CÂINII DIN BALŞ

De Constantin Smedescu (2010-04-27 00:00:00)

Măreşte imaginea Există o serie de observaţii care pledează pentru existenţa în lumea vie a fenomenului de comunicare, nemediat de limbaj. Invocăm în acest sens experimentul Surin, din 1973: introducând într-o cultură de celule o substanţă toxică, modificările prin care celulele respective au reacţionat s-au transmis şi la o altă cultură, despărţită de prima printr-un perete de cuarţ. Înlocuindu-se cuarţul cu sticla, material opac la radiaţia ultravioletă, transmisia n-a mai avut loc. Ceea ce înseamnă că între cele două culturi, iniţial, a existat o comunicare pe lungimea de undă a radiaţiei ultraviolete.

O altă experienţă vine în sprijinul afirmaţiei noastre. Un poliţist britanic a legat o plantă la un aparat de detectat minciuni, după care şi-a propus să-i ardă o frunză. A fost suficient doar să-şi aprindă bricheta, că detectorul a şi înregistrat o puternică emoţie, generată de o spaimă cumplită. Planta îi ghicise gândul şi se temea grozav de punerea lui în aplicare. Concluzia pe care o tragem este că realitatea trebuie să fie, finalmente, o realitate fizică. Transferul de informaţie de la un organism la altul nu se poate face decât în prezenţa unui suport-vehicul, suport care nu poate fi înţeles în afara unui câmp energetic emis de organismele vii. Prin urmare, există un fel de limbaj, un prelimbaj mai degrabă, nemediat de cuvinte, un limbaj universal a cărui cheie, dacă i-am găsi-o, ne-ar permite să conversăm cu întreaga lume vie.

Şi poate chiar conversăm, fără să ne dăm seama, de vreme ce, când se vorbea cel mai tare de apropiata şi iminenta operaţiune de rezolvare a problemei câinilor fără stăpân, prin eutanasiere, urletul lor, care se pornise aproape simultan şi se auzea peste tot, parcă sublinia înţelegerea de către câini a intenţiilor noastre. Când discuţiile pe această temă s-au stins, a revenit şi liniştea pe maidan, în sensul că lătratul câinilor a revenit la tonul obişnuit. Iată însă că, în ultimul timp, dinspre Balş, se aud din nou urlete de câini. La iniţiativa Primăriei locale se derulează acolo un proiect-pilot în cadrul căruia se urmăreşte sterilizarea tuturor animalelor comunitare din oraş. Proiectul se află deja în faza a treia, începută în 20 aprilie, pe durata a zece zile, cu aportul unor medici veterinari germani, veniţi la Balş din partea Fundaţiei TASSO E.V., care şi suportă toate cheltuielile necesare. Logistic, proiectul este susţinut de Primăria Balş, Asociaţia pentru Protecţia Animalelor „Prietenii noştri” din Slatina şi Fundaţia „Mâine”. Totuşi, urletul de acum al câinilor nu mai este la fel de lugubru, semn că patrupedele au înţeles că nu se mai pune problema eutanasierii, ci doar a castrării. Castrarea fiind un pericol mai mic în raport cu eutanasierea, probabil că maidanezii nu dispun de sisteme suficient de sensibile pentru receptarea lui, motiv pentru care urletul lor se aude cumva în surdină. Au simţit ei ceva, dar nu cu suficientă claritate. Sau, cine ştie, poate că ameninţarea continuă le-a distrus sistemele de alarmare, astfel încât ei pot privi cu oarecare detaşare intervenţia de acum a autorităţilor. Cum se întâmplă cu fraţii lor bipezi, de pe maidanele politicii...

Nu-i aşa că nu auziţi niciun urlet de groază din partea celor pe care actuala Putere a început sau urmează să-i ia la întrebări? Fiecare nouă Putere venind ca Sf. Gheorghe călare pe calul dreptăţii, gata să-şi înfigă suliţa în balaurul corupţiei şi fărădelegii, sfârşind prin a cădea la pace cu balaurul, se înţelege că toţi cei care de douăzeci de ani încoace fug din faţa legii au toate motivele să creadă că şi de data aceasta se va întâmpla la fel. Prin urmare, de ce să se teamă ei de lupii DNA sau ANI? Aceştia n-au decât să alerge după ei, căci are ea grijă mama Justiţie să le prepare, în propriile ei laboratoare ale corupţiei, câte un stârv care să le semene şi pe care să-l arunce urmăritorilor. Aşa l-a preparat, de pildă, pe Mircea Gutău, fostul primar al mun. Râmnicu-Vâlcea, fezandat în baiţul aroganţei judecătoreşti şi înghiţit pe nemestecate de o haită dezlănţuită. Şi dacă vor mai urma la rând câţiva, tot foc de paie va fi sau praf în ochii jecmăniţilor. Căci tot ce se întâmplă acum cu această aşa-zisă luptă împotriva corupţiei nu este decât un balon de săpun pe care-l vedem acum evoluând promiţător în aerul cald al speranţelor noastre, dar care se va sparge inevitabil, ca de fiecare dată, la primele rotaţii prin straturile mai înalte ale atmosferei.