salarii şi pensii trebuie restructurat şi am crezut că CCR va avea bunul simţ să îşi decline competenţa în materie de legislaţie de criză. M-am înşelat amarnic, strigoii vişinii fiind capabili să declare existenţa ţării neconstituţională, doar pentru a-şi umple ei burţile pe care abia reuşesc să le acopere câţiva metri pătraţi de mătase.
Recomanda articolulLansarea lui Emilian Frâncu are loc astăzi, de Înălţare, lăngă Catedrala din Ostroveni, bun prilej pentru zvoneri să presupună că nu este...
Prin Râmnic a început să circule un banc, cică Mircia Gutău îl susține pe Eusebiu Vețeleanu dar nu votează cu el.Bancul are substratul său,...
„Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus miercuri, 23 mai, o adresă semnată de Constantin Adrian Balaban Grajdan (şeful ISC) prin...
L-am privit pe Traian Băsescu la Chicago şi am văzut diferenţa Est – Vest. Orice român care priveşte sondajele de opinie externe nu poate...
Nu i-am dat nicio șansă lui Daniel Dragomir, candidatul PDL la Primăria Piteștiului, până în urmă cu câteva zile, când mi-a demonstrat, în...
Lansarea lui Emilian Frâncu are loc astăzi, de Înălţare, lăngă Catedrala din Ostroveni, bun prilej pentru zvoneri să presupună că nu este...
Prin Râmnic a început să circule un banc, cică Mircia Gutău îl susține pe Eusebiu Vețeleanu dar nu votează cu el.Bancul are substratul său,...
„Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus miercuri, 23 mai, o adresă semnată de Constantin Adrian Balaban Grajdan (şeful ISC) prin...
L-am privit pe Traian Băsescu la Chicago şi am văzut diferenţa Est – Vest. Orice român care priveşte sondajele de opinie externe nu poate...
Nu i-am dat nicio șansă lui Daniel Dragomir, candidatul PDL la Primăria Piteștiului, până în urmă cu câteva zile, când mi-a demonstrat, în...
aha spune:
aha, ti-au faut-o smeurica, tie si pedelistilor tai. ce te faci acum, bai, betivan impuţit care dai limbi celor care-ţi mai aruncă o farfurie cu lături? esti un jeg ordinar...
Popescu Victor spune:
Aveti dreptate, domnule Smeorenu.Intrati pe site-ul Curtii Constitutionale sau pe cel al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si vedeti ce pensii si salarii cumuleaza acesti batrani judecatori,coordonati de politic si nicidecum de legile din tara asta. Va dau un singur exemplu. Familia de judecatori Gaspar (el,fost deputat PSD de Valcea).Au salarii de cate 130-140 de milioane de ei lunar si pensii de peste 100 de milioane fiecare.Si-atunci? Cum sa-si taie pensiile ? Poate scrieti un articol pe aceasta tema.Strigoi, vampiri,nu putem scapa de ei !
george toma spune:
...din nenorocire pentru indobitocita de Romanie! Si vor ezista si rezista cita vreme strigoiul etern si fascinant ucigas in zi de craciun cu complicitatea tacita chiar si a popilor milionari pretutindeni raspinditi acum, va rinji intru linistea unor milioane de "ajutorati" care paraziteaza saraca tara fosta bogata si falimentata conform planurilor rosii... Acesti visinii vircolaci de vremuri "capitaliste", agramati, burtosi si cu balele nesatule spurcind putinul aer ramas curat dupa disparitia padurilor( disparitie constitutionala, fireste) tarii, sint aceeasi care protejeaza clica nemernicilor care lucreaza de 20 ani la prabusirea Romaniei, reusindu-le lovitura dupa lovitura, ca unor profesionisti ai crimei ce sint, dovedindu-si maestria prin lovitura de gratie care a fost praduirea Petromului cu tot ce inseamna rezerve petroliere, combinate si infrastructura... Oare pricep strigoii ca nu aveam mai nimic a suferi ca ţară daca nu pierdeam datorită tatucului rinjitor ceea ce a fost Petrom? Io cred ca nu, dar si daca ar pricepe, tot rau ar ar fi fost, caci, de, fata de cine si-ar fi pastrat ei privilegiile de semizei,iresponsabili traitori intr-o alta Romanie, cea a trintorilor nesimtiti, cu pretentii de emanati divini, intangibili si de inepuizabila lacomie si tupeu...