DIRECTORUL GENERAL AL COMBINATULUI SFÂŞIAT DE CĂMILE

De Gheorghe Smeoreanu (2009-05-29 00:00:00)

DIRECTORUL GENERAL AL COMBINATULUI SFÂŞIAT DE CĂMILEMăreşte imaginea

Cămilele sunt PSD şi PDL, cred că s-a înţeles deja. După ce liderul pesedist Ion Cîlea a culminat în acţiunea sa de asumare a salvării Oltchim cu un discurs fulminant la mitingul organizat de sindicalişti, pedeliştii s-au grăbit să îl cheme în mijlocul lor pe Constantin Roibu la o conferinţă de presă la Primărie. Avem , cum s-ar zice, reformă şi contrareformă, manipulare şi contramanipulare.

Constantin Roibu s-a dus la conferinţă, ce să facă mai ales că sursele spun că în dimineaţa zilei de ieri ar fi fost chemat la cabinetul lui Adriean Videanu.

De remarcat la această conferinţă de presă a fost precizarea lui Constantin Roibu că s-a decis să se meargă pe calea solicitării acordului pentru un ajutor de stat pentru Oltchim, ceea ce ar reprezenta o cale de compromis faţă de Bruxelles şi eventualele reacţii ale acţionarului minoritar PPC.

Noi am pune o întrebare oricui ar putea să ofere un raspuns. Este adev ărat că în acordul României cu FMI se stipulează că în caz de faliment al Oltchim statul se obligă să “ecologizeze zona” ? Dacă e aşa, atunci totul e “ales, tăiat şi împărţit” şi degeaba ne mai agităm.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Gheorghe Smeoreanu

Comentarii

cacareaza spune:

i-a venit randul si oltchimului!

asta e. oare veni randul si oltchimului sa cada, sa dispara? procesul va fi, probabil, mai indelungat, dar a sosit inceputul-sfarsitului unei embleme romanesti si a unei traditii locale, de care sunt legate istoriile catorva generatii de adevarati chimisti, formati, specializati si afirmati aci, in oltchim. desi, d.p.d.v. doctrinar sunt pentru liberalismul economic al lui A.Smith, totusi, cand vad ca oltchimul e in pericol, care, dupa parerea mea, pe deplin autorizata, inca are forta si se poate replia, daca e putin ajutat, deplang prostia, lipsa de ratiune si de logica a politicienilor romani. daca oltchimul a facut "obiectul" unei "intelegeri" europene, cred ca este ff. clar si limpede ce va urma. Fie acum, ori mai tarziu. este o crima sa faci sa dispara activitatea unei asa importante "concentratii" de inteligente ingineresti, greu dobandite, a functionarii unor tehnologii, a unor procese chimice performante si nu in ultimul rand a unor instalatii tehnologice extrem de valoroase, daca-s in functiune. Apreciez ca distrugerea oltchimului, urmata de "ecologizarea" terenului sunt fapte echivalente infractiunilor de crima, de GENOCID". cat priveste pe nenea roibu, cred ca, oarecum pe merit si-a construit o imagine de bun manager, pe care a dovedit-o de-a lunmgul anilor, inginerul de la alfa -naftol, cred, a stiut sa fie mai bun ca manager decat ca om de stiinta. probabil lui i se datoreaza o mare parte din succesele manageriale ale oltchimului. la incheiere, nu stiu ce sa zic, vreau, doresc, ca politicienilor, sa le dea Dumnezeu mintea cea de pe urma.

Raspunde acestui comentariu!


cacareaza spune:

?

ma intreb, oarece de ce apare sigla "OLTCHIMULUI" in dreapta acestei pagini? as dori sa-mi raspunda proaspatul VTV-ist mr.Smeo. precizez ca nu am nimic impotriva acestei asocieri, dar as vrea sa cunosc "adevarul".

Raspunde acestui comentariu!


l.a.(nadie) spune:

pentru curatenia de Paste este prera tirziu iar pentru cea de Craciun cam devreme

da se curata totul foarte rapid.munca oamenilor pe apa simbetei.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri