ORAŞUL OTRĂVIT DE PRESĂ

De Gheorghe Smeoreanu (2010-04-17 00:00:00)

Măreşte imaginea

Oraşul Rm. Vâlcea este, încetul cu încetul, otrăvit de presă. Procesul este lent dar ireversibil şi semănă cu acele crime în care se pune arsenic în mâncarea şi băutura victimei. Dacă ar fi ceva mai mare, acest oraş ar rezista otrăvii, numai că fiind, practic, un târg ceva mai dezvoltat, o comunitate firavă strânsă ca într-o găleată sub Capela, substanţa toxică a presei îl vlăguieşte, îl usucă, îi încetineşte dezvoltarea. Frumosul Râmnic se dezvoltă din punctul de vedere al civilizaţiei, însă psihosocial şi cultural rămâne rahitic tocmai fiindcă prin venele oraşului curge sânge otrăvit de presă. Până la urmă, ceva nu merge şi dacă e să cautăm motivul pentru care oraşul nu străluceşte pe cât ar merita şi ar putea, e nevoie să ne gândim ca şi presa urbei e de vină.

Am să dau un exemplu pe care îl vor înţelege cititorii din toată ţara. De curând, a avut loc judecarea contestaţiei în anulare depusă de nefericitul fost primar Mircia Gutău, cel condamnat, după părerea mea, fără niciun temei. După cum se ştie, contestaţia a fost respinsă şi victima rămâne în închisoare. Am explicat, într-un alt articol, că siguranţa de sine a lui Mircia Gutău, achitat de două instanţe şi nevinovat în cugetul său, a făcut ca nici el, nici avocaţii să nu se mai concentreze la maximum la recursul făcut de DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Completul care l-a condamnat, manipulat sau nu, răuvoitor sau doar incompetent, a avut grijă să îmbrace totul într-o formă procedural corectă. La contestaţie, maestrului Fieroiu i s-a alăturat un avocat mai tânăr, Veronel Rădulescu, care a dorit să se implice fără să pretindă niciun ban de la familia şi aşa lovită de nedreptate. De ce a făcut maestrul Rădulescu acest demers? După ştiinţa mea, din dragoste faţă de adevăr, din dorinţa de a se face dreptate şi, de ce nu, din impulsul firesc de a obţine un succes profesional. Vă pot spune în cunoştinţă de cauză că Veronel Rădulescu nu a dormit zeci de nopţi, încercând şi el să găsească o formulă juridică formală care să ducă la acceptarea contestaţiei.

Miercurea trecută,la ICCJ, s-a judecat respectiva contestaţie. Rădulescu a pledat mai bine de o oră, a pledat până i s-a îmbibat roba de transpiraţie, până i s-a uscat gura, până nu a mai avut niciun strop de energie. Era ultima şansă a lui Mircia Gutău şi fiind ultima, chiar ultima, trebuia să fie folosit orice argument, orice retorică, orice discurs. După ce avocatul Rădulescu închidea gura, nimic nu se mai putea face, urma sentinţa. Şi, poate de teama sentinţei, poate din exces de implicare, poate din cauza ideii că atunci era de făcut totul sau nimic, Veronel Rădulescu a pledat până la limită, ca să zic aşa. DE condamnat dacă ar fi procedat altfel...A fost, din păcate, zadarnic.

Ei bine, ce scrie a doua zi un cotidian, cu litere mari, la prima pagină ? Scrie că avocatul Rădulescu este vinivat de eşecul contestaţiei, că dacă nu plictisea şi nu enerva el instanţa, se câştiga procesul. Nimic mai parşiv decât acest raţionament, dar nimic, nimic. Ca să fac o comparaţie, voi lua un articol de-al meu, cel mai dur din ultima vreme, cel împotriva senatorului liberal Emilian Frâncu. L-am făcut pe om în toate felurile, l-am vitriolat cât am putut, i-am dat lecţia pe care eu cred că o merită, însă nu am scris că din cauza lui, a modului în care îl laudă pe Bogdan Pistol va pierde candidatul PNL alegerile pentru Primărie. Ar fi fost parşiv, ar fi fost excesiv, ar fi fost nedrept.

La modul la care a fost tratat Veronel Rădulescu sunt trataţi mulţi actori sociali şi economici ai Râmnicului. Nu că sunt trataţi dur e problema, ci că sunt trataţi parşiv, înujuraţi subtil, învinovăţiţi cu sofisme meseriaşe. Aceasta este orava despre care vorbeam.

Elita ştie asta şi nutreşte faţă de presă o aversiune neştirbită. Tot mai mulţi sunt cei care încep să aibă curajul să spună deschis că presa din Râmnic e o ciumă, poate nu toată, dar în proporţie covârşitoare.

Sunt un ziarist care scrie şi vorbeşte la televizot despre Vâlcea şi nu mă exclud din fenomenul despre care am vorbit. Ma includ, chiar. Tocmai de aceea am curajul să o spun deschis: Râmnicul moare otrăvit de propria lui presă !