EXISTĂ O ŢARĂ FĂRĂ ZIARIŞTI

De Gheorge Smeoreanu (2010-02-09 00:00:00)

EXISTĂ O ŢARĂ FĂRĂ ZIARIŞTIMăreşte imaginea

Există în lume o ţară fără ziarişti: România.

Nu avem o lege a presei şi nici un statut al meseriei de jurnalist. Practic, oricine poate să intre în breaslă în câteva clipe, doar pe baza unei declaraţii verbale de intenţie în urma căreia i se oferă un microfon, o cameră de luat vederi sau accesul la un computer. Nimic nu împiedică saltul de la statutul de aurolac la cel de ziarist acreditat la o prefectură sau în Parlament, la un minister sau la Guvern.

O ştire sună astfel:" Senatorii jurişti au decis să respingă marţi amendamentul senatorului PDL, Iulian Urban prin care acesta propunea modificarea Legii ANI, în sensul ca şi jurnaliştii să intre sub incidenţa obligaţiei depunerii anuale de declaraţii de interese.Urban a propus ca jurnaliştii din presa scrisă şi audio-vizual să aibă obligaţia să completeze o declaraţie de interese, aceste documente urmând a fi publicate pe pagina de internet a instituţiei de presă pentru care lucrează." Era firesc, fiindcă din moment ce nu poţi defini juridic cine este sau nu ziarist, nu ai cum să implementezi o lege de acest gen.

Dereglementarea acestei profesii este consecinţa unor calcule dar şi a unor mentalităţi la nivelul celorlalte puteri. Fundamentele acestei stări de fapt sunt teama de presă şi dorinţa ca a patra putere în stat să aibă cel mai scăzut grad de credibilitate posibil.

Nu este niciun paradox în faptul că organizaţiile "profesionale" susţin actuala situaţie, întrucât majoritatea membrilor lor se folosesc de lipsa oricăror reglementări pentru a-şi putea face de cap într-un domeniu care seamănă izbitor cu un maidan.

Maidanul presei româneşti.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Gheorge Smeoreanu

Comentarii

mircea monu spune:

Javra de pe... maidan!

1. Să spunem din capul locului că dacă există "Maidanul Presei Româneşti", nu putem decreta că toţi truditorii acesteia sunt "maidanezi", chiar dacă, se pare, aceştia au pondere, incredibil de mare! 2. Nu avem o lege a presei, domnule Smeoreanu, şi pentru faptul că patronii din presă, printre care v-aţi aflat şi dvs., nu au dorit acest lucru, pentru că asta le-ar fi redus substanţial profiturile! 3. Nu avem o lege a presei şi pentru faptul că ea ar fi creat cadrul juridic prin care s-ar fi putut desfiinţa anticonstituţionala "cenzură patronală", a cărei existenţă nu o puteţi nega fără să vă compromiteţi total! 4. Nu avem o lege a presei şi din cauza cârdăşiei/încrengăturii de tip mafiot a patronilor de presă cu politicienii (unii dintre ei, "patroni de partide"!), la toate nivelurile ("Interesul poartă fesul!", "O mână spală pe alta, şi ambele spală faţa!"). 5. Nu avem o lege a presei şi din cauza laşităţii ziariştilor şi a lipsei calităţilor lor civice reale. Final: chiar dacă nu toţi ziariştii din "Maidanul Presei Româneşti" sunt "maidanezi", Presa Românească a devenit, din "Câinele de Pază al Democraţiei" care trebuie să fie, o jalnică javră de pe... "Maidan"! (Ham-ham-hauuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!)

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri