Indemn la revoltă

LEGISLATIVUL ŞI EXECUTIVUL ÎMPOTRIVA JUSTIŢIEI

De Gheorghe Smeoreanu (2010-02-14 00:00:00)

Măreşte imaginea

In România, instituţia magistraturii pare a fi scăpată de sub control. Puterea judecătorească s-a plasat pe o poziţie de dictatură. Este ceea ce toată lumea ştie şi aproape nimeni nu îndrazneşte să rostească.

Bazându-se pe propria-i expertiză, pe principiul separaţiei puterilor şi pe faptul că se deosebeşte organic de celelalte puteri deoarece este formată din alt aluat decât cel numit "clasă politică", magistratura românească a forţat nota şi işi savurează succesul absolutismului.

În acest moment, magistrala clasă a magistraţilor are în ADN gene ale fostei nomenclaturi şi ale fostei Securităţi şi nu e nevoie de analize sofisticate pentru a repera acest adevăr. Puternică precum PCR şi ezoterică precum Securitatea, magistratura a primit coroana inamovibilităţii care i se potriveşte precum o tichie de margaritar. S-a ajuns aici pe mai multe drumuri.

A fost, mai intâi, unitatea de castă. Câtă vreme celelalte puteri s-au născut din haos, cea judecătorească şi-a păstrat coeziunea şi luciditatea, adaptându-se glorios la noua societate. Toate palatele ţării au fost bântuite, devalizate, retrocedate, doar palatele justiţiei au rămas neatinse, iar seniorii lor nu au avut de îndurat nicio pierdere şi nicio anxietate. Au fost astfel în situaţia de a-şi extinde domeniile şi de a acumula nesperate averi.

Apoi, a apărut idolatrizarea. Aşa precum privatizarea s-a transformat din mijloc în scop, independenţa justiţiei a suferit transformarea de la principiu democratic la idol intangibil. Justiţia a devenit viţelul de aur al unei naţiuni care nu şi-a încheiat încă drumul prin deşert.

În sfârşit, a funcţionat efectul de templu. În vreme ce parlamentele s-au târât prin noroi, iar guvernele s-au umplut de bube, justiţia s-a izolat în ceea ce românii au acceptat că se cheamă "Templul Justiţiei". Superbă sintagmă, dar aducătoare de nenorociri.

PCR şi Securitatea aveau mecanisme de control infinit mai inteligibile, transparente şi eficiente decât actuala magistratură. Protejată de codurile de procedură ca de cele mai largi, adânci şi tulburi şanţuri de apărare, justiţia nu permite nimănui să arunce vreo privire dincolo de inaltele sale ziduri. Ce o fi dincolo ? Poate fi orice, o cetate a înţelepţilor sau o Sodomă, noi nu avem de unde să ştim.

Ferită de vânturile alegerilor, necunoscând practica demisiei, beneficiind de lupta dintre celelalte puteri, cea judecătorească a crescut ca o tumoare şi e pe punctul de a produce metastaze. Să mori din pricina dreptăţii este onorabil, atâta doar că acum şi aici este vorba despre un cancer al dreptăţii.

Ce e de făcut ?

Mai întâi, e de luat la cunoştinţă faptul că justiţia este pe cale de a se transforma în inamicul public nr. 1. Apoi, sunt de luat măsuri la înalţimea cruzimii şi cinismului acestui adversar.

Vorbim zadarnic despre reforma justiţiei, fiindcă justiţia metabolizează orice schimbare transformându-o în amintita tumoare. Cred că este vremea să ne referim deja la o posibilă revoluţie împotriva dictaturii magistraturii. Una nesângeroasă, desigur. Verificarea la sânge şi la scară naţională a averilor judecătorilor, în baza unei legi "ad hoc" ar putea fi semnalul acestei revoluţii. Apoi, este necesară organizarea unui Departament Naţional Anticorupţie în Justiţie, un DNAJ care să manifeste o totală deschidere şi colaborare cu presa. Aceste doua demersuri vor determina schimbări majore la nivelul structurilor de conducere ale întregului sistem judiciar.

Am folosit în mod excesiv termenul de revoluţie ? Poate că da. În fond, trebuie să se revolte celelalte puteri împotriva uneia care le-a scăpat de sub control.