ÎNTRE MINIM ŞI MAXIM

De Constantin Smedescu (2010-02-17 00:00:00)

Măreşte imaginea În viaţa Colegiului Naţional „Radu Greceanu”, din Slatina, începutul anului în curs a coincis cu două evenimente memorabile: este vorba, mai întâi, de apariţia cărţii intitulate „Desene din lumini”, a eminentului profesor Silviu Gorjan, o înlănţuire de eseuri de critică literară, care până la urmă se constituie într-un adevărat edificiu artistic, extrem de ospitalier şi instructiv pentru cine îi trece pragul. E vorba, apoi, de „Cele cinci anotimpuri ale iubirii”, cartea de debut în lumea creaţiei literare a elevului Costin Şerban.

Doi autori din generaţii diferite, având în comun un singur lucru: apartenenţa la organizaţia numită C.N.”Radu Greceanu”. În rest, totul îi separă: vârsta, statutul social, înzestrarea intelectuală, morală etc. Şi totuşi îi mai uneşte un lucru: pasiunea pentru creaţie. O calitate prin intermediul căreia elevii şi profesorii de la CN „Radu Greceanu” se regăsesc pe o scală comună, chiar dacă, uneori, la distanţe apreciabile. Ca şi în cazul de faţă: pe o scală numerotată de la 1 la 10, Costin Şerban este la 1, pe când Silviu Gorjan, la 10. Altfel spus, un minim şi un maxim precum baza şi vârful piramidei, sau ca poalele unui munte, încă murdare de stropii mediocrităţii, şi culmile sale albite de zăpezile desăvârşirii. Şi dacă îl situez pe Costin Şerban la punctul 1 al scalei, nu o fac cu intenţia de a-i minimiza talentul şi preocupările artistice, ci pentru a-i atrage atenţia cu privire la locul exact în care se află: la baza muntelui în care a înfipt primul piolet, cu un picior încă înglodat în pământul clisos al începutului. Deocamdată, o eventuală cădere nu are cum să fie periculoasă, pioletul este destul de aproape de stratul pufos de la sol al anonimatului. Problema este al doilea piolet, cu care deja se ia în înălţime. Dacă la prima carte se poate trece peste naivităţi în abordare şi stângăcii în exprimare (de care, fie vorba între noi, „Cele cinci anotimpuri ale iubirii” nu duce lipsă), la a doua exigenţele cresc exponenţial şi, dacă între timp nu s-a întâmplat nimic în planul creşterii valorice, cititorului s-ar putea să-i pară rău de copacii transformaţi în hârtia din faţa ochilor lui. Încă o dată: nu vreau acum să tai nişte aripi, nici pe departe. Ceea ce vreau eu să se înţeleagă bine încă de pe acum este că, înainte să se lanseze într-un zbor de altitudine, către albastrul infinit al consacrării, puiul să aibă răbdare să deprindă cât mai mult din tainele zborului. Bineînţeles, pe cele mai multe le va desluşi în chiar timpul zborului, dar nu strică deloc o autoevaluare lucidă a forţelor încă din cuibul gestaţiei. Tocmai de aceea îl situez pe Costin Şerban la punctul 1 al amintitei scale: ca să ştie (dacă vrea să ştie) că desfăcutul prea devreme al aripilor poate să se soldeze cu infirmităţi iremediabile, care să facă imposibilă adevărata şi marea decolare. Una peste alta, ceea ce îi recomand eu elevului Costin Şerban este să uite deja de această carte, să descopere mai întâi care este într-adevăr primul anotimp al iubirii şi să nu se mai grăbească să ajungă la al cincilea.

Cât despre „Desene din lumini”, cartea d-lui profesor Silviu Gorjan, o spun fără nicio ezitare că reprezintă un maxim în materie de eseuri de critică literară. Luminile de care se foloseşte autorul pentru a „desena” sunt nuvele din literatura română mai veche sau mai nouă, unele dintre ele căzute de mult în uitare, dar aduse la suprafaţă şi dispuse pe un şevalet al interpretării care ne permite să descoperim nuanţe nebănuite. Ca un veritabil căutător de aur, Silviu Gorjan coboară până în straturile cele mai adânci ale nuvelisticii româneşti, urmărind filoanele barocului şi punându-le în evidenţă cu acurateţea bijutierului conştient de valoarea materialului pe care-l prelucrează. Propunându-şi „să identifice spiritul baroc în nuvela românească”, autorul „Desenelor din lumini” reuşeşte, prin stilul său elevat, sprijinit de o certă erudiţie în domeniu, să ne câştige de partea sa şi să ne determine să-l însoţim prin labirintul căutărilor. Ca să ne întoarcem la noi înşine mai bogaţi sufleteşte, marcaţi de nişte câştiguri spirituale pentru care nu a trebuit să plătim decât „dobânda” timpului afectat lecturii. „Desene din lumini” este o carte care nu se închide după ce i-am parcurs ultima filă, ci rămâne în noi, în continuare deschisă, ca o metaforă a lucrului bine făcut.

Un maxim ale cărei depuneri aluvionare pe şesurile minimului se pot constitui în humusuri fertile pentru toate procesele germinative. Cu condiţia însă ca minimul să aibă rădăcinile pregătite în vederea extragerii sevei, precum şi absolut necesara predispoziţie nativă în acest sens. Asta, bineînţeles, numai dacă se vrea ca, din stejar, tot stejar să răsară...