PACIENTUL POLITIC A MAI FĂCUT O CRIZĂ

De Gheorghe Smeoreanu (2009-11-02 00:00:00)

PACIENTUL  POLITIC  A MAI FĂCUT O CRIZĂMăreşte imaginea

Am fost sunat la telefon sau abordat pe stradă, întrebat între patru ochi ori într-un grup de amici de ce spun aproape seară de seară la televizor că preşedintele PSD Vâlcea este un măscărici politic. Le-am răspuns tuturor celor care m-au întrebat că va veni momentul în care măscăriciul politic îşi va da în stambă la modul copios, va sări de pe şine, va face o criză care va demonstra tuturor, fără drept de apel, că este dubios nu doar ca educaţie şi trecut, ci şi mental. Fiindcă asta trebuie spus: Ion Cîlea ridică serioase semne de întrebare cu privire la echilibrul psohologic, având uneori vizibile tendinţe maniacale pigmentate cu unele capsule paranoice. Nu spun că Ion Cîlea e nebun, asta doar medicii ar putea constata, spun însă că mie unuia îmi pare serios afectat.

Desigur, unii pesedişti se lasă înşelaţi şi confundă stările posibil maniacale cu abnegaţia liderului lor pentru cauza social-democrată. Nu e greu, fiindcă ambele stări au în comun febrilitatea, agitaţia, agresivitatea, lăudăroşenia şi - lucru pe care un specialist l-ar remarca imediat - afirmaţiile omului că nu bea şi nu mănâncă, nu se odihneşte şi nu se linişteşte până când nu rezolvă toate problemele, tuturor. Deschideţi un tratat psihiatric la capitolul stări maniacale şi veţi avea surprize uriaşe ! Cei care îl cunosc pe pacientul politic, vor avea o revelaţie, sesizând că în paginile unei astfel de cărţi este zugravit însuşi omul nostru. Lui însuşi i-aş recomanda o astfel de lectură, drept o ultimă cale spre salvare.

Lăsând teoria deoparte, daţi-mi voie să vă ilustrez cele spuse cu un fragment dintr-un articol apărut luni, 2 noiembrie, în "Ziarul de Vâlcea":

Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, l-a strâns de gât pe şeful de post din Guşoeni • Localnicii din Guşoeni au asistat duminică la un incident violent în care au fost implicaţi Ion Cîlea şi secretarul primăriei, fratele candidatului PSD. Văzând că şeful de post din localitate nu dă curs ordinelor PSD, cei doi i-au aplicat o corecţie fizică poliţistului, aflat la datorie. Pentru infracţiunea de ultraj, preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, riscă o amendă consistentă, dar şi întocmirea unui dosar penal.

Nu am dovezi că lucrurile stau astfel. Cert este doar că poliţistul e în spital şi declară că a făcut, noaptea, o criză biliară. La fel de cert este că şeful Poliţiei Judeţene este omul lui Ion Cîlea, care l-a sprijinit la fostul ministru Nica, pentru a-l avea de partea sa în alegeri. Dincolo de aceste argumente, se observă că şi strânsul de gât al adversarului se încadrează în tabloul simptomatologic care poate fi găsit în cărţile amintite.

Cîlea l-a înjurat pe prefect şi a păzit o zi întreagă poarta secţiei de votare din comuna Guşoeni. Nimeni nu a avut ce face. Poliţia s-a făcut că plouă, iar salvarea nu a fost chemată de nimeni.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Gheorghe Smeoreanu

Comentarii

. spune:

e carismatic

domnul ion Cilea l-a strins de git(imbratisat)amical.nu maninca nu bea si nu doarme si totusi are atita forta.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri