De Gheorge Smeoreanu (2010-02-03 00:00:00)
STIMATE DOMNULE PRIMAR INTERIMAR
Postul de televiziune VTV a lansat săptămâna trecută ideea ca primarul Mircia Gutău să primească din partea Consiliului local titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Rm. Vâlcea.
Motivaţia pe care am expus-o s-a axat pe următoarele argumente principale:
- Mircia Gutău este perceput ca fiind cel mai bun primar de după Revoluţie al capitalei de judeţ.
- În cariera sa de viceprimar şi, apoi, de primar, Mircia Gutău a insuflat oraşului Rm. Vâlcea un avânt nou în direcţia dezvoltării, a modernizării şi a stilului urbanistic.
- Mircia Gutău este primarul care a contribuit decisiv la lansarea unor proiecte urbanistice de mare anvergură, precum şi la finanţarea acestora, primind, în acest sens, mai multe distincţii pe plan naţional.
- Omul Mircia Gutău a fost permanent aproape de cetăţenii municipiului care îl percep ca fiind modest, sensibil la problemele cetăţenilor, deschis şi sincer.
- Ca familist, Mircia Gutău este un exemplu pentru comunitatea sa.
La aceste argumente se mai pot adăuga cele referitoaree la cariera de sportiv internaţional a lui Mircia Gutău, popularitatea de care se bucură ca edil în rândul primarilor din România, precum şi sutele de articole favorabile apărute, de-a lungul anilor, în presa locală şi naţională.
La propunerea noastră, comunitatea din Rm. Vâlcea a reacţionat extrem de favorabil. Mii de semnături s-au strâns în favoarea acestei propuneri, mai multe ONG-uri, asociaţii de locatari şi redacţii participând la colectarea de liste cu numele celor care susţin ideea ca Mircia Gutău să fie desemnat Cetăţean de Onoare al Municipiului Rm. Vâlcea. Vă înaintăm, alăturat, listele cu cele aproape 4000 de semnături depuse de cetăţeni doar la redacţia VTV, precum şi înregistrarea emisiunilor în care, în mod direct şi la ore de maximă audienţă, cetăţenii şi-au exprimat punctul de vedere favorabil în legătură cu această propunere.
La ideea noastră au subscris şi voci importante ale societăţi civile care şi-au exprimat, în direct la televizor sau în scris, adeziunea, printre acestea putând să-i amintim pe academicianul Răzvan Theodorescu, Înalt Preasfinţitul Gherasim, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului, dramaturgul Doru Moţoc, scriitorul Dinu Săraru, fostul mare arbitru internaţional Ion Crăciuneascu ş.a.
De asemenea, la această idee au aderat importanţi directori ai presei din Vâlcea, precum: Romeo Popescu, Petre Tănăsoaica, Tiberiu Pârnău ş.a.
În baza acestor argumente, vă rugăm, domnule primar interimar, să propuneţi Consiliului Local Rm. Vâlcea, cu prima ocazie, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare dlui Mircia Gutău, în consens cu doleanţele societăţii civile şi ca răspuns la valul de simpatie şi apreciere pe care locuitorii municipiului îl exprimă faţă de persoana celui considerat un edil excepţional şi un om exemplar.
Cu stimă,
Director general VTV, Gheorghe Smeoreanu
3. 02. 2010
Domnului Romeo Rădulescu, primar interimar al municipiului Rm. Vâlcea
Recomanda articolulLansarea lui Emilian Frâncu are loc astăzi, de Înălţare, lăngă Catedrala din Ostroveni, bun prilej pentru zvoneri să presupună că nu este...
Prin Râmnic a început să circule un banc, cică Mircia Gutău îl susține pe Eusebiu Vețeleanu dar nu votează cu el.Bancul are substratul său,...
„Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus miercuri, 23 mai, o adresă semnată de Constantin Adrian Balaban Grajdan (şeful ISC) prin...
L-am privit pe Traian Băsescu la Chicago şi am văzut diferenţa Est – Vest. Orice român care priveşte sondajele de opinie externe nu poate...
Nu i-am dat nicio șansă lui Daniel Dragomir, candidatul PDL la Primăria Piteștiului, până în urmă cu câteva zile, când mi-a demonstrat, în...
Lansarea lui Emilian Frâncu are loc astăzi, de Înălţare, lăngă Catedrala din Ostroveni, bun prilej pentru zvoneri să presupună că nu este...
Prin Râmnic a început să circule un banc, cică Mircia Gutău îl susține pe Eusebiu Vețeleanu dar nu votează cu el.Bancul are substratul său,...
„Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus miercuri, 23 mai, o adresă semnată de Constantin Adrian Balaban Grajdan (şeful ISC) prin...
L-am privit pe Traian Băsescu la Chicago şi am văzut diferenţa Est – Vest. Orice român care priveşte sondajele de opinie externe nu poate...
Nu i-am dat nicio șansă lui Daniel Dragomir, candidatul PDL la Primăria Piteștiului, până în urmă cu câteva zile, când mi-a demonstrat, în...
adelag spune:
cat dureaza domnule sa-l facem cetatean de onoare? De cateva saptamani ne tot semnam,ne tot desemnam si... nimic.Merita din plin acest titlu, chiar daca unii nu recunosc.Ce tot au domnule astia cu "omul Gutau", nici cu " primarul Gutau" n- ar fi multe de impartit, si-a facut bine de tot meseria si se vede. Apropo, procuroarele alea ce studii postliceale au terminat ca stiu foarte bine legea in Romania,dar LEGEA aia de se practica acum in Romania.http://gutau.wordpress.com/wp-admin
stimabile spune:
sigur ca nu mi-ai postat comentariul, mestere. eram sigur, ca doar nu era unul caresă te facasă tre simţi "lins" mestere. ewsti un lingau, iti spun, cu toate ca stiu ca iar n-o sa sufli nimic. asa esti tu, unul care postezi doar comentariile care te fa c sa te umfli-n pene. du-te ba inapoi la pitesti, ca esti o zgarie-branza...
Giubega spune:
Domnule Smeoreanu,va ştiu foarte bine stilul de a face jurnalism pentru ca vă citeam articolele din cotidianul Orizontul de Vâlcea.Atunci vă apreciam şi vă spun că,cumparam ziarul special pentru a vă citi articolele deoarece erau de cele mai multe ori critice faţă de "multe şi mulţi"din acele timpuri.Numai că acuma ce văd la dumneavoastră??Un "Soldat portocaliu"în loc de un jurnalist impartial şi critic faţă de puterea instalată aproape fraudulos.Mi-aş dori ca în platourile VTV-ului să invitaţi de la toate partidele câte un reprezentant în talk show-urile d-voastră.
john mall spune:
Ma bucur de initiativa intreprinsa pentru domnul Gutau. Sper sa revina in curind printre Valceni.Iar pe Crin il vrem pentru multa vreme in puscarie, la patul trei, pentru ca tot vroia el in inaltime, cei care au trecut pe acolo inteleg ce vreau sa spun.
ILEANA I. spune:
Sant plecata din tara de 5 ani si am plecat cu gandul sa pa intorc. In tot acest timp am venit acasa de doua ori pe an.De fiecare data am luat orasul "la picior"pentru a vedea ce mai nou si pot sa spun ca am gasit tot timpul ceva schimbat in bine.Nu stiu ce a facut rau primarul Mircia Gutau, dar am vazut ce a facut bun.A demonstrat ca este un om gospodar.Orasul si-a schimbat fata devenind tot mai frumos in periada mandatului sau.Pot sa spun ca de fiecare data imi crestea inima de bucurie vazand ca se schimba ceva si la noi.Rm,Valcea e un oras foarte frumos, pacat ca are si el "uscaturile" lui de care mai devreme sau mai tarziu se va elibera.Toata admiratia pentru domnul primar Gutau,felicitari pentru demnitatea de care da dovada.
iox spune:
O sa ajunga de rasul lumii orasul Ramnicu Valcea cu astfel de initiative care frizeaza nebunia si patologicul. Eu propun chiar sa se mediatizeze la nivel european aceasta initiativa, pentru a lua si tarile membre UE modelul de solidaritate fata de un infractor. Eu zic chiar sa se faca o dispensa de la legea in vigoare, pentru ca atunci cand va iesi din puscarie sa poata sa candideze din nou, pentru a "servi" comunitatea cu actiunile lui de om "gospodar".Saracii cetateni din acest oras sunt privati de adevarata fata a acestui om si sunt orbiti de borduri, bancute, asfalt(care a inceput deja sa se rupa) si nu cunosc costurile umflate(datorita spagii incluse in fiecare din ele). Toti vin cu argumente gen : "da ba, poate a si furat, dar uite cate a facut ". O astfel de gandire iese din limitele normalului si a bunului simt, nemaizicand a legii. De exemplu, daca angajezi o persoana sa-ti faca curat in casa, si persoana respectiva isi face foarte bine datoria de a face curat in casa, dar intr-o buna zi iti fura din casa. Atunci, dupa gandirea oamenilor care doresc sa-l faca cetatean de onoare, nu poti decat sa afirmi : "Nu conteaza ca mi-a furat banii din casa, dar uite ce curatenie a facut. Da ba, a furat , dar a si facut". Faptul ca un inalt functionar al statului isi face datoria, nu este ceva laudabil, este ceva obligatoriu prin juramantul depus. Dar in momentul in care acest functionar savarseste acte de coruptie, este categoric condamnabil. Este ca si cum ai fura din buzunarul a 100.000 de oameni si nu a unuia singur. Este un fapt extrem de grav condamnat oriunde in lume.
alexa i-a raspuns lui iox
• corect
foarte corecte observatiile,subscriu
constantin spune:
Pentru prima data incep sa cred ca justitia se distanteaza de politic. Domnule director de televiziune sunteti patetic in momentul in care va dati cu parerea despre acest caz si mai ales in demersurile de al face pe Mircia Gutau cetatean de onoare. Gutau n-a reusit sa faca nimic semnificativ pentru firmele valcene si pentru nivelul de trai al acestui oras asa ca degeaba il ridicati in slavi. V-ati pus vreodata intrebarea daca acest prima nu a iesit basma curata in acest proces pe la alte instante doar ca a platit bani grei?nu cred. El singur a recunoscut ca este vinovat cand spune ca este singurul cu condamnare cu executare si nu comndamnare cu suspendare ca ceilalti. Sa-si aduca intai aminte de nesimtirea de care a dat dovada fata de ramniceni cand i s-au adresat la primarie in ultimii 3 ani.
elena spune:
Domnule Gutau suntem alaturi de dumneavoastra avem incredere ca veti reveni inapoi printre valceni noi va asteptam cu drag
marius spune:
sunteti jenanti rau de tot!!! care societate civila??? o mana de lingai a dus o campanie mediatica favorabila primarului condamnat pe bani multi si pt interese josnice. viata de familie exemplara?...mda...intrebati-o pe fosta lui secretara cum i-a facut viata un iad primarul vostru iubit si poate va spune si pe unde o tavalea si cat a haituit-o. ceasul de aur luat de la brasoveanu mai functioneaza? de ce nu scrieti si despre afacerile oneroase pe care le-a manageriat??? ce a facut senzational ca sa merita titulatura?...a facut ce era trecut in fisa postului,nu a adus apa de pe luna!!! a rupt bugetul public a marit impozitele nejustificat.pentru asta ar trebui sa cereti semnaturi. nu mai are cine sa va dea bani? directori de marca ai presei locale...romeo,petre tibi???...doamneeee,ma faceti sa rad in hohote!!!! ma,pe bune,in afara sa lingeti fundurile potentatilor,voi mai stiti sa faceti altceva??? sunteti de un penibil incredibil.nu stiu cum naiba va suportati?!cum va priviti copiii in ochi?! dumnezeule in ce tara traim...........!!!! mi-e scarba de oameni ca voi si ca cei carora le lingeti fundurile!!!
Miron spune:
Lingai jalnici ce sunteti! Jurnalisti de doi bani! De aia nu mai avem incredere in presa, din cauza unor javre care pentru bani ar fi in stare sa-l decoreze si pe Hitler post-mortem!
raileanu spune:
Jos coruptia!! Dati-ne primarul inapoi. Merita sa stea printre valceni deoarece este iubit pentru tot ce a facut in acest oras. Pentru noi timpul sta pe loc incepand cu 25 ianuarie 2010.