Educaţia între ştiinţă şi artă

De Marilena Gubendreanu, studentă, Universitatea Piteşti (2010-05-22 00:00:00)

Măreşte imaginea Deşi nu s-au făcut prea multe investigaţii concrete asupra a ceea ce trebuie schimbat, astfel încât să avem siguranţa unui viitor mai bun – cei care stau la baza actului educaţiei (şi, desigur, nu vorbim acum doar de cei care se ocupă de asta într-un cadru instituţionalizat, ci şi de părinţi, de persoane care capătă acest statut de a oferi educaţie celor din jur) au început să înţeleagă cât de necesară este o schimbare, atât în sistem, cât şi individual. Ca să vorbim de ştiinţe, ar trebui sa vorbim despre lucruri exacte, care să nu depăşească anumite bariere, însă când vorbim de educaţie nu putem să nu includem şi arta. Iar pentru a fi mai precisă, aş putea să dau ca exemplu metodele pedagogice; aşa cum ştim cu toţii, nu putem folosi doar o metodă pentru a eficientiza procesul educaţiei, ci trebuie să îmbinăm mai multe metode. Ei bine, ca să le îmbinăm cum trebuie, în afară de ştiinţă, ne mai trebuie şi artă. Abia prin artă ajungem la ceea ce înseamnă educaţie, la esenţa sa.

La o anumită vârstă, ajungi să deosebeşti între un profesor care îşi cunoaşte bine materia şi un altul, care, deşi nu o cunoaşte atât de în detaliu, reuşeşte să aibă mult mai mult succes. Intervine, deci, diferenţa dintre teorie şi practică, dintre ştiinţă şi artă. Necesitatea artei – activitate esenţial umană, estetică a lumii, un mod prin care omul reuşeşte să se obiectiveze, îmbogăţind lumea în care trăieşte – nu are nevoie să fie teoretizată. Arta există, pur şi simplu. Însă ce rol îşi mai găseşte arta în revoluţia ştiinţifică? Între artă şi ştiinţă nu există opoziţie, ci, dimpotrivă, ele sunt complementare. Toţi cei care au considerat că ştiinţa, în condiţiile desfăşurării practicii pedagogice, va conduce la dispariţia artei n-au ţinut seama de faptul că arta, ca şi ştiinţa, răspunde necesităţii omenesti perene, în sensul etimologic al cuvântului. Arta, aşa cum doresc să demonstrez, deşi tinde ca şi ştiinţa spre lucruri universale, ea tinde spre un universal pe deplin surprins de lucruri care sensibilizează. Dascălul, prin gândirea sa, indiferent că este o gândire noţională sau exprimată prin imagini, nu este numai o reflecţie a lumii exterioare, ci şi o gândire creatoare. Omul, cu ajutorul gândirii sale, a reuşit să creeze „o a doua lume”, alta decât cea naturală, unde ne naştem şi din care facem parte cu toţii.

Complementară ştiinţei, arta a prelungit spaţiul şi timpul lumii în care trăieste. Nu putem nega faptul că există o „lume” a lui Dante sau a lui Shakespeare, a lui Goethe sau Eminescu, a lui Da Vinci sau Brâncuşi. Toate aceste lumi mirifice ale operelor sunt populate cu personaje vii, cu sentimente…noi ceilalţi „de după” bucurându-ne şi suferind alături de eroii acestor opere. Prin artă, lumea spirituală a omului a dobândit şi dobândeşte dimensiuni pe care celelalte activităţi nu pot să i le ofere. Operele de artă îşi păstrează astfel nealterată valoarea, chiar şi în condiţiile revoluţiei ştiinţifice. De aceea tind să cred că arta de a preda reprezintă încă o componentă fundamentală a actului instruirii şi educaţiei. Pentru a educa un copil ai nevoie de mult mai mult decât ştiinţă; ai nevoie şi de ceea ce se cheamă „artă pedagogică”. Altfel cum ar mai reuşi un elev – aşa cum se mai întâmplă – să-şi depăşească dascalul? În acest context, mi se pare mai actuală decât oricând acea spusă a lui Emerson: „ca splendoare şi dimensiune, creşterea unui om este preocuparea de căpetenie a lumii”.

Cultura românească are o temeinică identitate datorită tradiţiei bogate şi valoroase. Tradiţia în domeniul educaţiei este o constantă care trebuie să se raporteze la iniţiativele moderne, înnoitoare. În noile condiţii ale muncii, ale educaţiei, în ale cărei produse omul se obiectivează şi se regăseşte pe sine, arta devine o dimensiune esenţială atât a vieţii sociale, cât şi a vieţii individuale. Cu trimitere directă la educaţie, fie şi numai pentru simplul, dar esenţialul fapt că face asimilabil materialul deseori indigest al ştiinţei.