De Mircea Mărgărit (2009-06-13 00:00:00)
Măreşte imagineaAm urmărit prestaţia presei centrale, şi în special a Evenimentului zilei, în legătură cu subiectul Elena Băsescu şi, din capul locului mă declar consternat. Nu ştiu dacă a rămas vreun păcat din cele şapte plus alte şaptezeci şi şapte de care editorialiştii ziarului să nu fi făcut-o vinovată. Ce se petrece acolo este un adevărat linşaj, la care se dedau cu schimbul editorialişti nici cu mult mai tineri, nici cu mult mai bătrîni, nici cu mult mai frumoşi, nici cu mult mai urîţi decît fiica lui Băsescu. Ieri Bichir, azi Crăciun, mîine dracu şi poimîine ta-su şi tot aşa. De deştepţi, sînt cu siguranţă mult mai deştepţi, pentru că ei ştiu că pluralul de la succes e succese, că Ardealul, nu Aradul, are capitală (neoficială, fireşte), că judeţul ăla e Prahova, nu Ploieşti.
În timp i s-a reproşat că:
- este fiica lui Traian Băsescu;
- este proastă;
- este incultă;
- şi-a injectat botox în buze;
- este agresivă;
- este nestatornică în amor;
- e nemăritată la 29 de ani;
- ia prea mulţi bani de la firma la care lucrează;
- îşi petrece nopţile la Bamboo;
- e un fel de Nicu Ceauşescu în fustă şi, prin deducţie, Traian Băsescu este un Ceauşescu în pantaloni;
- s-a ales europarlamentar pentru că au alergat PDL-ii pentru ea;
- s-a declarat independentă şi, după ce s-a ales, s-a înscris din nou în PDL;
- a petrecut cu unul care numărase sau urma să numere voturile;
- s-a îmbrăcat în uniformă militară;
- nu e bună de europarlamentar;
(Dacă am uitat ceva, îmi cer iertare. Lista am întocmit-o din memorie).
Din păcate pentru tinerii editorialişti ai Evenimentului zilei, trebuie să spun că nimic din ce au scris nu mă convinge că Elena Băsescu va fi un europarlamentar prost (mai prost decît, bunăoară, Daciana Sîrbu, şi ea fiică de cineva). De ce nu mă convinge?
Păi să le luăm pe rînd.
- Că şi-a injectat botox în buze, că este agresivă, că este nestatornică în relaţiile cu bărbaţii, că e nemăritată la 29 de ani, că stă noaptea într-o discotecă de fiţe, că ia bani prea mulţi: fără supărare, dar astea nu sînt decît răutăţi gratuite. Parcă ducele de Mantua se lamenta odată că La donna e mobile...
- Că e un fel de Nicu Ceauşescu în fustă şi, prin deducţie, Traian Băsescu este un Ceauşescu în pantaloni. Astea sînt prostii, pur şi simplu, gîndite şi scrise de oameni care umblau în pantaloni scurţi pe vremea aia. Aşa şchioapă şi caricaturală cum e ea, democraţia în România ne dă voie, uite, să scriem tot ce ne trece prin cap. Oare Bichir ăsta - care se duce şi la emisiuni cu o mare inteligenţă feminină românească, Sexi Brăileanca - îşi închipuie că ar fi scris el editoriale critice despre Nicu Ceauşescu în Scînteia? Ha!
- Că s-a întors în PDL după ce şi-a cîştigat mandatul de europarlamentar: din cîte îmi amintesc, Elena Băsescu nu a declarat niciodată că va rămîne independentă, aşa că întoarcerea nu a putut să-i surprindă decît pe nişte editorialişti tocmiţi să scrie indiferent ce, numai de rău să fie. (Na, că am scăpat-o! Asta cu editorialiştii tocmiţi voiam să o păstrez pentru final...)
- Că este fiica lui Băsescu, adică s-a folosit de poziţia lui taică-său ca să ajungă europarlamentar. Eu zic că nu e chiar aşa. Europarlamentar a ajuns pentru că a votat-o 4% din electorat, fără să fie pe lista de partid.
- Că s-a ales europarlamentar pentru că au alergat PDL-ii pentru ea. Mie mi se pare totuşi remarcabil lucrul ăsta. Nu am citit nicăieri că un partid trebuie să stea cu deştu-n anus în campania electorală. Aş invita şi celelalte partide să facă la fel la prezidenţiale. Cine îl împiedică pe Geoană să dea ordin ca partidul să alerge pentru el? Cine îl opreşte pe Antonescu să le ordone liberalilor să facă pe dracu-n patru ca să iasă preşedinte? Evident, nimeni.
- Că nu e bună de europarlamentar. Elena Băsescu nu a avut cînd să demostreze dacă este în stare de ceva, ca europarlamentar. În context, lamentările editorialiştilor seamănă mai degrabă a proces de intenţie, în care, uite, judecata se face şi sentinţa se dă înainte ca inculpata să fi comis fapta. Nu cred că un om care ştie cît de cît cum e mersul la Parlamentul Europei poate să pună foarte mult temei pe instituţia asta. Subiectul e mai larg şi nu se potriveşte aici, dar ca idee, Europa nu ar fi mai păgubită dacă s-ar lipsi de acel parlament şi de acest veşnic fiasco numit alegeri pentru Parlamentul European.
Elena Băsescu este europarlamentar şi nimic din ce am putea spune sau scrie noi sau Evenimentuil zilei nu mai schimbă nimic. Să aşteptăm dovada palpabilă că domnişoara Băsescu s-a făcut de baftă la Bruxelles iar pe noi ne-a făcut de rîsul Europei. Pînă atunci asistăm la un meci inegal între o femeie care încearcă să-şi depăşească statutul de fata lui tata şi un comando de editorialişti tocmiţi să scrie orice despre Băsescu şi familia lui, atîta timp cît e de rău. Şi, cum se întîmplă de obicei, cînd spectatorul nu ţine cu nici o parte, ia de obicei partea celui mai slab. Uite d-aia o iubesc pe Elena Băsescu.
P.S. Pentru ca textul acesta să fie citit în adevărata lui cheie, trebuie să spun că NU sînt nici membru, nici simpatizant PDL şi nici nu am votat-o pe Elena Băsescu. Dar am urmărit prestaţia presei centrale, şi în special a Evenimentului zilei, în legătură cu subiectul Elena Băsescu şi am simţit nevoia să mă pun contra curentului.
Nu i-am dat nicio șansă lui Daniel Dragomir, candidatul PDL la Primăria Piteștiului, până în urmă cu câteva zile, când mi-a demonstrat, în...
Situaţia prezentă la nivel politic şi administrativ în România este extrem de interesantă dacă o judecăm la detaliu. Este exact filmul de...
Sunt un observator al vieţii politice de pe continent şi din afară încă de dinainte de a mă naşte. Pentru că am copilărit cu naşterea...
Aşa cum ar fi făcut orice candidat care ştie să folosească presa toţi contracandidaţii primarului Roşu din Bujoreni au listat articolul...
Senatorul Emilian Frâncu, candidatul USL pentru Primăria Râmnicului nu poate deveni primar fiindcă nu își poate reprezenta concetățenii în...
Nu i-am dat nicio șansă lui Daniel Dragomir, candidatul PDL la Primăria Piteștiului, până în urmă cu câteva zile, când mi-a demonstrat, în...
Situaţia prezentă la nivel politic şi administrativ în România este extrem de interesantă dacă o judecăm la detaliu. Este exact filmul de...
Sunt un observator al vieţii politice de pe continent şi din afară încă de dinainte de a mă naşte. Pentru că am copilărit cu naşterea...
Aşa cum ar fi făcut orice candidat care ştie să folosească presa toţi contracandidaţii primarului Roşu din Bujoreni au listat articolul...
Senatorul Emilian Frâncu, candidatul USL pentru Primăria Râmnicului nu poate deveni primar fiindcă nu își poate reprezenta concetățenii în...
Ziurel de ziua spune:
Aici pare frumoasa. O frumusete exotica.
l.a.(nadie) i-a raspuns lui Ziurel de ziua
• cine-i cea mai si cea mai...
parca i-au murit laudatorii. :)daca zici tu..........daca ai peste 18 ani ai votat-o 18 ani ai votat-o in mod sigur.
terente spune:
Si io o iubesc pe aceasta fatuca in guritza, , ma gaseste la Arad CAPITALA ARDEALULUI
liviu amza(nadie) i-a raspuns lui terente
• esti dat naibi mai
am o intrebare:de ce esti oaie cu shorici?
Mafalda spune:
Dragii babii, iaca mi s-a aratat în cafea viitorul Europei: o încuscrire între doua state, care au doi presedinti tati, care seamana mult unul cu celalalt, care au mostenitori, unul o fata, celalalt un baiat, care seamana mult unul cu altul, ar salva Europa de multe conflicte ce mocnesc în vatra! Vai, ce nunta mare ar fi! Vai cum s-ar duce vestea în lumea larga! Vai cum Europa unita va deveni si mai unita! Mi s-au aratat si nasii! Printi de vaza de la drum lung!
liviu amza(nadie) i-a raspuns lui Mafalda
• nunta da divort ba.
tanti Mafalda de nunti sa tot auzim.sa fie multe multe multe.DIVORTURILE NE ENERVEAZA. :(( atunci sa le zicem mirilor CASA DE PIATRA SANATATE SI VIATA LUNGA IN DOI.
Niculae Delapaie spune:
E de reflectat! Sa reflectam! Ai drepatate pe undeva. Îti multumesc pentru ca mi-ai bagat în seama o parere. Zîua buna!
l.a.(nadie) i-a raspuns lui Niculae Delapaie
• bine nene.un sfat de urmat pe timp ploios.
eh vorbim nu omorim omul.dar sti vorbele dor mai mult zic unii.sanatate.:))putem sa reflectam cit vrem ca doar cu asta ne alegem.treaba asta este cum e apa care trece peste pietre.
l.a.(nadie) i-a raspuns lui Niculae Delapaie
• cine stie.majoritatea?
si inca ceva.oamenii au stiut mai multe.daca au considerat ca UN SINGUR OM poate sa aiba o asa putere......dar cum este in viata trebuie sa fie unu care-i oaia neagra restu nici usturoi n-au mincat nici.............poate ca sint prea prost sa mai gindesc la ceva.in mod sigur asa este.
eba_lamuc spune:
In tara orbilor chiorul e imparat. Asa tara, asa europarlamentara.
Aspetrele spune:
Si ce ochi frumosi, reflectînd parca verzuiul apelor adînci cînd alune peste pietrele pravalite în rîu.
liviu amza(nadie) spune:
dupa cum ziceti dumneavoastra domnule Mircea Margarit dumeaei adica Elena Basescu este un fel de Nadia Comaneci a politicii.NU?nu vreau sa fiu rautacios.nu am nimic cu dumneaei nici nu-o iubesc nici n-o urasc.
Velerimsi veler Doamne spune:
Post festum, într-adevar, discutia nu-si mai are rostul, decît asa, ca sa întelegem cum s fost posibil, îngrosînd lucrurile, de exemplu, ca Hitler ori Stalin sa semene atîta tragedie în Europa. Evident ca nu buzele Elenei Basescu ma îngrijoreaza ori barba lui Floriam Bichir ori sexiul Brailencei. Ma îngrijoreaza ca oameni care nu au nimic nici în cap, nici în suflet, nici de spus, se lasa împinsi în fata. Nenorocirea e ca toti sefii de ceva, chiar de stat, europeni, isi împing odraslele într-un joc pentru care nu au nici un fel de chemare - politicul. Si mai vorbim de monarhii...Presedentiile astea nu se contureaza si ele ca orice dinastie? Fatarnicie curata!
Niculae dela paie spune:
Ei as! Ceausescu nu a fost singular. Ceausescu exista. Iar ura cu care a fost linsat seamana cu ura care îi anima pe multii altii azi în lume.
liviu amza(nadie) i-a raspuns lui Niculae dela paie
• crezi ca a fost linsat?
auzi tu.taci ca ma sperii.cine urla in gura mare:Ion Iliescu si Petre Roman.fac iei pe dracu.si-au facut cacatu praf.nu mai sint capabili oamenii din ziua de azi sa-si arate dragostea.poate o arata cu bita.te iubeste cu o bita in cap.o fi cafeaua de vina.de sint asa nervosi? :((