De Laszlo Kallai (2010-06-16 00:00:00)
Gheorghe Manole revine la șefia Arpechim. Pare a fi o știre banală. Totuși, în spatele deciziei conducerii OMV Grup se află un proiect, care pusă în practică, va afecta pe angajații rafinăriei argeșene. Manole, spun surse credibile din anturajul staff-ului firmei autriece, are misiunea de a scăpa de „paguba” din Pitești. Că aceste informații sunt reale și în scurt timp, cel puțin câte un membru din 800 de familii argeșene va rămâne fără loc de muncă, este confirmată chiar de mai marii Petrom. Astfel, printre obiectivele Diviziei Rafinare până în anul 2015, enunțate în public de Petrom, Rafinăria Arpechim nu figurează. Toate investițiile și proiectele de dezvoltare sunt dirijate către unitatea Petrobrazi. De când OMV a preluat Petrom-ul, la Petrobrazi s-au făcut investiții de peste un miliard de euro, iar la sora vitregă, Arpechim, investiţiile au lipsit cu desăvârşire.
Manole, rugat de jurnaliști, să comenteze posibilitatea închiderii rafinăriei, a recomandat lecturarea articolului 3 din Legea privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului „PETROM”. Am verificat paragraful invocat de Manole și zvonurile despre intenția austriecilor se confirmă încă odată. De această dată chiar călăul rafinăriei, a dat un răspuns cât se poate de clar. Leguitorul a stabilit cât se poate de clar OMV Grup deţine 51% din capitalul social al Petrom, în proprietatea căruia se află şi Arpechim, așa că nimeni nu-l poate opri pe austrieci să facă cu rafinăria piteșteană ce le dictează interesul.
Manole se pare un nume predestinat. Gheorghe este o varinată modernă, specialist în industria petrolieră, al personajului principal al baladei Monastirea Argeşului. Doar că... Dacă Meșterul din legendă zidea, Gheorghe va distruge. Dacă în legendă, în sprijinul zidarilor intervine Divinitatea, lui Gheorghe „o şoaptă de sus” a sosit tocmai din Viena. Dacă în baladă, jertfa Anei nu a fost de ajuns, trimiterea în șomaj de către Gheorghe a sute de oameni va satisface dorințele patronilor de la Arpechim. Dacă glasul mult iubit al Anei îl tulbura pe Meșter, pe Gheorghe nu îl va deranja sărăcia în care trimite familiile angajaților de la Rafinărie. Dacă reacția soției Meșterului în timpul zidirii este una Cerească - nu țipete, nu blesteme -, răspunsul viitorilor șomeri ai lui Gheorghe va fi cât se poate de Pământean. Vor țipa și vor blestema. Așa cum este firesc.
Recomanda articolulLansarea lui Emilian Frâncu are loc astăzi, de Înălţare, lăngă Catedrala din Ostroveni, bun prilej pentru zvoneri să presupună că nu este...
Prin Râmnic a început să circule un banc, cică Mircia Gutău îl susține pe Eusebiu Vețeleanu dar nu votează cu el.Bancul are substratul său,...
„Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus miercuri, 23 mai, o adresă semnată de Constantin Adrian Balaban Grajdan (şeful ISC) prin...
L-am privit pe Traian Băsescu la Chicago şi am văzut diferenţa Est – Vest. Orice român care priveşte sondajele de opinie externe nu poate...
Nu i-am dat nicio șansă lui Daniel Dragomir, candidatul PDL la Primăria Piteștiului, până în urmă cu câteva zile, când mi-a demonstrat, în...
Lansarea lui Emilian Frâncu are loc astăzi, de Înălţare, lăngă Catedrala din Ostroveni, bun prilej pentru zvoneri să presupună că nu este...
Prin Râmnic a început să circule un banc, cică Mircia Gutău îl susține pe Eusebiu Vețeleanu dar nu votează cu el.Bancul are substratul său,...
„Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus miercuri, 23 mai, o adresă semnată de Constantin Adrian Balaban Grajdan (şeful ISC) prin...
L-am privit pe Traian Băsescu la Chicago şi am văzut diferenţa Est – Vest. Orice român care priveşte sondajele de opinie externe nu poate...
Nu i-am dat nicio șansă lui Daniel Dragomir, candidatul PDL la Primăria Piteștiului, până în urmă cu câteva zile, când mi-a demonstrat, în...
Matei spune:
Nu ma astept la nimic bun de la acest om.A progresat lent si sigur , nu pe inteligenta ci prin lingusiri.A furat prea mult cat sa cheltuiasca el , copii lui si 10 generatii de acum in colo. A facut numai rele la Pitesti.Il intreb :Unde isi va petrece batranetea, nu la Pitesti? Ai inima Manole!Dumnezeu bate rau, aduti aminte de unde ai plecat.Era cat pe-aci sa distrugi si Petrochimia, si ai mancat paine ceva din ea! Eu cred ca n-ai sa fii atat de credul, sa faci jocul austriecilor! La anul iesi la pensie,oare vei avea curaj sa dai ochii cu fostii si actualii salariati ai Rafinariei? NU ESTI ROMAN. Gandeste-te ca ai copii, nepoti .Dumnezeu te v-a lovi pt tot raul facut la Arpechim.Din cauza ta au fost taiate instalatii in Petrochimie sau oprite.Nu aveai destui bani cand au venit austriecii? Prea multi.Ai pierdut ratiunea si te-ai complacut in jocul austriecilor.Ai luat painea de la gura la multi oameni,oare copii tai ce destin vor impartasi?Viata lunga.