Capitolul 17

De (2009-02-22 00:00:00)

Măreşte imaginea

- Singura mea consolare este că îmbătrânim şi suntem muritori.

Fred spuse asta aproape ţipând, însă femeile nu îl învredniciră nici măcar cu o privire. Situaţia era jenantă şi aproape că m-am simţit obligat să răspund.

- Asta e viaţa, domnule Fred, am zis , trăgând cu coada ochiului spre Daniela pentru a vedea dacă a remarcat că îi vorbesc gazdei ca unui nebun pe care nu e bine să îl contrazici. Fata mă ignora însă şi nu se sătura să o privească în ochi pe Greta cu un fel de compasiune sfâşietoare, moment în care Fred văzînd că are, totuşi, un interlocutor, îşi continuă raţionamentul.

- Dacă fata asta nu ar îmbătrâni şi ar rămâne până la sfârşitul lumii la fel de frumoasă, dacă eu aş fi octagenar până la sfârşitul veacurilor, atunci tensiunea ar deveni insuportabilă, aş face explozie. Numai că lucrurile stau, din fericire, altfel şi îmi pot imagina că peste câteva decenii scăpăm şi eu şi ea din această paradigmă.

- A, zisăi eu, înţeleg, Daniela va îmbătrâni şi va ieşi din starea de perfecţiune în care se află astăzi, dumneavoastră veţi muri şi lucrurile vor reintra în normal, apoi va muri şi ea şi cu asta, basta, toată lumea va fi mulţumită.

Fred chicoti satisfăcut că a fost înţeles şi pe faţa lui apăru o expresie de bucurie stupidă, ca la oligofreni.

- Acum, în legătură cu moartea ursoaicei, există o îndoială care mă arde pe dinăuntru, pur şi simplu mă face scrum, ceea ce vezi dumneata acum nu e decât cenuşa lui Fred cel de dinaintea acestei întâmplări. După cum probabil că ai înţeles, în legătură cu moartea animalului acela am avut o ezitare pe care nu mi-o pot ierta, nu mi-am asumat asasinatul, dacă se poate folosi acest cuvânt în vizavi o fiinţă lipsită de conştiinţă, însă nici nu l-am negat ferm, în clipa aceea nu am ştiut ce i-ar fi plăcut ei mai mult.

- De ce nu aţi întrebat-o, vreţi să o întreb acum ? Fără să mai aştept încuvinţarea, m-am ridicat şi aproape că am ţipat în direcţia femeilor:

- Daniela, l-ai fi iubit pe Fred dacă ai fi ştiut că el a omorât ursoaica, ori mai degrabă l-ai fi urât pentru asta ?

Se lăsă o tăcere penibilă şi dacă nu ar fi intrat în încăpere Bertha aducând încă o cană plină cu bere, nu ştiu cum aş fi depăşit momentul. Totuşi, în mod neaşteptat, Daniela îmi răspunse, dar fără să mă privească, ca şi cum i-ar fi vorbit Gretei.

- Fred se coordonează după principiul lui Seneca, mă mir că nu îţi mărturiseşte, el crede că dragostea celor infami se obţine în mod infam. Şi m-a considerat o infamă. Nu ştiu dacă el a omorât ursoaica sau fulgerul e vinovat, însă ţin să îţi atrag atenţia, Robert, că ar fi acelaşi lucru.

- Poţi să fii mai explicită ?

- Fred şi fulgerul sunt unul şi acelaşi lucru, ce nu ai înţeles ? Ursoaica era sortită pieirii fiindcă în mintea acestui domn în vârstă persistă ideea eronată că totul trebuie trăit la limită, că numai astfel e posibilă dragostea, dincolo de viaţă şi de moarte, de bine şi de rău.

- Aşa e ? îl întrebai eu pe Fred, în vreme ce Daniela îi turna Gretei bere din cana mare adusă de Bertha.

Fred îşi lăsase bărbia în piept, semn că acceptă fără crâcnire să fie certat de Daniela, dar după câteva momente păru că se revoltă şi zise:

- Afrodita nu îi iubeşte pe cei bătrâni, asta este singura explicaţie.

- Lăsaţi, domnule Fred, zisei eu, sunt convins că Daniela vă iubeşte, altminteri ce ar fi căutat aici, în turnul acesta în care nu pătrunde lumina zilei...

La auzul acestor cuvinte Fred scânci ca şi cum ar fi fost lovit în fluierul piciorului, se lăsă pe vine şi începu să plângă fără lacrimi, ceea ce făcu să înflorească pe buzele femeilor un fel de zâmbet victorios, de parcă ar fi spus „gata, din moment ce s-a ajuns aici, înseamnă că spectacolul acesta penibil s-a încheiat”.

Într-adevăr, după câteva momente de paralizie Fred se ridică de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, se prefăcu a-şi şterge o lacrimă pe care oricum nu reuşise să o secrete şi redeveni jovial, plimbându-se de la un capăt la celălalt al biroului şi adresându-se tuturor cu un fel de vioiciune.

- Robert, dumneata eşti dator să fii mai bun decât Shakespeare, Daniela, tu trebuie să generezi o inspiraţie care să reinventeze literatura, iar tu, Greta, vei fi nevoită să...

- Să le pregătesc camera nupţială, ştiu, făcu Greta chicotind cu o satisfacţie care trada dorinţa de a-şi răni şi umili până la nebunie soţul.

Fred îşi consumase criza pitiatică, aşa încât se văzu nevoit să ia totul în glumă, nu în tragic.

- Pe o sticlă de gin că Daniela nu-i va ceda prietenului nostru ? Ţii pariul, Greta ?

Femeia o privi pe Daniela cu coada ochiului şi mi se păru chiar că aceasta îi face un semn imperceptibil că da, să accepte, va fi o distracţie, o răzbunare, o punere a lucrurilor la punct.

Trebuie să recunosc că toate aceste discuţii îmi conveniseră de minune fiindcă amânaseră clipa în care urma ca eu şi Daniela să rămânem singuri, undeva, într-o cameră aflată aproape de vârful turnului. Am considerat că e un rafinament să beau bere, să filosofez, să asist la spectacolul isteriei lui Fred ştiind că nu e departe ceasul în care Daniela mă va conduce pe scara în spirală spre dormitorul ei, cel mai minunat loc de pe planetă. Întotdeauna pregătirile pentru călătorie sunt mai frumoase decât călătoria însăşi.

- Mulţumesc,Greta, mulţumesc, Fred, rosti fata ceremonios, ca şi cum am fi participat la un ritual de iniţiere care tocmai se sfârşea prin acceptarea novicelui, cred că ne vom duce la culcare. Fred păli vizibil şi probabil că în clipa aceea se gândi că e posibil ca eu să nu greşesc cu nici un chip şi, spre deosebire de el, să o pot avea pe Daniela. Spuse însă contrariul a ceea ce spera:

- Să ai grijă, Robert, zise, şi mă bătu amical pe umăr, iar Greta îi şuieră la ureche:

- Nu fii ipocrit, ajunge !

Cei doi batrâni ieşiră din birou împreună cu noi şi pe scară ne sărutarăm ca şi cum ne-am fi despărţit pe un aeroport. Apoi Greta şi Daniela smulseră câte o torţă din perete şi pornirăm la drum.

Ei coborau, noi urcam.