CELE MAI FRUMOASE CANDIDATE DIN CAMPANIE

De Tibi Nica (2009-05-21 00:00:00)

CELE MAI FRUMOASE CANDIDATE DIN CAMPANIEMăreşte imaginea

Ieri, Târgoviştea a fost asaltată de tilicarii de campanie ai Elenei Băsescu, care au împărţit pliante şi pixuri. Deşi tot repetau că astăzi va fi ziua ei, nu cred că i-au făcut cadou materialele de campanie. Salariul de la SC Luxten SRL să acopere campania electorală a candidatei independente? Desigur, nu. Aşteptăm publicarea listei sponsorilor.

O altă tânără candidată pe listele PD-L la europarlamentare este Oana Antonescu (foto), fiica vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa Marian Antonescu. Despre candidatura fiicei sale acesta declara sec pentru Cotidianul: A fost matematică pură, pentru că s-a decis la centru ca filialele în ordinea procentelor obţinute la alegerile trecute au avut dreptul să-şi impună candidaţii. Noi, la Damboviţa, l-am susţinut pe locul unu pe domnul Stolojan, dar apoi el a fost propus de centru, aşa că ne-a revenit locul 10, pentru că suntem filiala pe locul şase pe euroregiuni.. CV-ul domnişoarei Antonescu arată, totuşi, destul de bine, şi nu pare înfrumuseţat ca şi cel al Lenuţei.

Trebuie să recunosc însă şi o evidenţă şi anume că că ambele arată, din punct de vedere fizic, excepţional. Măcar atât.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Tibi Nica

Comentarii

liviu amza (nadie) spune:

CIND UN OM BOGAT NU MAI COTIZEAZA PENTRU CAMPANIA POLITICIENILOR AJUNGE LA PIRNAIE?

Salariul de la SC Luxten SRL să acopere campania electorală a candidatei independente? Desigur, nu. Aşteptăm publicarea listei sponsorilor.SI DACA UNUL BOGAT NU VREA SA MAI FIE SPONSOR IN CAMPANIA ELECTORALA?CE SE INTIMPLA?POATE SA AJUNGA LA PIRNAIE CA DOMNUL CORNEL PENESCU?

Raspunde acestui comentariu!


ala micu spune:

decit un prost frumos mai bine un urit inteligent.

domnule Tibi Nica frumusetea e trecatoare si nu tine de foame.inteligenta ne intereseaza in primul rind.pentru frumusete exista playboy hastler etc.pozele alea exprima doar frumusetea nu si inteligenta.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri