NERVI ŞI ILUZII PIERDUTE

De C.P. (2010-04-07 00:00:00)

NERVI ŞI ILUZII PIERDUTEMăreşte imaginea

Campania PNL pentru Primăria Rîmnicului merge aparent bine, dar se întemeiază pe o iluzie. Au trecut deja zile bune de la declanşarea campaniei oficiale şi Bogdan Pistol nu a reuşit să treacă un anumit prag ai vizibilităţii. De acest lucru sunt conştienţi destui companioni, care au început deja să ia distanţă, ba chiar să spună, cui stă să îi asculte, că Pistol va pierde jenant.

La PSD, Cîlea vrea să pară sigur de sine, numai că toţi cei care au pierdut alegerile interne pentru desemnarea candidatului se ţin deoparte şi nu acceptă stilul de balet al campaniei. După alegeri, i se vor reproşa multe lui Lucian Radulescu, iar lui Remus Grigorescu i se va indica un loc mult mai în spate.

PDL nu îşi face probleme în ceea ce priveşte alegerile pentru Primărie, în schimb cunoaşte anumite tensiuni legate de apropiatele alegeri interne. Mai e însă până atunci, deocamdată se definitivează formarea taberelor.

Cert este un lucru şi anume că rezultatele alegerilor de la Rm. Vâlcea vor produce mari mutaţii în ierarhiile neoficiale ale filialelor locale. Mai târziu, mutaţiile neoficiale se vor oficializa. În ordine, marii pierzători par a fi: Bogdan Pistol, Ion Cîlea, Cristian Buican, fraţii Rădulescu, Grigorescu, Bogdan Badea.

Tot după alegeri vom afla multe din culise şi vor răbufni mari şi usturătoare reproşuri.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de C.P.

Comentarii

daniel m. spune:

Program electoral plagiat?

In emisiunea 13 a postului de televiziune VL1 moderatorul Bogdan Popescu a ridicat urmatoarea problema: Este programul-proiect "Ramnicul, oras deschis" un plagiat? Va citez din emisiunea pe care am vazut-o in reluare in acesta dimineata: " Programul domnului Bogdan Pistol seamana izbitor cu cel al lui Romeo Radulescu. Folosirea denumirii Directia Apelor Olt de catre ambii candidati cu mentiunea ca atunci cand si-a publicat programul Romeo Radulescu asa se numea institutia. Cand l-a publicat Bogdan Pistol denumirea se schimbase deja in Administratie Bazinala de Apa Olt. In programul d-lui Radulescu scrie despre WC-uri ecologice langa lacasele de cult, iar in cel al lui Pistol scria despre "bude" ecologice langa biserici" Dupa avertismentul din emisiune lucrurile au fost scose din Program, dar cu mare tam-tam si cu supararea d-lui Giosan care a spus in interiorul PNL ca programul este slab si se vede de la o posta ca a fost copiat dupa cel al candidatului PDL. Giosan a refuzat initial sa sustina un asemenea program.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri