DISPARIŢIA LEPRELOR

De Constantin Smedescu (2009-05-03 00:00:00)

Măreşte imaginea Sanatoriul pentru leproşi de la Tichileşti a fost deschis în 1928, cu 200 de pacienţi adunaţi de prin toată ţara. A fost supraaglomerat până în 1951, când s-a introdus şi la noi în ţară antidotul. În prezent, vreo câteva suflete încă îşi mai numără zilele până la eliberarea din trupul care nu s-a arătat, faţă de ele, o gazdă primitoare. Recent, am vizionat un film documentar despre leprozeria de la Tichileşti. Numai persoane foarte în vârstă, cele mai multe sosite aici prin anii '40, animate de un singur gând: să moară, să scape cât mai repede din capcana acestei lumi.

Pentru cei câţiva supravieţuitori ai unui holocaust în propria materie organică, săgeata timpului a rămas suspendată în văzduhul gol al unei existenţe cu totul mute, complet încremenite, lipsite până şi de muzica de fundal a armoniilor cosmice. Totul s-a întors împotriva lor, inclusiv propriul trup care le amână eliberarea sufletului. Ca o metaforă a strivirii omului, am văzut în acel film un gândac răsturnat pe spate, încercând zadarnic să revină la poziţia normală. Am văzut, de asemenea, o broască râioasă respirând cu greu în atmosfera de sfârşit de lume. Şi peste tot am văzut oameni ajunşi la marginile existenţei, căutând cu înfrigurare fisura prin care să evadeze în neant. Materia, în ultimă instanţă, tinzând spre uniformizare, spre indistincţie: oameni, gândaci, broaşte râioase într-un elan de nestăvilit către totuna.

Noroc că până la urmă, după descoperirea antidotului, leprozeria de la Tichileşti a devenit o oază pe cale de a rămâne pustie, pe măsură ce ultimele efecte ale unui cutremur (care multă vreme a zdruncinat în mod serios temeliile fiinţei umane, precum astăzi cancerul, SIDA etc.) dispar sub depunerile fertile ale timpului istoric. Ceea ce părea la un moment dat un fenomen incurabil - lepra - iată că şi-a retras tentaculele, dispărând definitiv sub calota de gheaţă a frigului din subteranele speciei.

Vom asista în zilele următoare la o nouă rotire a cadrelor - concept inventat de comunişti, dar care nu a fost niciodată practicat cu aplombul din ultimii 20 de ani. În prezent, toată scara Puterii, de la prima şi până la ultima treaptă, este măturată cu o conştinciozitate care frizează ridicolul cel mai grosier. Fiecare nouă Putere este preocupată înainte de toate, chiar înainte de a începe să guverneze, de înlăturarea de la conducerea instituţiilor publice a tuturor reprezentanţilor vechii Puteri, astfel încât rotaţia să fie completă, de 360 de grade, şi totul să se reia de la capăt, din patru în patru ani. O roată care, deşi se învârteşte, nu trage nimic după ea. Poate doar sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, în niciun caz acel nivel de trai decent, după care atât am tânjit pe vremea Împuşcatului. O Românie ca un sanatoriu, în care un popor întreg suferă de pe urma unor lepre împinse în funcţii de conducere de resorturile bine încordate ale clientelismului politic. Şi pe care, o dată la patru ani, le vedem cum dispar, precum râmele, în pământul umed al anonimatului.