CRIZA DE VINDECARE A PROSTĂNACULUI

De Constantin Smedescu (2009-11-19 00:00:00)

Măreşte imaginea În excelentul serial de televiziune „Furtună la palat” a existat la un moment dat următoarea situaţie: regele ţării, contaminat de o molimă şi grav bolnav, părea să nu mai aibă şanse de supravieţuire. În disperare de cauză, i s-a administrat un medicament nou, în care se puseseră mari speranţe. Spre stupoarea tuturor, starea regelui, în loc să se amelioreze, s-a înrăutăţit şi mai mult. Chemat de urgenţă să dea explicaţii, medicul i-a liniştit pe toţi, spunându-le că e o reacţie normală, că aşa se întâmplă când organismul reuşeşte să învingă boala. Era vorba, în fapt, de o criză de vindecare.

A fost o vreme când rugăciunea mea de dimineaţă era să mă ferească Dumnezeu de prostul care se crede deştept. Între timp, mai copt la minte, am ajuns să nu mai confund prostul cu deşteptul şi să nu mă mai rănească înţepăturile de viespe sau împunsăturile de bovină ale celui care, făcând umbră pământului degeaba, îmi acoperea soarele cu poleiala lui de deşteptăciune. La atacurile furibunde venind din partea unui asemenea exemplar nereuşit al speciei umane, eu nu mai răspund în prezent decât privindu-l cu milă şi compasiune şi spunându-mi că nu este decât un prost care se crede deştept. Altfel stau lucrurile însă când cel atacat este aproapele meu sau, cu atât mai mult, poporul meu. De 20 de ani încoace, poporul meu este sub asediul unei clase politice stupide şi hrăpăreţe, lipsită de cele mai elementare scrupule, croită după nişte tipare primitive, scoase parcă din nişte subsoluri ale istoriei care nu ne fac cinste. Din postura bobului de nisip care sunt în raport cu măreţia poporului meu, nu pot să nu clipesc măcar în faţa unei furtuni care pare să nu se mai termine, ameninţând să smulgă totul din rădăcini. Iar vârful de lance al furtunii care ne bântuie de o bună bucată de vreme pare să fie în prezent această marionetă ajunsă prin nu ştiu ce întâmplare lider al unui partid puternic, în fond onorabil, şi care se vrea preşedinte al tuturor românilor. De Mircea Geoană e vorba, cel care, în politică, şi-a câştigat binemeritat cognomenul de „Prostănacul”.

Crezându-se deştept, Prostănacul se visează preşedinte de republică şi acţionează conform naturii sale profunde, vizibile cu ochiul liber doar atunci când se scapă pe el de atâta închipuită deşteptăciune. Un astfel de moment de scăpare poate fi consemnat în ziua de miercuri, 18 noiembrie a.c., când trebuia să aibă loc confruntarea dintre principalii candidaţi la preşedinţia României. Atunci, Prostănacul a dat întreaga măsură a „deşteptăciunii” sale, manevrând în aşa fel lucrurile încât a reuşit să evite confruntarea cu marele său rival, Traian Băsescu. Şi apoi, parcă vrând să demonstreze că prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul, a avut tupeul să se laude cu întreaga lui dispoziţie pentru o dezbatere faţă către faţă cu ceilalţi candidaţi, numai că aceştia, şi în special preşedintele în funcţie, se feresc să dea piept cu el. A fost clipa de glorie a Prostănacului, care coincide cu intrarea lui în criza de vindecare. Deocamdată, această se manifestă prin convingerea sa că evitarea confruntării directe cu Băsescu este rezultatul deşteptăciunii, când, în realitate, reprezintă un maxim al prostiei sale politice.

Noroc că pentru o asemenea prostie există un medicament extrem de eficient, şi anume alegerile. După prima „pastilă” administrată duminică, 22 noiembrie, în mod sigur criza de vindecare a Prostănacului va cunoaşte noi forme de manifestare, prostia lui strălucind mai tare ca niciodată. Iar cea de-a doua „pastilă”, din 6 decembrie, nu va întârzia să-şi producă efectul antiinflamator, marea dezumflare afectând mai întâi ganglionii ipocriziei, extinzându-se apoi asupra tuturor articulaţiilor deşănţatei sale demagogii. După un asemenea tratament, prostănacul Geoană nu se va mai crede niciodată deştept. În asta va consta vindecarea lui.