NOSTRADAMUS, SADDAM ŞI... BĂSESCU

De Constantin Smedescu (2009-11-06 00:00:00)

Măreşte imagineaNostradamus: a trăit 62 de ani, între 1504 şi 1566. Multe s-au mai spus despre el. De pildă, că ar fi fost „omul cel mai învăţat al timpului său”. Ne îndoim, avându-i în vedere pe contemporanii săi: Calvin, Luther, Munzer (în domeniul ideilor religioase), Michelangelo, Rafael, Holbein, Durer (în artele plastice), Palestrina (în muzică), Rabelais (în literatură) ş.a. S-a mai spus că a fost „cel mai mare prezicător al tuturor timpurilor”. Iarăşi ne îndoim, avându-l în vedere pe Ioan Botezătorul, care a prezis întruparea în om a lui Dumnezeu. S-a mai spus, de asemenea, că Nostradamus cunoştea numele Anticristului. Cel care susţine această teorie este însuşi Constantin Delacroix, arheologul care a descoperit profeţiile cenzurate ale celebrului vizionar într-un mormânt situat pe undeva prin centrul Franţei.

Trecând peste faptul că războiul nimicitor, de sfârşit de lume, prezis de Nostradamus că va începe în iulie 1999 nu a început nici până acum, să ne oprim puţin asupra ultimei preziceri: că numele Anticristului este... Mabbas. Deschizând o paranteză, să menţionăm că fanaticii lui susţinători au ajuns să înţeleagă istoria potrivind-o în patul procustian al viziunilor lui, găsind corespondenţe surprinzătoare între acestea şi întâmplări reale petrecute la mari distanţe în timp. Aproape tot secolul XX este cuprins în catrenele lui Nostradamus! Acum, înainte de a închide paranteza, să mai spunem că orice se poate deduce dintr-un text încifrat. Fascinaţia pentru Nostradamus, în care au căzut atât de mulţi, aşa se explică. Iar coincidenţe se pot găsi oriunde şi oricând... Dacă, de pildă, cineva ar scrie numele Mabbas pe o bucată de hârtie şi apoi ar expune-o în faţa unei oglinzi, ar citi... Saddam! Ura! Am descoperit Anticristul în persoana lui Saddam Hussein! S-a şi argumentat, cum am spus, cu multă seriozitate în favoarea acestei idei, făcându-se legătura şi cu textul biblic în care profetul Isaia îl numeşte pe anticrist „regele Babilonului”. Mai mult, încă o coincidenţă vine în sprijinul respectivei idei: numele lui Saddam, în limba arabă, este compus din 18 litere, adică exact suma cifrelor care alcătuiesc numărul... 666! S-a mers atât de departe, încât aşa-zişii exegeţi ai operei lui Nostradamus au descoperit în paginile „Profeţiilor” trimiteri la ziua în care Babilonul lui Saddam (adică Bagdadul de azi) va fi „cartierul general” al Anticristului şi locul de unde „Fiara” va declanşa „Armaghedon”-ul împotriva forţelor „Binelui”.Mai întâi, Saddam se va uni cu chinezii şi împreună vor ataca Israelul, declanşând astfel cel de-al treilea război mondial. Cică toate acestea s-ar găsi încifrate în versurile lui Nostradamus!

Un singur lucru se pare că i-a scăpat lui Nostradamus (mai exact, falşilor lui interpreţi). Un lucru esenţial pare că nu s-a lăsat focalizat de vederea vizionară: că anticristul Saddam va sfârşi atârnat în ştreang. Nu cumva un lucru la fel de esenţial le scapă şi falşilor profeţi din politica românească? Grăbindu-se să proclame sfârşitul României dacă Băsescu va câştiga alegerile şi va rămâne încă cinci ani preşedinte, falşii profeţi de pe Dâmboviţa se străduiesc din răsputeri să inoculeze în popor ideea despre un Băsescu demonic, anticrist, sursă de conflict şi dezbinare, întruchipare a Răului, un vis urât, devenit între timp coşmar, care îi împiedică pe politicieni să închidă ochii şi să se odihnească după atâta trudă în slujba poporului. Pe cine cred ei că păcălesc? În orice caz, nu pe cei obişnuiţi să caute esenţa în spatele aparenţelor, nu pe cei care ştiu că adevărul e ca un grăunte de aur într-un munte de steril.

O campanie electorală este prin definiţie una de promovare, de scoatere în evidenţă a unor personalităţi, de reliefare a unor calităţi ale acestora, ori, ce vedem în această campanie în plină derulare? Toţi candidaţii şi cei din spatele lor, mogulii şi trusturile lor de presă scrisă şi audio-vizuală, nu fac decât să latre continuu împotriva unui om care nu are altă vină decât că este preşedintele României şi îşi exercită nişte atribuţii pe care i le conferă însăşi legea fundamentală, Constituţia. Ei nu spun mai nimic despre ei înşişi, despre intenţiile şi soluţiile lor la problemele fundamentale ale ţării, iar atunci când totuşi o fac, între doi scuipaţi în direcţia lui Băsescu, o fac într-un stil atât de populist, încât nu poţi să nu te gândeşti la elucubraţiile conului Leonida despre republica în care n-o să mai plătească nimeni impozite. Întrebat de unde va mai da statul salarii, Leonida răspunde: „Treaba statului, domnule, că de-aia e stat!” În realitate, lucrurile stau cam aşa: Traian Băsescu este buturuga mică ce împiedică roata mare a majorităţii parlamentare să se învârtească şi să aducă definitiv în propria-i ogradă carul supraîncărcat al privilegiilor. Încă cinci ani cu Băsescu ar însemna ca acest car să se golească cu totul, iar bietul politician să-şi vadă disparând din fişa postului obiectivul său primordial: îmbogăţirea rapidă pe seama statului. Acesta e lucrul esenţial pe care-l uită cei care-l urăsc atât de tare pe Băsescu: că de ce le e frică nu scapă!