O specie pe cale de dispariţie

De Constantin Smedescu (2010-06-11 00:00:00)

Măreşte imaginea Cu o ironie neagră, Clemenceau, cunoscutul om politic francez din perioada interbelică, definea democraţia ca „puterea păduchilor de a mânca leii”. Nu ştiu câţi „lei” vor mai trăind prin jungla românească postdecembristă, specificul climatic de la noi nepermiţând adaptarea unei asemenea specii, dar sigur este că păduchii au proliferat în masă, ajungând în prezent să paraziteze întreaga faună. Aproape că nu există domeniu al vieţii sociale din România în care păduchii să nu fi găsit un mediu prielnic de apariţie şi înmulţire. Îi vedem peste tot, mişunând prin părţile cele mai calde şi mai pline de sevă ale corpului social, adică în tot felul de funcţii de conducere, în administraţia publică, în consiliile de administraţie ale întreprinderilor etc. Iar unul din factorii favorizanţi, care a creat acel mediu propice în care păduchii au putut să-şi depună ouăle şi să ocluzioneze, a fost haosul legislativ. Care a continuat să crească de la o guvernare la alta, inclusiv în condiţiile actualei guvernări în care s-au investit atâtea speranţe. Nu era deloc departe de adevăr Monica Macovei când constata că se procedează în prezent exact ca pe vremea fostelor guvernări. Şi noi, care, în naivitatea noastră, am crezut cu atâta tărie în promisiunile de eradicare a flagelului...

Sigur, sunt de acord că este nevoie de măsuri de austeritate, că trebuie să contribuim cu toţii la stingerea acestui incendiu ale cărui flăcări se întind până în grinda sufletelor, da, dar fiecare să contribuie după gradul de vinovăţie la declanşarea lui. Iar cei mai vinovaţi sunt oamenii politici, tocmai cei pe care măsurile de austeritate nu-i ating, ei văzându-şi în continuare de conservarea funcţiilor şi privilegiilor. Şi aruncând în continuare cu catapulta incompetenţei lor în ceea ce a mai rămas din cetate...

Aşa am ajuns să fim o specie pe cale de dispariţie, noi, cei care muncim şi care încă mai credem că se poate trăi decent din muncă cinstită. În acest punct, nu ne abţinem să nu facem o analogie cu o altă specie pe cale de dispariţie, şi anume zăganul sau vulturul bărbos, care încă mai trăieşte, dacă nu va fi dispărut între timp, pe vârfurile cele mai înalte ale Bucegilor. Din aceste locuri inaccesibile pentru om, el veghează lumea şi nu ezită să planeze peste cele mai adânci prăpăstii ale destinului ei. Sub clonţul său făcut parcă din fier negru, un moţ ca al curcanului i-a atras porecla de vultur bărbos. Forţa lui stă în aripile uriaşe care, desfăcute, măsoară trei metri. Vânează animale mari, cerbi şi căprioare, cu care se luptă corp, ajutându-se de aripi şi gheare. Nu are duşmani de talia lui. Şi totuşi e pe cale de dispariţie. Pentru că regele păsărilor este lipsit complet de apărare în faţa păduchilor. Oricât s-ar scărpina el, cu ciocul şi ghearele de oţel, nu reuşeşte să-i scoată din pene şi moare lent, vlăguit şi umilit, confirmând parcă o lege nescrisă a naturii: când păduchii se înmulţesc, vulturii dispar.

O specie, cum am zis, pe cale de dispariţie, ca şi cea a omului politic veritabil, de talia acelui principe de care vorbea Machiavelli, pentru care scopul suprem trebuie să fie binele patriei, şi în atingerea acestui scop orice mijloc este permis (acesta este sensul exact al celebrei formule „scopul scuză mijloacele”). Şi totuşi îmi permit să vă atrag atenţia asupra faptului că pe vârfurile cele mai înalte ale politicii încă se mai pot întâlni exemplare care ne demontrează că specia supravieţuieşte. Trebuie numai să priviţi cu atenţie şi să vedeţi cum un Crin Antonescu, de pildă, îşi deschide tot mai larg aripile, gata să ia în stăpânire orizonturi nebănuite din preaîntunecatul cer al speranţei de mai bine a românilor. Sau, în registru local, acest Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, o apariţie nouă pe maidanul politicii, care însă reuşeşte să nu se murdărească de gunoaiele întâlnite la tot pasul. Sau tânărul deputat de Olt, Daniel Bărbulescu, al cărui caracter îi permite să se menţină la cele mai înalte cote ale bunului simţ în relaţiile cu cetăţenii din Colegiul său. Exemplare rare, dar care, ocrotite de lege, ar putea salva specia. Cu condiţia ca paznicii din pădurea politicii româneşti să combată eficient braconajul...