ÎNGERUL PROSTIEI (variaţiuni pe tema prostănacului)

De Constantin Smedescu (2010-02-24 00:00:00)

Măreşte imaginea În drumul său spre India, Asrael, îngerul morţii, după Coran, se opreşte în Canaan, unde se afla regele Solomon. Unuia dintre însoţitorii regelui i se pare că îngerul morţii se uită cam lung la el şi-l întreabă pe rege cine este acest oaspete neaşteptat. - Îngerul morţii, răspunde Solomon, făcându-l pe însoţitorul său să intre în panică. Extrem de speriat, acesta îl roagă pe rege: - Porunceşte, dar, vântului să mă ia şi să mă ducă în India. Solomon îi ascultă rugămintea şi un fel de tornadă se iscă din senin şi-l ia de acolo pe cel ce crezuse că astfel fuge de moarte. Iar îngerul morţii vine în faţa lui Solomon şi-i explică: - Dacă l-am privit atât de lung era din pricina mirării, fiindcă mi s-a poruncit să-i aduc sufletul din India, când el se afla, de fapt, lângă tine, în Canaan.

Vedem aşadar cum destinul se poate împlini şi ajutat de noi înşine. Deseori, încercând să-l ocolim, nu facem decât să venim în întâmpinarea lui. „Încurcate mai sunt căile Domnului”, ar spune creştinul, ceea ce în traducere românească liberă ar însemna că cine cu mâna lui şi-o face, nici dracul nu mai desface. Pe Mircea Geoană însă l-a căutat un altfel de înger – să zicem al prostiei, că tot îi merge lui numele de prostănac. Nimerindu-se în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, mare a mai fost mirarea îngerului văzându-l pe Geoană printre candidaţi, când el se aştepta să-l găsească în curtea lui Vanghelie, lustruindu-i acestuia pantofii lăsaţi de cu seară la uşă. Dar şi mai mare i-a fost mirarea să-l vadă în sondaje lângă Traian Băsescu, ca principal contracandidat al acestuia, când, de fapt, în comparaţie cu Băsescu, Geoană nu era decât „o umbră chinezească pe pânza unui partid: PSD. Dacă Mircea Geoană – continuând să citez un mare ziarist, Ion Cristoiu – ar fi candidat din partea unui partid mai puţin însemnat, el ar fi în sondaje pe ultimul loc, şi nu pe locul al doilea, cum se întâmplă acum. De aceea, în timp ce despre ce a făcut şi a zis Traian Băsescu de cinci ani încoace s-a putut scrie şi pălăvrăgi la TV ore în şir, despre ce a făcut şi a zis Mircea Geoană de când s-a născut nu se poate zice nici măcar Bună ziua!”

Un alt motiv de mirare al îngerului prostiei era că-l vede pe Geoană strâns legat de Ion Iliescu, din partea căruia s-a ales cu cognomenul de „prostănac”. Aceasta l-a făcut pe îngerul prostiei să ezite un pic şi să admită că Mircea Geoană poate să fie şi un politician abil, de vreme ce poate să treacă peste nişte ranchiune de ordin personal şi să se lase însoţit de un personaj care încă mai are ceva rădăcini prin straturile adânci ale încrederii populare. Deşi, mai degrabă, ar fi fost în stare să-l mănânce pe Iliescu, în exprimarea aceluiaşi ziarist citat mai sus, „tăvălit în mujdei”, iată că Mircea Geoană a putut să defileze prin faţa electoratului de mână cu Iliescu, în speranţa că, dacă pierde alegerile, măcar îşi salvează funcţia de preşedinte al PSD. Speranţă deşartă, căci, aşa cum a demonstrat-o Congresul din februarie al PSD, „bătrâna şandrama stalinistă”, simţind din vreme dincotro bate vântul şi făcând un pas înapoi, l-a lăsat, practic, pe Geoană descoperit permiţând astfel partidului să-l arunce ca pe un pietroi la fundul adâncului lac pesedist, urmând să se înece încet în apele anonimatului.

De fapt, tocmai în acest scop a şi venit îngerul prostiei: să-l ia pe Geoană şi să-l ducă acolo unde îi este locul. Iar mirările îngerului veneau din faptul că misiunea îi era uşurată de angajarea lui Geoană, mai întâi în cursa prezidenţială şi apoi, colac peste pupăză, în cea pentru şefia PSD, nemaitrebuind să-l caute prin cine ştie ce Indie a prostiei politice. Mai rămâne să vedem când va veni şi pentru acei lideri locali care atât au dansat pe lângă Geoană, că li s-au tocit pingelele bunului simţ, nemaivorbind despre lipsa lor de demnitate, demonstrată în momentul în care au acceptat să facă parte din echipa noului mare-şef al PSD. Care însă, după părerea noastră, nu este decât o păpuşă gonflabilă, plutind cu faţa în sus deasupra apelor politicii datorită aceluiaşi aer în virtutea căruia cei mai mulţi lideri politici social-democraţi, în exprimarea unui om simplu, „suferă de ei înşişi”.