De Gheorghe Smeoreanu (2009-05-20 00:00:00)
Curtea de Apel a decis ca omul de afaceri Cornel Penescu să rămână în arest. Aşa cum am mai explicat şi cu prilejul precedentei respingeri a cererii de eliberare, un rol important în menţinerea în stare de arest a lui Penescu par să îl aibă aşa-zişii ziarişti Dan Donoiu şi Paul Codunas. Aceştia s-au întrecut în insulte la adresa procurorilor şi magistraţilor, ba au mers până într-acolo încât să scrie că ei ştiu deja mersul anchetei, cunosc cine va fi arestat, cine va fi eliberat etc.
Toate aceste afirmaţii au apărut în cotidianul TOP, editat de Cornel Penescu. În aceste condiţii, era clar că Penescu, prin pixurile celor doi, influenţează ancheta chiar fiind în arest. O logică elementară putea să arate că liber fiind, patronul ziarului ar fi putut trimite mesaje şi mai bine ţintite, prin intermediul articolelor semnate de Donoiu şi Codunas. El ar fi putut astfel să sugereze, prin presă, comportamentele martorilor sau să-i intimideze, în continuare, mai agresiv, pe procurori şi judecători.
Aceasta este realitatea, una care nu poate să apară, formal, în hotărârea judecătorească, dar de care Ilie Penescu şi ceilalţi din anturajul arestatului ar fi putut să ţină seama. Acum, e prea tîrziu, răul a fost făcut. Până la urmă şi la urmă, genul acesta de presă se întoarce împotriva sponsorilor.
Am mai spus aici un lucru şi îl repet: Donoiu, mai ales, joacă invers şi cei înjuraţi de el progresează pe toate planurile, iar cei lăudaţi şi apăraţi ajung, mai devreme sau mai tîrziu, după gratii. Omul e, ca jurnalist, malefic şi sunt nenumărate situaţiile care dovedesc acest lucru.
Hotărârea de astăzi a Curţii de Apel lasă să se înţeleagă faptul că în acest dosar se vor mai întâmpla multe, poate chiar alte arestări spectaculoase.
Recomanda articolulAşa cum ar fi făcut orice candidat care ştie să folosească presa toţi contracandidaţii primarului Roşu din Bujoreni au listat articolul...
Senatorul Emilian Frâncu, candidatul USL pentru Primăria Râmnicului nu poate deveni primar fiindcă nu își poate reprezenta concetățenii în...
Președintele partidului la Vâlcea este un anume Ion Nicolae, care a mai trecut pe la PRM și PNL. Doar tumba asta poate arăta ce fel de om este....
Președintele partidului la Vâlcea este un anume Ion Nicolae, care a mai trecut pe la PRM și PNL. Doar tumba asta poate arăta ce fel de om este....
Pentru mine strict personal, venirea lui Ponta la putere mă lasă rece. Știu să îmi urmez drumul și să îmi păstrez stilul indiferent ce...
Aşa cum ar fi făcut orice candidat care ştie să folosească presa toţi contracandidaţii primarului Roşu din Bujoreni au listat articolul...
Senatorul Emilian Frâncu, candidatul USL pentru Primăria Râmnicului nu poate deveni primar fiindcă nu își poate reprezenta concetățenii în...
Președintele partidului la Vâlcea este un anume Ion Nicolae, care a mai trecut pe la PRM și PNL. Doar tumba asta poate arăta ce fel de om este....
Președintele partidului la Vâlcea este un anume Ion Nicolae, care a mai trecut pe la PRM și PNL. Doar tumba asta poate arăta ce fel de om este....
Pentru mine strict personal, venirea lui Ponta la putere mă lasă rece. Știu să îmi urmez drumul și să îmi păstrez stilul indiferent ce...
l.a.(nadie) spune:
cum ma plimbam pe centru vad doi tineri ca vorbesc intre ei:hai ii dam zece mii?da ma dai.se duce unul dintre ei si ii da banii domnului care statea lungit intr-o masina cu niste pancarde genul:GREVA FOAMENI DOMNUL CORNEL PENESCU ESTE NEVINOVAT.cum vede banii cel care este in greva se duce sa le inapoieze ce a primit zicind:stai mai asa ca eu nu sint cersetor.interesant.erea patronul unui ziar si-l apara pe domnul Cornel Pentescu protestind prin greva foamei in fata Curtii de Justitie.spune ca o face din placere si fara a fi platit de omul care-i considerat de justitie vinovat.spune ca toata lumea crede ca o face pentru bani.SI NICI PUBLICITATE PENTRU ZIARUL DOMNIEI SALE NU VREA CARE A FOST DAT IN TOATE ZIARELE LOCALE SI PE LA TV.daca ajungi sa-ti strici sanatatea pentru ati face publicitate asa.........:(( iar ca astea sint povesti cu mituitul.ce alte Hypermarketuri nu dau spaga.sa-i ia la puricat pe toti ca nici unul nu-i mai breaz.pe la Hypermarket Real sau Auchan nu poti sa iei tigari sau alte prostii cu bonurile de masa dar la Pic de ce se poate?se intreba o doamna cu ceva timp in urma.pentru ca sint CORECTI spune un domn.da ce bonurile alea sint muncite de mine asa ca fac ce vreau cu ele spune indignata femeia POT SA LE SI RUP daca vreau.ma intreb n-o fi mai practic sa se dea o lege sa nu mai fie bonuri de masa dar sa fie obligatoriu asigurarea unei mese calde in pauza cum se face in Spania si poate in alte tari.in Spania a venit pauza te duci si maninci civilizat la Restaurant nu ca la noi pe sant un senvis tinut in conditii improprii.parerile sint impartite.sa spui de unu ca are carne imputita in raft iar la tine ii totul ok nu-mi miroase a bine.DACA VREI SA CISTIGI CLIENTI APLICA PRETURI CIT MAI AVANTAJOASE LA PRODUSE SAU SERVICII IAR PUBLICITATEA SA O FACI CIT MAI EFICIENT SI INTELIGENT.din lectia asta poate oamenii or sa invete ca nu-i bine sa te iei dupa gura lumii.daca spune ca femeia ta-i curva sa nu crezi.trebuie sa constati tu.sint doua posibilitati ori patronul nu stie ce are in rafturi ca nu are timp sa intoarca toate produsele sa vada termenul de fabricatie el ocupindu-se de gasirea de noi piete de desfacere ori stie si angajatii nu au ce face nu pot sa protesteze ca ramin fara locuri de munca.seful are mereu dreptate.mai zicea ceva domnul acela ca nu tot ce face romanul este bun.ce am retinut:CE-I BUN TREBUIE PROMOVAT CE NU.....e zapaceala dracu.
l.a.(nadie) spune:
cum ati zis si dumneavoastra oamenii vor decide.opinia publica.....tot oamenii zic ca echipa F.C.Arges nu mai joaca bine pentru ca patronul dumnealor este inchis.